Ceas inteligent de la Swatch? In curand…
Cunoscutul producator elvetian de ceasuri Swatch cocheteaza de ceva timp cu idea lansarii unui model inteligent, mai in pas cu vremurile actuale. Iata ca Nick Hayek, CEO al acestei companii, spune ca vor lansa in maxim trei luni un astfel de smartwatch, chiar unul care nu va trebui incarcat atat de des.
O ideea indrazneata as putea spune eu, care poate fi abordata atat prin intermediul unui sistem de incarcare automatic, care genereaza energie in timpul miscarii mainii, ori prin utilizarea unei baterii de ceas, poate una bazata pe noi componente, si care poate oferi o durata mai lunga de utilizare decat un acumulator reincarcabil cu litiu.
Smartwatch-ul Swatch va functiona cu sistemele de operare Windows Phone si Android. De asemenea, va permite utilizatorilor sa faca plati electronice.
De mentionat ca Swatch are experienta in tehnologiile care pot fi incorporate intr-un astfel de ceas inteligent, cum ar fi baterii foarte subtiri si cu o durata lunga de viata. Amintim si de brand-ul propriu Tissot, care a produs inca din 1999 ceasuri cu ecran tactil si cu altimetru, compas sau tot felul de senzori.
Circula zvonul ca si TAG Heuer are planuri de lansare a unui ceas inteligent, chiar unul cu GPS si functii de monitorizare pentru activitatile fizice.
Este o nisa de piata pe care companiile elvetiene nu ar trebui sa o ignore. Chiar sunt curios cum vor arata ceasurile lor inteligente…