Lumia 640 si Lumia 640 XL anuntate astazi la MWC 2015
Astazi, in cadrul Mobile World Congress 2015 desfasurat in Barcelona, Microsoft a anuntat oficial smartphone-urile Lumia 640 si Lumia 640 XL, care vor putea fi actualizate cu sistemul de operare Windows 10. Lumia 640 are un ecran de 5 inchi cu rezolutie HD 720 x 1280 pixeli (~294ppi) iar Lumia 640 XL unul de 5.7 inchi.
Preturile vor varia in functie de piata si de operator; costul estimat pentru Lumia 640 este de 139 euro pentru varianta 3G si de 159 euro pentru varianta LTE, fara taxe; Lumia 640 XL va costa in jur de 189 euro pentru varianta 3G si 219 euro pentru varianta LTE, tot fara taxe.
Modelul Lumia 640 XL va fi disponibil la nivel global in luna martie in culorile albastru mat, portocaliu si negru, precum si alb mat si lucios. Lumia 640 va fi disponibil incepand cu luna aprilie, in culorile albastru lucios, portocaliu si alb, precum si negru mat. Ambele modele vor fi disponibile atat in variante single-SIM cat si dual- SIM LTE sau dual-SIM 3G. Lumia 640 XL va fi disponibil si ca varianta single-SIM 3G.
Fisa tehnica a lui Lumia 640 suna in felul urmator: procesor Qualcomm Snapdragon quad-core la 1.2 GHz, 1GB memorie RAM, acumulator de 2500 mAh si o camera de 8MPix. Lumia 640 XL vine cu o camera de 13MPix si un acumulator de 3000mAh, in rest specificatiile raman la fel. Ambele telefoane vor avea instalat sistemul de operare Windows Phone 8.1 dar, dupa cum am spus, vor permite upgrade-ul la Windows Phone 10 cand acesta va fi disponibil. Ambele telefoane dispun de flash LED, obiectiv frontal pentru apeluri video Skype si pachet software Lumia Camera preinstalat.
De asemenea, Lumia 640 si Lumia 640 XL vin cu un abonament de un an la Office 365 Personal care include cele mai noi aplicatii Office (Word, Excel, PowerPoint, Outlook si OneNote), plus 1TB spatiu stocare OneDrive si 60 de minute gratuite de apeluri Skype Unlimited Worldwide pe lună.

