Un bătrânel prin curtea Comic Con 2016

Cum puștiulică a cam terminat cu tezele și evaluările pe la școală, adierea vacanței de vară începând să se simtă încă de acum, cu o lună înainte, am mers împreună la Comic Con 2016, eveniment desfășurat la Romexpo în București. Îi promisesem că dacă se ține de treabă vom merge acolo, așa că după antrenamentul de sâmbătă dimineață (el la sală, eu la aspirator) ne-am urcat în mașină, am ajuns la locul cu pricina, am cumpărat biletele cu acces de o zi și cu maxim entuziasm am intrat.

Sincer să fiu, cred că am ridicat cu mult media de vârstă a celor de acolo, numai prin simpla mea prezență. M-am simțit mai mult ca niciodată un om bătrân și depășit de ceea ce se întâmplă în realitatea trăită de actuala generație de copii.

Normal, puștiulică s-a simțit foarte bine și în largul lui, cunoștea toate firmele de echipamente de gaming sau jocurile la care se făceau concursuri acolo, ba chiar și tot felul de personaje cosplay ciudate care mie personal îmi sunt total străine. Cred că se simțea ciudat cu bătrânelul după el, pesemne că la ediția următoare voi fi uitat, din greșeală, acasă în fața televizorului (dacă se va mai ține vreun Comic Con la București). De altfel nu am fost singurul personaj care nu se încadra în peisajul general, un mare șef la o mare companie, și el prezent alături de puștiul său, fiind la asentiment cu mine.

Spațiul expozițional destul de generos la Comic Con 2016, flux de tineri vizitatori tot mai abundent de la oră la oră, concursuri de gaming la toate firmele prezente cu spații expoziționale, pe toate platformele posibile la ora actuală, conferințe cu actori celebri din Game of Thrones (un serial pe care de-abia acum am început să-l urmăresc, culmea, de la seria a VI-a), personaje cosplay care de care mai ciudate, dar foarte puține cu adevărat reușite, reprezentanți ai Armatei Române care au expus cele mai noi arme de asalt sau echipamente de tehnică militară, plus un Humvee… practic nu am avut cum să ne plictisim timp de vreo trei ore.

Comic Con 2016

Ba chiar l-am auzit pe un puști care trecea pe lângă mine întrebând-ul pe amicul său daca mai stau acolo. Acesta i-a răspuns tranșant – “Ce bă ești nebun? Stăm aici până diseară!”.

După cum am mai spus, nu eram singurul tată de copil de acolo, astfel de cupluri tată-fiu fiind chiar frecvente. Un tată mai tânăr decât mine, cu pletele în vânt încă, îi explica celui mic în timp ce-l ținea de mână – “Mami nu avea de ce să vină aici, nu i-ar fi plăcut”. Nu știu de ce, dar îmi este tare familiară expresia…

Cine știe, poate că prima bere cu fiul meu o voi bea tot pe la vreun eveniment de genul asta. Sau poate la vreun concert rock…

Comic Con 2016

Noi am zăbovit mai mult în zona concursurilor de gaming, acolo unde de altfel își manifestau interesul majoritatea vizitatorilor la Comic Con 2016. Gaming-ul este la ordinea zilei, industria producătoare de hardware punând tot mai mult accentul pe echipamente dedicate pasionaților de jocuri electronice. ASUS are o prezență notabilă la noi în țară dar au început să apară echipamente sau accesorii și de la Acer sau Lenovo.

Comic Con 2016 Zowie

Mai întâi am trecut pe la spațiul Benq, unde se desfășura un concurs de Counter Strike. Tot acolo am văzut și noile accesorii de gaming de la Zowie, care vor fi puse în comercializare destul de curând și la noi în țară.

Comic Con 2016

La Nvidia erau amenajate trei posturi în care vizitatorii puteau experimenta realitatea virtuală, un alt trend pe care mizează industria de profil. Eu sunt reticent încă la acest gen de divertisment, nu aș putea să stau cu căștile alea pe cap multe ore. Nu aș cheltui sute sau mii de euro pe așa ceva. Prefer să joc un titlu de gaming, cu o grafică complexă, pe cea mai bună placă grafică Nvidia GTX 1080 dar în 2D, tridimensionalul nefiind deloc o experiență naturală. Cel puțin nu momentan.

Comic Con 2016

În spațiul Blizzard se organizau concursuri de Overwatch, joc lansat acum câteva zile. Competiția se desfășura pe sisteme de gaming ASUS ROG G20. Acolo am admirat încă o dată sistemul desktop de gaming GT51, care arată într-un mare fel.

Comic Con 2016

La TP-Link am văzut noul router wireless Talon AD7200, cel mai rapid la ora actuală, capabil de viteze de transfer al datelor de până la 7.2Gbs (cumulat – AD + AC + N). 

tplink_crop

Routerul este de tip 802.11ad și se de folosește de banda de 60Ghz, care permite viteze de transfer de până la 4.6Gbs. Chiar sunt curios cum funcționează. Poate îl voi testa vreodată, după ce vor apărea și primele laptopuri cu modul Wi-Fi AD, pentru că până atunci nu ai ce face cu așa ceva.

Comic Con 2016

Am remarcat și prezența celor de la Ubisoft, cu un spațiu expozițional în premieră la Comic Con. Ne-am jucat acolo noul titlu Tom Clancy’s The Division, pe care l-am instalat ulterior și acasă. Acum, în timp ce scriu, maestrul se chinuie să mai killerească niște teroriști.

logitech

Și cei de la Logitech România aveau o prezență importantă la Comic Con 2016, organizând o mulțime de concursuri de gaming cu premii chiar importante. Concursurile de gaming erau găzduite într-un TIR adus special pentru acest eveniment. S-a înscris și puștiulică la concursul de Counter Strike unu-la-unu dar nu a avut norocul să fie ales. Așa că, dezamăgit, m-a condus mai departe, către alte zone ale expoziției.

league

Am avut și dezamăgiri la Comic Con 2016. Citisem tot felul de comunicate pompoase de presă și de-abia așteptam să văd “satul” League of Legends. Mă gândeam ca prostul că o fi vreo replică la scară reală din joc, cu ceva case și personaje cosplay rătăcite pe acolo. Când am ajuns la locul cu pricina, ce să vezi… nimic mai mult decât un spațiu expozițional obișnuit, banal și fără personalitate, cu o scenă, ceva zone amenajate pentru artiști locali sau tonete de vânzare de costume și alte materiale promoționale cu specific. “Satul” League of Legends a rămas doar unul virtual, fără o replică reală… Sau poate am înțeles eu greșit și privesc din altă perspectivă conceptul de “sat”.

zuzi2

La capitolul cosplay am remarcat-o doar pe Zuzi, sau Zumzi, nu am reținut exact. În rest nu mi-au atras atenția alte personaje. Ediția din 2014 a fost mult mai reușită din acest punct de vedere.

Până la urmă au fost câteva ore petrecute frumos la Comic Con 2016. Am făcut o baie de tinerețe, m-am întâlnit cu prieteni și amici care activează în industrie, am stat la taclale, ne-am uitat la concursurile de gaming, am butonat și noi câteva laptopuri și sisteme de gaming.

Câteva imagini de prin curtea Comic Con 2016, în continuare.

 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *