LG G5 versus Samsung Galaxy S7 Edge – Care face poze mai frumoase?

LG G5 și Samsung Galaxy S7 Edge sunt două dintre cele mai performante și mai interesante smartphone-uri cu Android ale momentului. Ambele vârfuri de gamă ale producătorilor coreeni, ambele cu specificații de top, ambele într-o concurență acerbă. Cum s-a întâmplat să le am la dispoziție în același timp, mi-am zis că v-ar interesa un comparativ la nivel foto între cele două. Poate ați vrea să vedeți care face poze mai frumoase în aceleași condiții de fotografiere.

Așa că, le-am scos pe amândouă la o plimbare vreme de câteva ore bune prin Muzeul Satului din București, pe timp de zi. Sper să am timp să fac un comparativ și pe timp de noapte, cu ambele așezate frumos pe un trepied.

Deci, cum stă treaba din punct de vedere tehnic

  • Samsung Galaxy S7 Edge are un senzor de 1/2.6 inchi cu o rezoluție de 12 Megapixeli și pixeli mai mari, de 1.4 microni, lentile luminoase cu o deschidere a diafragmei f/1.7, sistem de focalizare cu detecție de fază și tehnologie Dual Pixel, sistem de stabilizare optic și flash led.
  • Atenție, LG G5 are două camere pe spate, una de 16Mpix și o alta de 8Mpix cu lentile cu unghi larg. La acest test comparativ m-am folosit numai de camera de 16Mpix cu un câmp de vizualizare de 78 de grade, lentile cu o deschidere a diafragmei f/1.8. Mai are sistem de focalizare cu laser, sistem de stabilizare optic pe 3 axe dar și flash led.

După cum vedeți, nu prea avem asemănari la acest capitol între cele două camere, nici din punct de vedere al rezoluției senzorului, nici la deschiderea maximă a diafragmei (cu valori apropiate totuși).

Poze cu Lg G5 si Samsung Galaxy S7 Edge

Testele le-am realizat în modul automat de fotografiere, așa cum le vor utiliza de altfel majoritatea celor dintre voi. Deși în mod manual rezultatele pot fi mai bune, controlul parametrilor principali de fotografiere pe un ecran tactil poate fi o sarcină dificilă în anumite momente. Deci, mod Automat, fără HDR, în format 4:3. Am făcut poze cu ambele telefoane din același loc, la aceleași scene sau subiecte, încercând pe cât posibil din aceeași poziție. Am făcut atât poze cu un cadru larg, cât și de aproape, gen macro, și am încercat să captez cât mai multe și mai diferite nuanțe sau culori.

Ce a ieșit, puteți vedea în continuare. Aveți nu mai puțin de 86 de poze la dispoziție, fără retușuri, doar au fost redimensionate pentru a ocupa un spațiu mai mic pe server.

Ce am remarcat după această tură foto cu ambele telefoane, LG G5 și Samsung Galaxy S7 Edge

  • Ambele focalizează repede în condiții bune de iluminare
  • Ambele permit alegerea punctului de clar preferat printr-o simplă apăsare pe ecran
  • Ambele declanșează la apăsarea butonului fizic de ajustare a volumului audio
  • Samsung Galaxy S7 are un unghi puțin mai larg de cuprindere
  • Dar nu uităm de camera cu unghi larg de fotografiere a lui LG G5 (de 135 de grade)
  • La fotografierea close-up, ambele reușesc să facă clarul de la o distanță de aproximativ 7cm de subiect
  • Ambele camere captează imagini clare, cu o paletă coloristică vibrantă, chiar prea saturată
  • Ambele pot fi utilizate fără reținere în astfel de situații de fotografiere, chiar și într-o vacanță, normal, ca backup pentru camera foto sau pentru realizarea de poze care vor fi puse imediat pe site-urile de socializare

Sincer să fiu, eu nu m-am decis să declar câștigător pe niciunul dintre cele două smartphone-uri. Pozele realizate de cele două telefoane sunt comparabile, atât la nivel de claritate cât și al paletei coloristice. Voi ce părere aveți? Care face poze mai frumoase? Lg G5 sau Samsung Galaxy S7 Edge?

 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

3 thoughts on “LG G5 versus Samsung Galaxy S7 Edge – Care face poze mai frumoase?

  • May 20, 2016 at 10:53 am
    Permalink

    Foarte frumoase pozele, cu amandoua aparate. Totusi pozele facute de s7 imi plac mai mult, par mai clare si culori mai vii. Ar mai fi de testat si iphone 6

    Reply
  • March 19, 2017 at 9:31 pm
    Permalink

    mi se pare mie sau chiar s7 face pozele mai luminoase ?

    Reply
    • March 19, 2017 at 9:31 pm
      Permalink

      da, cam asa…

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *