CES 2016 – Nabu Watch, primul smartwatch de la Razer

La CES 2016 în Las Vegas a fost anunțat primul ceas inteligent Razer, Nabu Watch pe numele său. Un smartwatch care încearcă să rezolve marea problemă a dispozitivelor de acest gen – anume autonomia de utilizare.

Practic, Nabu Watch are două ecrane și două baterii. Unul dintre ecrane are iluminare de fundal și afișează ora, ora pe glob, un cronometru sau un contor. De asemenea, permite setarea de alarme, la fel ca un ceas digital obișnuit.

Ecranul secundar este responsabil de afișarea notificărilor sau a informațiilor specifice activităților fizice. Acesta este de tip OLED și are o rezoluție de 128×16 pixeli.

Razer Nabu Watch

Normal, ceasul Razer are tot felul de senzori pentru a înregistra și trimite către aplicația de smartphone parametri gen numărul de pași făcuți, caloriile consumate, distanța parcursă și multe altele. Ceasul are aplicație dedicată atât pentru iOS cât și pentru Android. Utilizatorii de Windows Phone mai trebuie să aștepte.

După cum ziceam, ceasul are și două baterii. Una obișnuită, pe care o găsești în orice alt ceas digital, care poate fi schimbată și care are o durată de utilizare de maxim 12 luni. Normal, aceasta alimentează ecranul digital pe care este afișată ora.

De ecranul secundar și conexiunea cu smartphone-ul se ocupă o baterie reîncărcabilă. Producătorii promit o autonomie de până la 7 zile, ceea ce nu este rău deloc. Aceasta se încarcă cu un adaptor magnetic special.

razer_nabu_2

Ceasul rezistă la o presiune de 5 atmosfere în apă și la șocul unei căderi de la o înălțime de maxim 5 metri.

nabbu

Razer Nabu Watch vine în două versiuni. Una standard construită din policarbonat și decorată cu elemente grafice în culoarea verde, care costă 150 de dolari. Celălalt model, Forged Edition, cu butoane din otel inoxidabil și un finisaj în culoarea neagră, costă 200 de dolari și este disponibil de acum în magazinul online.

Uite că se poate! Uite că unii care nu aveau nimic în comun cu industria ceasurilor inteligente, au lansat un model care are o autonomie decentă! Cam asta este rețeta pe care trebuie să o urmeze producătorii interesați de această piață pentru a crea ceasuri inteligente cu adevărat utile și practice. Cum ar fi un ceas elvețian, cu un cadran clasic și cu un mic ecran la interior care să arate notificările cele mai importante? Și pe care nu trebuie să-l încarci seară de seară?

Alte imagini cu Razer Nabu Watch, în continuare.

Razer Nabu Watch Razer Nabu Watch

Razer Nabu Watch Razer Nabu Watch

nabu-watch-std-07 Razer Nabu Watch

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

3 thoughts on “CES 2016 – Nabu Watch, primul smartwatch de la Razer

  • February 19, 2017 at 12:38 pm
    Permalink

    Posibil doar la mine, dar bateria reîncărcabilă are autonomie de doar o zi. Pe timpul nopții, fără utilizare, pierde 25 %. Per total este un ceas interesant. Nu m-am dumirit complet deoarece este în posesia mea de câteva zile. În orice caz nu merită suma plătită pe el. Mai curând doar 400 lei. Ca aspect sunt încântat de el, îmi plac ceasurile solide. Materialul curelei este plăcut dar devine lipicios când transpiri. Am avut probleme la împerecherea cu telefonul. Este util faptul că poți vedea cine te sună, fără să mai scoți telefonul din buzunar. Păcat că nu au prevăzut în completul de livrare și ștecărul pentru priza de 220 v, doar cablul USB-magnetic. Nu am dibuit modalitatea de ajustare a luminii pentru vizionarea nocturnă. Îmi pare cam slabă.

    Reply
    • February 26, 2017 at 2:13 pm
      Permalink

      Erată.
      Se pare că bateria reîncărcabilă a început să se formateze. Timpul între încărcări este de patru zile. În continuare, nu se împerechează cu telefonul decât pentru apeluri. Nu arată cu toate că am șters și reinstalat de mai multe ori programul dedicat „Nabu”.

      Reply
    • February 26, 2017 at 2:15 pm
      Permalink

      Erată.
      Se pare că bateria reîncărcabilă a început să se formateze. Timpul între încărcări este de patru zile. În continuare, nu se împerechează cu telefonul decât pentru apeluri. Nu arată pe mobil pașii, caloriile, etc.,cu toate că am șters și reinstalat de mai multe ori programul dedicat „Nabu”.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *