ASUS ROG Swift PG348Q – Monitor de gaming disponibil în România
Lângă un sistem de gaming adevărat ar trebui să ai un monitor pe măsură, care să-ți asigure o experiență superioară din punct de vedere vizual. ASUS, firmă cunoscută și prin sistemele și laptopurile de gaming Republic of Gamers (ROG), a adus în România un astfel de monitor performant și arătos, care ar putea face cu ochiul oricărui gamer pasionat.
Este vorba despre modelul ROG Swift PG348Q, un monitor cu ecran curbat, Ultra-Wide 219, cu o diagonală de 34 de inchi și o rezoluție QHD (3440×1440 pixeli). Îmi place cum arată, are un design modern, cu un ecran fără ramă dar și un sistem de iluminare colorat cu LED-uri. Mai mult, pentru ca experiența de gaming să fie optimă, cursivă și fără latențe chiar și în scenele dinamice, monitorul ROG Swift PG348Q are o rată de refresh de 100Hz și tehnologie NVIDIA G-SYNC.
Tehnologiile exclusive ASUS, GamePlus și GameVisual, îmbunătățesc de asemenea experiența de joc. Ai la dispoziție un buton special pentru afișarea pe ecran a țintei, a cronometrului și a numărului de cadre, iar GameVisual oferă moduri de redare adaptate diverselor tipuri de jocuri și conținut: FPS, RTS/RPG, Racing, Cinema, Scenery și sRGB.
Normal, este un monitor care se poate dovedi util și la vizualizarea filmelor dar și pentru lucrul de birou, suprafața generoasă a ecranului oferind posibilitatea afișării mai multor ferestre active în același timp.
Pentru o poziție cât mai confortabilă atât în timpul sesiunilor de gaming dar și atunci când este utilizat la sarcini de birou, piciorul de susținere al lui ROG Swift PG348Q se poate înclina, pivota și ajusta pe înălțime. De asemenea, monitorul este certificat TÜV Rheinland pentru filtrele ASUS Ultra-low Blue Light și tehnologiile Flicker-Free ce reduc nivelul luminii albastre și oboseala ochilor.
ROG Swift PG348Q va fi disponibil în România în a doua jumătate a lunii martie la un preț aproximativ de 5990 lei.
Specificațiile complete ale monitorului, în continuare.
Dimensiune panou | 34 inci (86.72cm) Ultra-wide, Aspect 21:9 |
Iluminare panou / tip | WLED / Ecran IPS curbat |
Curbură | 3800R |
Gamă culori | 100% sRGB |
Rezoluție | DisplayPort: 3440 x 1440 (până la 100Hz rată de refresh) HDMI: 3440 x 1440 (până la 50Hz) |
Dimensiune pixel | 0.2325mm (109PPI) |
Luminozitate | 300cd/m² |
Rată contrast | 1000:1 |
Unghi de vizualizare(CR≧10) | 178°(H) / 178°(V) |
Culori | 1.07 miliarde (10-bit) |
Timp de răspuns | 5ms (gri-la-gri) |
Tehnologie | NVIDIA G-SYNC |
Funcții exclusive ASUS | Meniu grafic cu 5 direcții Tastă Turbo (60-100Hz) GamePlus (Crosshair, Timer și contor FPS) GameVisual (FPS / RTS / RPG / Racing / sRGB / Cinema / Standard) |
Tehnologie Eye Care | Low Blue Light (certificată TÜV Rheinland) Flicker-Free (certificată TÜV Rheinland) |
Difuzoare stereo | 2 x 2 Wați |
Intrări/Ieșiri | 1 x DisplayPort 1.21 x HDMI (v1.4)4 x USB 3.0Conector căști |
Ergonomie | Înclinare: +20° ~ -5° Pivotare: +50° ~ -50° Ajustare pe înălțime: Yes (0~115 mm) VESA: 100 x 100 mm Design fără ramă Management cabluri |
Culori | Plasma Copper și Armor Titanium |
Dimensiuni | 829 x 558 x 297mm (W x H x D) |
Greutate | 11.1kg (est.) |