QNAP TS-453 Pro – Solutie de stocare profesionala cu functii multiple de server
Stocarea datelor a devenit deja o problema importanta atat in mediile casnice cat mai ales in cadrul firmelor, de orice fel. Fie ca volumul acestora il depaseste pe cel existent in computere sau laptopuri, fie ca trebuiesc facute copii de siguranta pe un suport extern, fie ca datele trebuie partajate intre utilizatori, o solutie de stocare conectata la retea isi poate dovedi din plin utilitatea. Este tot timpul activa in retea, backup-ul datelor si accesarea lor fiind extrem de facile in acest caz, chiar si prin intermediul unui banal share de Windows.
Iar QNAP este unul dintre cei mai importanti producatori din domeniul echipamentelor de stocare in retea, avand solutii NAS atat pentru uz casnic cat si pentru cele profesionale.
Cum este si modelul QNAP TS-453 Pro, un dispozitiv complex cu functii multiple, aplicatii de toate genurile si unelte de administrare performante, care poate fi utilizat intr-o paleta larga de activitati, atat profesionale cat si pentru divertisment.
Specificatiile solutiei QNAP TS-453 Pro sunt urmatoarele:
- Procesor quad-core Intel Celeron tactat la 2GHz;
- 2GB memorie RAM;
- 4 sertare pentru hdd-uri de 3.5 inchi sau 2.5 inchi;
- 4 porturi Ethernet Gigabit;
- 3 porturi USB 3.0;
- 2 porturi USB 2.0;
- 1 port HDMI;
- Sistem de operare QTS 4.1 (Linux).
Fisa tehnica completa poate fi aflata de pe site-ul oficial QNAP.
Este un echipament destul de masiv, doar are patru sertare pentru hard disk-uri. Dar cu siguranta isi poate gasi locul in biroul unei firme sau chiar intr-o camera tehnica.
In partea frontala observati sertarele pentru hard disk-uri, ecranul LCD care afiseaza IP-ul sistemului sau alte caracteristici, butonul de Power si un port USB 3.0, impreuna cu un buton dedicat pentru activarea copierii directe de pe solutii de stocare externe.
In spate sunt prezente inca doua porturi USB 3.0 si alte doua USB 2.0, patru porturi Ethernet Gigabit, unul HDMI si inca un port de alimentare. Prin intermediul celor doua porturi USB 2.0 pot fi conectate fara probleme o tastatura si un mouse, chiar si wireless.
Interfata, Administrare, Aplicatii
L-am instalat fara prea mare bataie de cap. Culmea, pentru configurarea initiala m-am folosit de o tastatura si de portul HDMI. Practic, am conectat NAS-ul la televizor si am creat partitia RAID privind la ecranul televizorului. Apoi m-am conectat la el prin intermediul browser-ului de internet. De mentionat ca poate fi administrat si in mod consola de linux, cu o tastatura si prin intermediul ecranului conectat prin HDMI.
Interfata de administrare este destul de complexa, practic nu am avut cand sa folosesc toate facilitatile acestei unitati de stocare. Ai la dispozitie trei desktop-uri virtuale pe care iti vor aparea aplicatiile instalate.
In Control Panel ai acces la setarile de sistem, pentru serviciile de retea, pentru cele de acces si pentru aplicatii: setari de securitate, cum ar fi utilizatorii, grupurile, cat pot sa stocheze (quota) si la ce foldere au acces, management-ul volumelor de stocare si al RAID-ului, parametrii retelei si ai serviciilor conexe (NFS, FTP, Telnet, SNMP etc), backup-ul (cu replicare chiar si in cloud).
De asemenea, poate fi sincronizat cu Active Directory, avand functie LDAP, poate avea rol de server VPN sau de Syslog Server, poate gazdui baze de date mySQL si are si antivirus, pentru scanarea fisierelor stocate. De asemenea, poate gazdui masini virtuale cu Windows, Linux si chiar Android.
Clar ca dispune de o multime de functii, care se pot dovedi utile atat in cadrul unor firme mici cat si in cele cu o structura de retea mai complexa. De exemplu, cele patru porturi de retea pot fi extrem de utile in arhitecturi lan cu mai multe vlan-uri, pentru ca serviciile NAS-ului sa fie vizibile din toate acestea.
De remarcat si zona de aplicatii QNAP, pentru fotografii, muzica si filme, pentru administrarea camerelor de supraveghere IP, pentru vizualizarea in browser a posturilor TV (in caz ca ii conectati un tuner TV pe USB), aplicatie de Google Drive, de Dropbox, aplicatie pentru realizarea de albume foto in format PDF, aplicatie de WordPress si mult mai multe. Aplicatii pentru server de chat sau de e-mail, aplicatii pentru solutii open-source ERP, CRM sau e-commerce, aplicatii pentru dezvoltare php, perl, python etc.
Cu siguranta ca nu le veti folosi chiar pe toate, insa cu siguranta veti gasi cam tot ceea ce aveti nevoie pentru a-l transforma intr-un server cu roluri multiple.
De exemplu, in cativa pasi simpli am instalat un blog de wordpress pe el. A mai trebuit sa instalez phpMyAdmin pentru a configura drepturile de acces pe baza de date si sa fac manual fisierul wp-config.php, pe care l-am copiat in folderul dedicat de wordpress printr-un simplu share de windows. De remarcat ca NAS-ul are si suport ACL pentru editarea drepturilor de citire/scriere a utilizatorilor direct prin intermediul Windows Explorer.
Interesanta si aplicatia Notes Station, un jurnal electronic la care isi pot oferi contributia toti cei care au acces, fie ca sunt colegi sau prieteni. Notitele pot fi modificate cu ajutorul unui editor in browser, chiar pot fi preluate capturi de ecran printr-o extensie Google Chrome. De asemenea, pot fi adaugate si fisiere media stocate pe NAS. De mentionat ca Notes Station 2.0 are suport pentru importul si exportul de fisiere in format PDF, previzualizare pentru fisierele multimedia dar si pentru criptare AES 256-bit.
O alta functie la fel de utila, in orice mediu, casnic sau profesional, este cea prin intermediul careia va puteti crea propriul cloud personal. Adica veti putea avea acces la toate fisierele stocate din internet, de pe orice dispozitiv, fie ca este un computer, o tableta sau un telefon.
Pentru a da drumul serviciilor de acest gen in afara retelei LAN, trebuie sa setati regulile de acces necesare in router-ul wi-fi sau de orice gen ar fi el. Intr-un mediu profesional IT-istul ar trebui sa rezolve acest gen de probleme, insa in mediile casnice ar trebui sa apelati la serviciile unui specialist.
In orice caz, NAS-ul va poate ajuta cu sugestii, dupa ce face o verificare a setarilor retelei la care este conectat. Cu aceasta ocazie creaza un link DDNS prin intermediul caruia puteti accesa fisierele stocate. Este de genul: www.myqnapcloud.com/cloudlink/nume-nas sau http://nume-nas.myqnapcloud.com. De remarcat ca trebuie sa aveti un cont pe site-ul qnap.com pentru acest lucru.
Asa ca, puteti accesa fisierele stocate si din alta locatie cu acces la internet. De remarcat ca QNAP a facut si aplicatii de management si pentru sistemele de operare Android, iOS si Windows Phone. In Android am instalat imediat QManager (pentru vizualizarea starii echipamentului si administrarea utilizatorilor si a aplicatiilor), QFile (care permite transferul de fisiere intre terminalul mobil si NAS), QPhoto (pentru vizualizarea fotografiilor stocate pe NAS) si QVideo.
Aplicatiile pentru administrarea fisierelor multimedia (foto, audio, video) pot fi accesate in browser-ul de internet. Acestea sunt, dupa cum poate stiati deja, Photo Station, Music Station si Video Station. In Music Station puteti accesa si radio-urile online preferate.
Video Station permite transcodarea fisierelor video si la rezolutii mai mici, pentru a rula cat mai fluid prin intermediul internetului.
Multimedia, XBMC, Kodi
De ce sa nu o recunosc, pentru ca l-am testat acasa, m-am folosit mai mult de functiile sale multimedia, ca doar are port HDMI si poate avea rol de mediaplayer multimedia complet.
Am instalat imediat aplicatia XBMC din HD Station, dupa care am avut acces la ea direct pe ecranul televizorului. De remarcat ca NAS-ul QNAP are suport si pentru Kodi acum.
De asemenea, in HD Station puteti instala si Chrome, Firefox, CodexPack, Spotify sau aplicatie de Youtube.
XBMC permite vizualizarea sau ascultarea fisierelor multimedia. Fisierele video full HD se vad impecabil prin intermediul lui. Nu este de neglijat faptul ca permite si afisarea subtitrarilor. Am incercat si fisiere video la rezolutie 4K, filmate cu diverse telefoane. insa functioneaza cu usoare lag-uri.
In schimb in Kodi chiar si fisierele 4K filmate cu telefoanele merg foarte bine, fluent, fara lag-uri sau sacadari. In schimb, Kodi vine cu tot felul de programele pentru poze (500px, flickr, picasa etc), cu continut video online (9GagTV, Al Jazzera, Youtube, Classic Cinema etc) sau pentru streaming audio si radio-uri online.
Practic, QNAP TS-453 Pro poate fi un mediaplayer complet, desi acesta poate fi un rol secundar in cadrul unei firme. In schimb, in studioul unui videograf sau al unui fotograf profesionist, care isi depoziteaza creatiile foto-video pe hard disk-urile NAS-ului, aceste functii multimedia isi pot dovedi cu siguranta utilitatea.
Extrem de util butonul Touch to Copy dispus in partea frontala. Practic, printr-o simpla atingere, poti copia continut dintr-un anumit folder, de pe o unitate de stocare externa.
Aplicatia QNAP permite atat copierea cat si sincronizarea fisierelor. Fiind un port USB 3.0, acest lucru se realizeaza destul de repede. De asemenea, QNAP Backup Station poate fi asociata si cu alte scenarii de backup mai complexe, cum ar sincronizarea cu un server remote, cu sistemele de operare Mac OS X prin TimeMachine sau backup in cloudul Amazon S3 sau Elephant Drive.
Concluzii
Pro
- Solutie de stocare universala, buna atat in mediile profesionale cat si pentru activitati de divertisment multimedia;
- Are patru porturi Ethernet Gigabit, utile pentru conectarea in mai multe vlan-uri ale retelei;
- Multe porturi USB, permite conectarea unei tastaturi si a unui mouse, pentru control de la distanta;
- Rol de mediaplayer complet; are port HDMI;
- Multe functii utile, inclusiv de server ftp, de mail, mysql, wordpress, vpn, ldap etc;
- Functia one touch copy pentru copierea rapida a unor fisiere din surse externe;
- Capacitate de stocare generoasa; posibilitate RAID pentru siguranta datelor stocate;
- Permite controlul de pe dispozitive mobile cu sisteme de operare Android, iOS si Windows Phone.
Contra
- Pretul este unul destul de ridicat pentru mediile casnice; asa ca nu-l vad achizitionat decat pentru scopuri profesionale, desi este o puternica scula multimedia.
Pe www.emag.ro costa aproximativ 3800 de Lei.
Cam scumpa scula asta. Nu cred sa aiba cerere prea mare pe la noi. Plus ca nu ai nevoie de toate functiile alea de server. Doar stocare si backup. Cine naiba are nevoie de HDMI si filme intr-o firma?
Legat de cererea de la noi, numai importatorii pot da detalii. La faza cu filmele si HDMI-ul nu iti dau dreptate in totalitate. Gandeste-te ca multi profesionisti care activeaza pe video si foto folosesc astfel de scule acolo unde locuiesc. Asa ca, poate fi o scula buna atat pentru stocarea filmarilor si fotografiilor cat si la vizualizarea lor pe un ecran mai mare.
Tare nas-ul asta. E greu sa-l configurezi? Exista si modele mai ieftine cu aceleasi functii?
Mai, depinde de functiile pe care vrei sa le activezi, unele necesita cunostinte de specialitate. Desigur, exista si modele mai ieftine, dar cu o putere de procesare mai slaba.