ASUS VivoMini VM65N Review – Compact și performant
Sunt destule situații în care un sistem mini-pc este de preferat, avantajul său fiind cu siguranță dat de faptul că ocupă un spațiu extrem de mic, așa că poate fi așezat fără să deranjeze atât pe un birou, pe spatele unui monitor și chiar lângă televizorul din living. Dezavantajul lor principal este legat implicit tot de această formă compactă, astfel că oferă posibilități limitate de upgrade iar componentele principale sunt în general moștenite de la laptopuri.
Dar sunt echipamente care au tot ceea ce trebuie la nivel de conectică iar avansul tehnologic le-a ridicat performanțele de la an la an, în timp ce dimensiunile lor exterioare au fost reduse considerabil, cum este și cazul laptopurilor. Dacă vrei mai mult spațiu pe birou sau în cameră, dacă se dorește integrarea mai multor stații de lucru într-un spațiu cât mai restrâns, dacă este nevoie de un computer cât mai compact în arhitectura sistemului multimedia de acasă, atunci un astfel de echipament poate fi soluția ideală.
Aceste mini-sisteme pc au fișe tehnice tot mai performante, așa că se pot face cu adevărat utile la o paletă largă de aplicații, profesionale sau pentru divertisment. Cum este cazul și acestui ASUS VivoMini VM65N, un sistem compact și cu o fișă tehnică destul de puternică, pe care l-aș folosi fără reținere atât la serviciu cât și acasă.
Specificațiile mini sistemului ASUS Vivo VM65N sunt următoarele:
- procesor Intel Core i5-6200U tactat la 2.3GHz
- 16GB memorie RAM
- sistem grafic – Intel HD520 + Nvidia GeForce 930M
- stocare – ssd Hynix de 128GB + hard disk Hitachi de 500GB
- rețea – ethernet gigabit, wi-fi ac, bluetooth
- conectică – 2 x USB 3.1 , 4 x USB 3.0 , 1 x HDMI, 1 x RJ45 LAN, 1 x S/PDIF out(Audio jack), 1 x Display, 2 x Audio Jack
- sistem de operare – Windows 10 Home
După cum se observă, ASUS VM65N este un sistem destul de compact, care nu ocupă mult spațiu. Și arată chiar bine, dispune de o construcție de calitate, astfel că poate fi așezat fără reținere atât pe un birou, lângă televizorul din living sau în sala de consiliu a unei companii. Carcasa este construită dintr-un plastic care imită metalul, vopsit într-o nuanță de culoare gri iar construcția este una de calitate, cu finisaje fără reproș.
Toți conectorii sunt prezenți în partea din spate. Aveți la dispoziție slotul pentru carduri SD, patru porturi USB 3.0, unul HDMI, un altul Display Port, încă două porturi USB 3.1, unul Ethernet Gigabit, un conector S/PDif optic dar și un altul de 3.5mm pentru căști. Destul pentru atașarea multor accesorii externe, de la moue, tastatură și până la soluții de stocare USB sau chiar printere. Parcă aș fi preferat doi conectori USB dispuși frontal, ba chiar și slotul pentru carduri ar fi fost mai la îndemână acolo.
După cum se observă, ASUS VM65N are două porturi video-out – unul HDMI și încă unul Display Port 2. Practic, prin intermediul acestora poate fi conectat la trei ecrane – unul prin HDMI și încă două prin Display Port, dacă se utilizează un cablu special. Eu l-am folosit fără probleme conectat prin Display Port la un monitor cu rezoluție 4K.
De asemenea, acesta poate fi manevrat atât cu ajutorul unui mouse și a unei tastaturi, ca orice computer de altfel. Dar, dacă este poziționat în living, lângă televizor, poate fi comandat de la distanță prin intermediul unei aplicații de smartphone. Eu l-am manevrat fără probleme cu o tastatură cu touchpad încorporat.
De remarcat faptul că ASUS Vivo Mini VM65N permite și un minim upgrade, cel puțin la nivel de stocare și al memoriei RAM.
Capacul superior poate fi detașat…
… și sub el este accesibil imediat modulul în care încape două unități de stocare de 2.5 inchi…
…în cazul de față un SSD și un hard disk.
Sub acest modul se află cele două sloturi ale memoriei RAM.
Nu este deloc complicat să schimbi aceste componente. Capacul culisează pentru a fi detașat iar pentru accesarea sloturilor memoriei RAM și unitățile de stocare trebuie să desfaci în total trei șurubele.
Iar fișa tehnică a modelului ASUS VM65N testat de mine este una destul de performantă, utilă pentru o paletă largă de activități digitale – procesor dual-core Intel Core i5-6200U tactat la 2.3GHz, cu Turbo Boost până la 2.8GHz și cu Hyper Threading, 16GB memorie RAM (8GB ar fi de ajuns), placă grafică suplimentară Nvidia GeForce 930 și cu o soluție de stocare duală SSD + Hard Disk.
L-am utilizat fără reținere la toate activitățile mele zilnice – navigare pe internet, informare, comunicare scrisă, editare documente office, la editare foto sau la cea video în Windows Live Movie Maker dar și la vizionarea unor filme la rezoluție full HD. Specificațiile lui îl pot face util atât în mediile casnice cât și în cele profesionale iar comportamentul pe toată perioada de utilizare s-a dovedit a fi impecabil.
Deși nu este un echipament cu veleități extinse de gaming se poate dovedi util și în partide ocazionale, la un nivel minim sau mediu de setări. După cum se observă, am instalat pe el CoD Black Ops, care a funcționat la rezoluție full HD cu frame rate-uri de la 30fps și până la 50fps. Destul de ok pentru cei care se joacă mai rar și nu neapărat jocuri de nouă generație, cu o grafică complexă.
Am apreciat cum se cuvine și soluția de stocare internă, compusă dintr-un SSD de 128GB și un hard disk de 500GB. Normal, puteți face upgrade cu un hard disk mai generos sau cu o unitate SSD mai performantă. După cum se observă, modelul Hynix asigură o viteză medie la citire de aproape 396MB/s.
De asemenea, merită menționat modulul Wi-Fi tip AC, care face aproape inutilă conectarea prin fir. Dar, pentru companiile în care din rațiuni de securitate este nevoie de conectarea prin fir ethernet, ASUS VM65N are și așa ceva, chiar unul gigabit.
Rezultatele de benchmark cu 3DMark și PcMark 8 de la Futuremark arată în felul următor.
Rezultatele din 3D Mark, raportate de cele obținute de alte sisteme.
Și rezultatele de productivitate prezentate într-un grafic comparativ.
După cum se observă, rezultatele în benchmark-uri ale lui ASUS VivoMini VM65N sunt comparabile cu cele ale unor laptopuri performante. Nu este de mirare de altfel, pentru că arhitectura și componentele sale sunt moștenite de la portabile, de aici și forma compactă.
Informațiile hardware culese cu aplicația cpuz, în continuare.
Informațiile celor două plăci grafice, mai jos.
Concluzii despre ASUS VM65N
Pro
- Fișă tehnică performantă, are chiar și o placă grafică suplimentară
- Este compact, nu ocupă spațiu pe birou
- Conectică bogată
- Soluție de stocare rapidă și cu o capacitate mare
Contra
- Posibilități limitate de upgrade
ASUS VivoMini VM65N este un sistem pc complet, compact și puternic, util pentru o suită largă de activități digitale, în scopuri profesionale sau pentru divertisment. Se poate dovedi de folos atât la serviciu cât și acasă, avantajele sale fiind cu siguranță forma compactă dar și performanțele peste medie.
La noi vor fi comercializate două modele
- VC65R – Intel® 6th generation Core™ i3-6100T Processor, 4GB*1 DDR3L-1600MHz memory, 2.5″ 1TB 5400rpm HDD*1, Dual Storage – la 345 de Euro
- VM65 – Intel® 6th generation Core™ i5-6200U Processor, 8GB*2 DDR4-2133MHz memory, 2.5″ 500G/1TB 5400rpm HDD + 2.5″ 128G SSD
with Vivo DualBay – la 438 de Euro.































