Mașinile de raliu de la Trofeul Sinaia 2016 (câteva imagini)

Sâmbătă am fost puțin prin Sinaia, într-o scurtă plimbare de weekend. Și nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că am nimerit în weekend-ul în care se desfășura Trofeul Sinaia, o etapă de viteză în coastă cu mașini de raliu. Mai precis, am aflat de raliu când am încercat să ajungem la Palatul Peleș, pentru a parca mașina. Nu s-a putut, șoseaua era închisă pentru mașini, doar traficul pietonal era permis și asta doar în timpul pauzelor competiționale.

Așa că, am parcat mașina unde am găsit un loc și am mes către traseul pe care se desfășura competiția. Am avut noroc să prindem ultimele mașini care evoluau în tura de recunoaștere a traseului, pentru ca apoi să le vedem pe toate când se întorceau către zona de start.

Mi-a plăcut cum erau aplaudați piloții și ale lor mașini, mulți dintre aceștia salutând, la rândul lor, publicul.

Nu am stat pe gânduri și am făcut câteva poze acolo. Pe care vi le arăt și vouă în continuare.

Am și filmat cu telefonul când se întorceau mașinile. Dacă mai tremură imaginile video, scuze, dar cu o mână filmam iar cu cealaltă făceam pozele.

După ce au trecut mașinile am plecat mai departe către Peleș, apoi prin pădure către Stâna Regală. Seara, după ce ne-am întors în Sinaia, am văzut mașinile de raliu când se retrăgeau la boxe, După ce se terminase prima zi de curse a Trofeului Sinaia.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *