LG G5 face senzație la MWC 2016 în Barcelona

Coreenii de la LG au prezentat astăzi noul terminal LG G5 în cadrul unei conferințe de presă desfășurată în cadrul MWC 2016 din Barcelona. Și pot spune că sunt destul de entuziasmat de ce am văzut la acest smartphone, fiind unul inovativ, care impune noi tendințe pe piața de profil. Are o construcție unică, care redefinește și reinventează conceptul de smartphone.

LG G5 are un design total schimbat față de cel al generației anterioare, mai modern, cu grosime de numai 7.7mm și margini rotujite, plus o construcție modulară. Practic, construcția modulară înseamnă că îi pot fi adăugate diverse accesorii pentru extinderea funcționalităților.

După cum se zvonise deja, în partea inferioară există un slot care permite în primul rând schimbarea bateriei. Dar, surpriză, prin intermediul aceluiași slot poate fi adăugat un modul de control foto cu acumulator suplimentar sau altul Wi-Fi cu sistem audio Bang&Olufsen și cu convertor digital DAC.

LG G5 Cam Plus

Modulul foto îl transformă pe LG G5 într-un adevărat camera-phone. Acesta oferă controale fizice pentru declanșare și zoom, un grip pentru o prindere mai eficientă dar și un acumulator cu o capacitate suplimentară de 1100mAh. Același modul foto mai are un port USB-C dar și un difuzor audio. De remarcat că butonul declanșator foto este în două trepte, la fel ca la o cameră foto – apeși până la jumătate pentru focalizare, după care poți apăsa total pentru captarea imaginii. Există și un buton dedicat pentru declanșarea înregistrării video.

Mă aștept ca noul telefon LG G5 să aibă un comportament foarte bun la capitolul foto-video. Ați remarcat și cele două lentile foto, fiecare cu propriul senzor, unul de 16Mpix, altul de 8Mpix. Cel de 16Mpix are o lentilă cu un câmp limitat de vizualire (unghi de cuprindere de 78 de grade), iar cel de 8Mpix poate capta scena la un unghi larg, de 135 de grade.

Din punct de vedere al performanțelor, ar trebui să ne așteptăm la tot ce se poate mai bun de la acest terminal. Are un procesor Snapdragon 820, nu mai puțin de 4GB memorie RAM și un ecran IPS de 5.3 inchi cu rezoluție QHD. Există și un slot pentru extinderea capacității de stocare prin carduri microSD cu până la 2TB.

După cum se vede, au dispărut butoanele de ajustare ale volumului de pe spate. Sub camerele foto mai este prezent doar butonul de Power, care are integrat și un senzor pentru amprente.

Avem și un videoclip de prezentare oficial.

https://youtu.be/anyW8UY9ELg

Specificațiile terminalului sunt următoarele

Operating system Android 6.0.1
Processor Snapdragon 820
Display 5.3-inch IPS quad-HD quantum display (2560×1440, 554 dpi)
Storage 32GB UFS ROM, microSD up to 2TB
RAM 4GB LPDDR4
Rear camera 16MP main, 8MP wide-angle (135 degrees)
Front camera 8MP
Battery 2800 mAh removable
Modules LG Cam Plus (camera grip with 1100 mAh)
LG Hi-Fi Plus with B&O Play
Dimensions 149.4 x 73.9 x 7.7mm
Weight 159 grams
Networks LTE/3G/2G
Connectivity Wifi 802.11a/b/g/n/ac
USB Type C, NFC, Bluetooth 4.2
Colors Silver/Titan/Gold/Pink

După cum știam deja, ecranul IPS are funcție Always On care permite vizualizarea orei, a datei și a principalelor notificări permanent, chiar dacă telefonul este în stand-by.

Revenim și cu alte detalii cât de curând.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *