IdeaCentre Y710 Cube și IdeaCentre AIO Y910 – Noi sisteme de gaming de la Lenovo

Lenovo a prezentat în cadrul Gamescom două noi sisteme de gaming, unul desktop și un altul all-in-one, care arată al naibii de bine, atât din punct de vedere al design-ului exterior cât și la capitolul specificații.

Lenovo Ideacentre Y710 Cube

IdeaCentre Y710 Cube este un desktop cu un design atrăgător, îm formă cubică, și care cântărește doar 7.4 kg. Are și mâner pentru a fi transportat mai facil. Acest sistem desktop dispune de cea mai nouă placă grafică NVIDIA GeForce GTX 1080, procesor Intel Core™ i7 de a șasea generație și până la 32GB memorie DDR4 RAM. Configurațiile de top promit experiențe de gaming la rezoluție 4K dar și în aplicațiile de realitate virtuală.

IdeaCentre Y710 Cube este dotat cu sistem Wi-Fi Killer DoubleShot Pro Wi-Fi, sistem de operare Windows 10 Home, tehnologie Dolby Audio integrată și stocare pe HDD-uri de până la 2TB sau pe SSDuri de până la 256GB. Opțional poate fi dotat cu un receptor wireless Xbox One integrat, plus un un controller Xbox One wireless. Receptorul permite conectarea simultană a până la opt controllere Xbox One.

În plus, utilizatorii au la dispoziție Seria Y de periferice, cum ar fi tastatura mecanică de gaming Lenovo și mouse-ul Precision.

IdeaCentre Y710 Cube are prețuri de la 899€ și va fi disponibil începând din această lună. Configurațiile mai puternice cu NVIDIA GeForce GTX 1070 au prețuri de pornire de la 1699€  și vor disponibile din luna septembrie.

Lenovo Ideacentre AIO Y910

IdeaCentre AIO Y910 este un sistem de gaming all-in-one care arată al naibii de bine.  Are ecran de 27 de inchi cu rezoluție Quad High Definition (2560×1440 pixeli) și poate fi dotat cu cele mai noi plăci grafice GeForce GTX 1080 de la NVIDIA sau AMD Radeon RX 460, procesor Intel Core i7 de generația a 6-a, cu până la 32 GB DDR4 RAM și HDD-uri de până la 2TB sau cu SSD-uri de până la 256 GB.

De menționat că panoul din spate este detașabil pentru a permite acces imediat la componentele importante. Mai are sistem audio cu difuzoare stereo Harman Kardon de 5W și sistem Wi-Fi Killer DoubleShot Pro. Ecranul ultra-subțire are o rată de refresh de 144Hz și un timp de răspuns de 5ms.

IdeaCentre AIO Y910 are prețuri de la 1799€ și va fi disponibil din septembrie 2016. IdeaCentre AIO Y910 cu NVIDIA GeForce GTX 1070 pornește de la 2199€ și va fi disponibil din octombrie 2016.

 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *