CES 2016 – O întreagă lume a electronicelor văzută de la distanță, prin ecranul mic al unui laptop

Săptămâna trecută s-a desfășurat cel mai important târg de electronice al începutului de an, CES 2016 din Las Vegas. Un eveniment de o anvergură tot mai mare de la o ediție la alta și la care au fost prezente peste 3800 de companii, care au expus echipamente și au prezentat noi tehnologii din toate ramurile industriilor producătoare de electronice și nu numai.

În ciuda regulilor tot mai severe de securitate impuse de către organizatori, spațiile expoziționale au fost vizitate de peste 170.000 de persoane, profesioniști ai industriilor participante și 6000 de reprezentanți ai media, 50.000 de persoane fiind din afara Statelor Unite. Pratic, la eveniment au fost prezenți vizitatori din aproape 150 de țări iar spațiul expozițional s-a întins pe o suprafață de aproximativ 22 de hectare.

CES-ul din Las Vegas este un eveniment pe care toți pasionații de tehnologie îl așteaptă cu mare nerăbdare, pentru că de fiecare dată acolo sunt trasate noile tendințe în materie de electronice de consum pentru anul ce va urma. Sau măcar pentru primele 9 luni ale lui, pentru că de perioada de sărbători de iarnă se ocupă de obicei IFA din Berlin.

De la mașini electrice la soluții IoT – Internet of Things și case inteligente, de la drone care pot transporta persoane și până la mini-roboți de jucărie, de la frigidere inteligente cu ecrane de 20 de inchi la laptopuri tot mai subțiri și portabile hibrid tot mai performante, de la computere de gaming la brățări de fitness sau ceasuri inteligente, de la realitatea virtuală la camere foto de nouă generație, de la sisteme audio dedicate audiofililor și până la cele mai compacte boxe portabile cu bluetooth, putem spune că la CES 2016 am avut parte de un adevărat festin tehnologic.

O săptămână întreagă am devorat cu nesaț avalanșa de știri de pe cele mai importante site-uri sau bloguri de profil internaționale, iar pe cele pe care le-am considerat importante vi le-am arătat și vouă. Cu siguranță că sunt multe altele care ne-au scăpat din vedere și despre care nu am apucat să scriem, motivele fiind lipsa timpului disponibil.

drone

La CES au fost prezentate o mulțime de tehnologii și concepte ale viitorului, care par încă a fi de domeniul științifico-fantasticului. Cum ar fi mașina care se conduce singură sau drona care poate transporta și pasageri, sau sistemele bio-organice care încarcă orice smartphone în 60 de secunde, ecranele flexibile ce pot fi rulate întocmai ca un ziar, manualele de mașină cu realitate augmentată sau biblioteca cu ecran transparent încorporat. Multe tehnologii aflate încă în fază de proiect, dezvoltare sau de atragere de fonduri și care s-ar putea să nu fie lansate comercial niciodată, sau nu atât de curând pe cât am dori. Iar unele concepte și idei pot fi înaintea timpurilor lor și peste puterea de înțelegere a multora dintre noi, așa cum s-a mai întâmplat de multe ori.

Dar, la același CES, pe lângă atâtea idei și concepte ale viitorului, au fost prezente și cele mai importante produse electronice care vor apărea pe piață în primele luni ale acestui an. Vorbim despre dispozitive electronice palpabile, de actualitate, care se vor afla pe rafturile magazinelor de profil cât de curând. Dacă avem noroc, unele dintre ele ar putea fi lansate chiar și la noi în țară.

Practic, consider că târgul CES 2016 a fost un show complet, cu tot ceea ce trebuie pentru a muțumi un pasionat de tehnologie. Un adevărat show al electronicelor în care au fost prezentate echipamente, dispozitive și gadget-uri care de care mai interesante, de toate felurile și de toate genurile, din toate industriile considerate așa-zis tech. Și nu numai.

Deci, ce mi s-a părut interesant la acest CES 2016? Ce echipamente și gadget-uri care vor fi lansate comercial mi-au atras atenția?

CES 2016 -Tot mai multe sisteme PC de gaming, chiar și modele all-in-one cu ecran curbat. Ultraportabile tot mai subțiri, convertibile și tablete cu Windows 1o.  Noile micro-computere Intel Compute Stick, acum cu procesoare Intel Core M! Plus primul laptop și primul router cu modul wireless AD!

Din punctul meu de vedere, cele mai multe știri de la CES au venit din partea producătorilor și integratorilor de sisteme PC. Practic, prin lansările și prezentările de acolo am văzut interesul acestora pentru piața de gaming, pentru mini-sistemele PC, pentru portabile tot mai subțiri și modele convertibile dar și pentru tabletele cu sistem de operare util în mediile profesionale.

ASUS ROG GT51

Actualmente, producătorii și integratorii manifestă un interes deosebit pentru echipamentele dedicate în special pasionaților de jocuri electronice. Este una dintre nișele pieței aflată pe un trend crescător și despre care analiștii afirmă că ar putea menține pe linia de plutire industria de profil.

Laptopurile și computerele desktop de acest gen, monitoarele și accesoriile dedicate gaming-ului sunt tot mai performante și se disting de celelalte echipamente IT printr-un look mai colorat și linii constructive atrăgătoare. Normal, prețurile acestor echipamente sunt pe măsura performanțelor, de la scumpe spre foarte scumpe, astfel că profitul generat de ele este mai consistent. Iar producătorii mizează pe pasiunea iubitorilor de jocuri video, pe faptul că unii dintre ei sunt pregătiți să cheltuie sume importante pentru a se bucura de o experiență cât mai adecvată în lumile virtuale.

Maingear Alpha 34

La CES 2016 au apărut în premieră primele sisteme all-in-one de acest gen, de la mărci precum Maingear, Origin sau MSI. ASUS a expus noi sisteme desktop, pe lângă deja cunoscutele laptopuri ASUS ROG, Alienware a anunțat primul laptop de gaming cu ecran OLED, EVGA a făcut senzație cu un laptop de gaming foarte subțire iar Razer a pus placa video în afara ultraportabilului. Ba chiar și Lenovo a lansat propriul model de laptop cu valențe de gaming.

Am remarcat o concurență acerbă între integratori și la categoria de tablete profesionale cu sistem de operare Windows, pe cea a sistemelor portabile convertibile dar și pe nișa de ultraportabile cu formă clasică.

Tableta Lenovo Thinkpad X1

Microsoft Surface cu tastatură suplimentară și Windows 10 are acum o concurență serioasă din partea Lenovo, prin tableta Thinkpad X1, sau de la Samsung, care a lansat modelele TabPro S, sau Dell, care a lansat modelele Latitude 12 7000 și Latitude 11 5000. Nu mă declar un fan al acestui gen de tablete cu Windows, pentru că nu mi se par ergonomice. Pesemne că producătorii încă experimentează și vor să testeze piața cu ele, să vadă dacă există cerere pentru astfel de echipamente portabile.

Tot în cadrul CES 2016 au fost anunțate ultraportabile cu formă clasică extrem de subțiri și cu performanțe hardware superioare, cum ar fi modelele LG Gram 15, Samsung Seria 9, HP EliteBook Folio sau Lenovo Thinkpad X1 Carbon. La această categoria am sesizat lipsa anunțurilor unor modele de la ASUS sau Acer, producători care țineau capul de afiș în anii trecuți cu modelele Zenbook sau Aspire S7.

TP-Link Talon AD7200

Nu uit totuși de primul portabil cu modul wireless de tip AD, care permite viteze de transfer prin conexiune fără fir de până la zece ori mai rapide decât cele ale tehnologiei AC. Acer a lansat primul laptop cu această tehnologie. Iar primul router wireless tip AD fost anunțat de către compania Tp-Link. Și asupra acestui nou standard am o reținere asupra acestui nou standard, în ciuda creșterii performanțelor vitezei de transfer – anume că banda de 60GHz pe care lucrează nu este eficientă într-un sediu de firmă sau într-o casă cu mulți pereți. Semnalul pe această frecvență nu prea trece prin pereții de beton, astfel că pentru a beneficia de vitezele de transfer maxime pe conexiune AD, echipamentele trebuie să se afla în aceeași încăpere cu router-ul.

Și portabilele convertibile, care se transformă rapid din laptop în tabletă prin rotirea ecranului la 360 de grade, au fost prezente într-un număr mare la această ediție a CES. Mi-au atras atenția noile modele HP Spectre x360, Lenovo Thinkpad X1 Yoga sau Lenovo Yoga 900S.

Noul Intel Compute Stick

Nu în ultimul rând, mini-computerele au avut și ele o prezență importantă, acest tip echipamente fiind tot mai apreciate de consumatori, în primul rând datorită dimensiunilor compacte, care le face simplu de amplasat lângă un monitor sau chiar un televizor. Am apreciat atât noile sisteme Brix de la Gigabyte, acum cu Intel Skylake și Thunderbolt 3, mini-pc-ul cu proiector detașabil Lenovo, noile mini-sisteme PC Vivo de la ASUS, modelele Zotac, precum și noile modele Intel Compute Stick, la fel de compacte, mai puternice și, normal, mai scumpe.

Huawei Mate 8

CES 2016 – Smartphone-uri din gama mid-range și ceasuri inteligente cu o autonomie mai bună! Virtual Reality e pe val acum, dar e de viitor?

Telefoanele mobile nu au fost chiar în centrul atenției la această ediție a CES 2016. Poate și pentru că producătorii vor să lanseze la MWC 2016 în Barcelona cele mai importante modele ale anului. Au fost lansate numai exemplare din gama entry-level și cea de mijloc, mai deloc terminale de top. Pe de altă parte nici nu este de mirare, acestea fiind modelele care se bucură de cea mai mare popularitate în piață și care fac volume importante de vânzări. Așa că este normal ca firmele producătoare să-și concentreze atenția în genere asupra unor terminale din categorii mai ieftine.

Deși multă lume se aștepta ca Huawei să anunțe noul vârf de gamă în Las Vegas, iată că nu a fost așa. Practic, chinezii au reanunțat modelul din noiembrie, Huawei Mate 8, de altfel și cel mai apreciat terminal al târgului. Au mai prezentat o tabletă și un model mid-range, GX8. Dar cea mai atrăgătoare tabletă de la CES a fost declarată modelul Vidaa Mirror de la Hisense, care are marginile ecranului extrem de subțiri.

La capitolul Windows Mobile, Acer a anunțat disponibilitatea pe piață din luna februarie a smartphone-ului Jade Primo cu sistem Continuum de conectare la un monitor mai mare, o tastatură și un mouse. La un preț destul de piperat de altfel, astfel că nu cred că se va bucura de o cerere prea mare.

TP-Link Neffos

Un anunț important a fost făcut de Tp-Link, companie care a anunțat prima sa gamă de smartphone-uri din gamele entry-level și mid-range, Neffos. Concurență la aceeași categorie mai fac și terminale noi de la Polaroid sau de la LG.

Era să uit de primul smartphone cu procesor Snapdragon 820 de la Qualcomm, Le Max Pro. Cu siguranță că la MWC vor fi anunțate multe alte terminale motorizate de acest procesor.

Interesant este și proiectul Tango de la Google, prin intermediul căruia telefoanele mobile vor putea percepe cele mai importante elemente sau obiecte din spațiul înconjurător și vor oferi informații despre ele prin intermediul realității augmentate. Primul telefon dotat cu această tehnologie va fi construit în parteneriat cu Lenovo.

nabbu

La capitolul ceasuri inteligente am notat patru apariții interesante – noul ceas Razer Nabu, o combinație interesantă de ceas digital cu brățară de fitness care are o autonomie remarcabilă, gama Tactix Bravo, modele cu GPS bune chiar și pentru misiuni de comando, precum și conceptul Omron Project Zero, un wearable cu tensiometru. De altfel acestea au fost criticate de către așa-zișii specialiști cum că nu ar fi modele cu adevărat inteligente, ci mai degrabă niște ceasuri digitale cu funcții de monitorizare pentru activitățile fizice. Nu dau dreptate criticilor de acest, cel puțin nu la momentul actual. Mai degrabă apreciez un astfel de ceas cu o autonomie de utilizare mai eficientă, decât unul super-deștept și care trebuie pus la încărcat de două ori pe zi.

Nu trec cu vederea nici arătosul ceas Casio cu Android Wear, dar care se laudă numai cu o zi de autonomie când ecranul afișează imagini color. De menționat că acesta are și un ecran monocolor, care îi conferă o autonomie de până la o lună când nu este conectat la telefon.

samsung-gear-vr

Sincer să fiu, privesc oarecum cu neîncredere tot fenomenul ăsta referitor la Virtual Reality, deși la CES 2016 au fost prezentate o mulțime de echipamente dedicate pentru astfel de experiențe virtuale. Îmi pare mai degrabă drept o tehnologie promovată intens din rațiuni de marketing și despre care nu cred că va fi adoptată la scară largă. Un fel de 3D de acum câțiva ani, care la momentul actual nu prea mai interesează pe nimeni. Cred că la fel se va întâmpla și cu această realitate virtuală, motivul principal fiind unul practic identic – anume pentru că implică purtarea unui dispozitiv pe cap, lucru nu tocmai confortabil. Mai degrabă prefer să vizualizez videoclipurile sau aplicațiile de acest gen prin intermediul unui ecran de smartphone sau pe o tabletă decât să-mi pun ditamai dispozivul pe cap.

Dar la acest CES 2016 au fost anunțate o mulțime de gadget-uri care pot facilita o astfel de experiență tridimensională, nume mari ale industriei fiind acum implicate în dezvoltarea unori tehnologii și echipamente cât mai performante.

A fost anunțat un model comercial de la Oculus Rift dar și cel ViVe Pre de la HTC, de altfel unul dintre cele mai apreciate astfel de dispozitive. Chiar și Samsung a venit cu un model de ochelari realizat în colaborare cu Oculus dar și un prototip de controllere iRink care permit comenzi și control extins într-o astfel de lume virtuală.

Canon la CES 2016

CES 2016 – Camere foto tot mai puține! Producătorii nu s-au mai înghesuit să anunțe game extinse, cu multe modele. Le numeri pe degetele de la o mână pe cele cu adevărat interesante!

La CES 2016 am constatat mai mult ca la niciun alt eveniment de acest gen că producătorii importanți de camere foto resimt din plin căderea pieței de profil. Poate că interesul tot mai scăzut al cumpărătorilor a impus o oarecare prudență din partea producătorilor, care nu s-au mai inghesuit să anunțe game extinse, cu multe modele. Și încă o dată mă întreb – unde sunt camerele foto inteligente, unde sunt telefoanele mobile cu adevărate valențe foto-video? Pentru că au apărut acum câțiva ani și acum practic au dispărut. Cu două flori de la ASUS sau Panasonic nu se face primăvară. Nikon, Canon, Olympus, wake up!

Dacă în anii trecuți acolo erau lansate în Las Vegas o mulțime de camere foto, din toate categoriile, singura apariție cu adevărat notabilă la această ediție a CES 2016 a avut-o compania japoneză Nikon. Care a prezentat noul vârf de gamă full frame Nikon D5, care filmează 4K. De asemenea, aceeași companie a surprins plăcut cu noul model Nikon D500 cu senzor APS-C dar și cu camera de acțiune care filmează la 360 de grade Nikon Keymission 360.

Cam atât în materie de lansări cu adevărat importante pentru piața de profil. Am mai notat doar noile camere compacte de la Canon sau modelele avansate de la Panasonic, și ele cu filmare la rezoluție 4K. Ceilalți producători importanți au fost mai degrabă inexistenți. Sony a anunțat doar o cameră de acțiune, Olympus o compactă din gama tough, cât despre Samsung sunt tot mai frecvente știrile care indică abandonarea  producției de camere foto, deși linia lor de modele din gama Galaxy era una de viitor din punctul meu de vedere.

Mai apreciat de către comunitatea pasionaților de tehnologie a fost comunicatul celor de la Zeiss, prin care au anunțat mini-lentile foto pentru telefoanele iPhone. Sau cel prin care Polaroid a prezentat noile camere instant Snap care pot printa imediat fotografiile prin intermediul tehnologiei Zink.

LG Netflix Partnership

CES 2016 – Televizoare 4K cu ecran OLED, playere bluray 4K! Pickup-ul Revine!

Televizoarele au avut și ele parte de atenția publicului la CES, cei mai importanți producători fiind prezenți cu modele de nouă generație cu rezoluție 4K. LG, Samsung, Sony, Panasonic sau Sharp sunt doar câțiva dintre producătorii de electronice cu o prezență consistentă la acest capitol, cum se întâmplă de altfel la fiecare ediție.

LG a venit cu o gamă extinsă de televizoare cu rezoluție Super UHD cu tehnologie HDR și sistem de operare webOS. De remarcat și noul televizor LG cu ecran OLED și rezoluție 4K.  Cel mai important anunț a fost totuți cel prin care LG a anunțat parteneriatul cu Netflix pentru televizoarele lor inteligente. Apropo, dacă nu știați deja, Netflix este disponibil acum și la noi în țară.

De remarcat că într-un final au apărut playere bluray la rezoluție 4K. Au fost lansate modele de la Panasonic, Philips și Samsung.

Se pare că vinilul este din nou atenția pasionaților de muzică. Panasonic și Sony au sesizat acest lucru și au readus pe piață noi modele de pick-up-uri.

Iar la capitolul audio, cel mai apreciat sistem de acest gen la CES 2016 a fost modelul Philips Fidelio E6, care a fost prezentat în toamnă la IFA Berlin.

 

Cam atât momentan, dacă am trecut cu vederea peste ceva important, vă rog să-mi atrageți atenția. Revin cu update-uri în caz că mai apare ceva nou.

Da, am urmărit întreg acest festival al electronicelor și tehnologiilor de departe, de la distanță, prin ecranul mic al unui laptop care mai dă ecrane albastre din când în când. (pesemne că se simte amenințat când mă tot uit și citesc știri cu noile generații de portabile).

Normal că aș fi preferat să fiu acolo, la fața locului, să trăiesc și să experimentez măcar o dată show-ul electronicelor pe pământ american. Să îi iau pulsul, să alerg printre standurile expoziționale pentru a vedea cât mai multe echipamente interesante, pe care să le pozez și despre care să vă povestesc impresiile mele.

Fără odihnă și fără pauză până la ora închiderii halelor expoziționale. Să nu pot adormi noaptea la hotel din cauza adrenalinei și a stării de surescitare, așa cum mi s-a întâmplat de fiecare dată când am fost la IFA Berlin, la MWC în Barcelona sau la Computex în Taipei. Dar nu-mi pierd speranța, voi ajunge măcar o dată acolo, cândva… Poate voi fi la CES când capul de afiș îl vor ține știrile despre smartphone-ul cu o autonomie de 7 zile, așa cum erau telefoanele mobile cu butoane de acum 10-15 ani.

 

Peste puțin timp vor începe să curgă știrile cu noutăți de la MWC 2016 din Barcelona,  unde vor fi anuțate cele mai importante terminale mobile și tablete. Ca în fiecare an, primele luni sunt interesante din acest punct de vedere, spre bucuria celor pasionați de tehnologie. 

 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *