Sisteme PC tocmai bune pentru Oculus Rift și realitate virtuală

Realitatea virtuală este acum pe val și promite să schimbe modul în care consumăm divertismentul multimedia. Utilizatorul este transpus într-o lume virtuală sau chiar într-un loc real din lume prin intermediul unor ochelari speciali și ai unor senzori, iar experiența se vrea a fi una totală, imersivă, să te simți ca și cum ai fi acolo.

Să te simți în lumea virtuală ca și cum ai urca la propriu pe Everest, sau ca și cum ai înota aproape de fundul oceanului printre mii de pești, sau cum ai conduce o mașină de curse, sau ca și cum te-ai lupta la propriu cu o armată de extratereștri.

Văd că producătorii sunt tot mai activi în această zonă, chiar am văzut multe soluții de acest gen prezentate la CES 2016 în Las Vegas. Iar săptămâna trecută Nvidia a organizat un eveniment și la noi în țară, unul restrâns de altfel și la care au participat câțiva bloggeri importanți, în care au demonstrat că plăcile video GeForce sunt pregătite să asigure o experiență optimă în aceste lumi virtuale. Nu știu dacă este chiar așa, nu am fost invitat, așa că nu îmi pot da cu părerea. Dar impresii de la fața locului veți afla de la cei care au încercat ochelarii Oculus Rift –  anume pe site-urile wasd.ro și computerblog.ro.

Este clar, producătorii încearcă să creeze o nouă piață. Vor fi lansate tot mai multe soluții hardware, va apărea pe piață tot mai mult conținut dedicat, de toate felurile, pe orice temă posibilă – explorare, geografie, istorie, gaming și chiar conținut pentru adulți (care s-a dovedit deja a fi un succes). Chiar, cum ar fi să urmărești un blockbuster și să te afli în centrul acțiunii, să zicem în mijlocul unei bătălii de proporții sau într-o mașină în timpul unei curse de urmărire, alături de personajul principal?

Dacă realitatea virtuală se va dovedi de succes, și nu un eșec de genul 3D-ului pe televizoare, rămâne de văzut. Ce este clar în acest moment – pentru a beneficia de acest gen de experiență în confortul propriului cămin trebuie să scoateți din buzunare o sumă considerabilă, atât pentru ochelarii speciali, pentru senzorii dedicați dar și pentru sistemul PC, care trebuie să fie unul cu o fișă tehnică performantă.

De exemplu, ochelarii Oculus Rift redau imagini duale cu o rezoluție de 2160×1200 pixeli la 90Hz, astfel că au nevoie de o putere de procesare grafică de aproape trei ori mai mare decât cea necesară rulării unui joc la 1o80p pe un ecran de 60Hz.

Pentru ca un sistem PC să fie capabil să redea imagini fluide pe un Oculus Rift ar trebui să aibă o placă grafică NVIDIA GTX 970 / AMD 290 sau altele mai puternice, cel puțin un procesor Intel i5-4590, deși ar fi de preferat un Intel Core i7, și cel puțin 8GB memorie RAM. Sistemele au nevoie de sistem de operare Windows 7 sau mai nou, de cel puțin 2 porturi USB 3.0 libere și de unul HDMI 1.3. Tehnologia Oculus Rift nu este compatibilă momentan cu sistemele de operare Linux și Max OsX.

Sisteme PC pentru Oculus RiftIar cei de la Oculus Rift au prezentat primele sisteme PC compatibile cu tehnologia lor și care pot garanta o experiență virtuală optimă. Acestea sunt de la ASUS, Alienware și Dell. Vor putea fi precomandate din 16 Februarie la pachet cu ochelarii Oculus Rift dar și cu accesoriile necesare. De asemenea, cumpărătorii vor avea la dispoziție și jocurile EVE: Valkyrie Founder’s Pack și Lucky’s Tale.

ASUS pentru Oculus Rift

ASUS are două sisteme PC compatibile cu Oculus Rift – ASUS G11CD (cu Intel Core i5-6400, Nvidia 970, 8GB memorie RAM) și ASUS G20CB (cu Intel Core i5-6400 sau i7-6700, Nvidia 970 sau 980, 16GB memorie RAM). Mai multe detalii aici.

Alienware pentru Oculus RiftLa fel, Alienware are tot două sisteme compatibile – Alienware Area 51 (Intel Core i7-5820K, Nvidia 980, 16GB memorie RAM) și Alienware X51 R3 (Intel i5-6400, Nvidia 970 sau 980, 8 sau 16GB memorie RAM). Mai multe detalii aici.

Dell pentru Oculus Rift

Cel de-al cincilea sistem vine de la Dell și are Intel Core i5-6400, Nvidia 970 și 8GB memorie RAM.

Desigur, există o mulțime de alte pc-uri în lume care întrunesc toate condițiile pentru a putea rula aplicații de realitate virtuală. Dar cele menționate pe site-ul Oculus Rift vor fi vândute la pachet cu accesoriile necesare.

Cu siguranță că această listă va fi completată cât de curând și cu sisteme de la alți producători, poate chiar și cu sisteme portabile.

Sursa. 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *