Muzica de vineri: Europe
Europe, o trupa foarte draga autorului acestei rubrici, e subiectul Muzicii de vineri de saptamana aceasta.
Nu de alta, dar suedezii, pe o traiectorie tot mai ascendenta de la comeback-ul din 2003, au un nou album, pe nume “War of Kings”, care va fi disponibil in mai putin de o saptamana.
Daca cineva care citeste aceste randuri are impresia ca trupa Europe inseamna doar “The Final Countdown” si “Carrie”, acea persoana se cam inseala amarnic. Suedezii au la activ o multime de albume bune, in care s-au plimbat de la o directie ceva mai prog (pe la inceputuri), la un hard rock mai comercial – anii 80-90, cu cele mai mari succese, dupa care au facut o pauza de vreo 10 ani.
Din 2003, de la revenire, s-au jucat cu mai multe directii muzicale, facand-o de fiecare data foarte bine. Ca au incercat ceva mai agresiv – pe “Start from the Dark” si “Secret Society”, sau o directie mai orientata spre rock-ul clasic, mai bluesy pe “Bag of Bones”, oamenii au aratat de fiecare data ca stiu ce fac.
Am avut si privilegiul sa ii vad de cateva ori live – poate cea mai puternica impresie mi-au lasat-o la Sibiu, cand am intrat intr-un an nou pe “The Final Countdown”. Nu se poate ceva mai potrivit. Sunt una dintre cele mai bune trupe live pe care le-am vazut si, cum pe 11 iunie sunt la Bucuresti, va recomand sa nu-i ratati.
Prima piesa de pe “War of Kings”, cea de titlu, pare a continua acea directie, cu un riff numai bun de demolat difuzoare in centru. Albumul il are ca producator pe Dave Cobb, cunoscut mai ales pentru munca depusa alaturi de Rival Sons.
Va invit sa ascultam piesa si sunt convins ca albumul va arata ca Europe mai au multe de spus.
Si daca e sa aleg ceva mai vechi din cariera trupei (una cat se poate de cunoscuta mie), m-as opri la “Yesterday’s News”. Mai putin cunoscuta, dar extrem de buna piesa.
Weekend placut si plin cu muzica buna!