Curaj și consecvență, asta le lipsește producătorilor de telefoane
Sunt dezamăgit. Tot aștept de câțiva ani schimbarea clasicului concept de smartphone și translatarea lui către cel de computer de buzunar. Sau în cel de cameră foto completă, cu toate funcțiile necesare și capabile de rezultate foto-video mult mai calitative. Ca să nu mai car după mine în vacanțe două device-uri – telefonul și camera.
Dar tocmai mi-am dat seama că producătorii care activează în zona telecom (sau în altele) nu au deloc curaj și nu sunt deloc consecvenți în promovarea propriilor idei, unele dintre ele chiar ok la vremea lor, din punctul meu de vedere.
Să ne aducem aminte de conceptul Motorola cu smartphone-ul care era introdus într-un laptop cu andocare? Sau de cel ASUS cu smartphone-ul care se andoca într-o tabletă și aceasta la rândul ei se conecta la o tastatură? Padfone parcă se numea. Ambele idei abandonate. Ca să nu mai vorbesc de smartphone-urile cu zoom optic 10x de la Samsung, serie abandonată brusc și fără preaviz după vreo trei ediții.
De curând am aflat veștile, triste de altfel, despre stoparea proiectului telefonului modular de la Google, Project Ara. Și acum, ca să pună capac la toate, citesc că și un concept modular lansat chiar în acest an va fi abandonat definitiv – este vorba despre cel existent pe LG G5. Se pare că LG G5 nu va mai primi niciun “prieten” nou. Și nici nu va mai fi lansat vreun telefon de același gen în viitorul apropiat.
Din punctul meu de vedere era una dintre ideile bune și inteligente ale acestei industrii care trebuia continuată, nu abandonată în fașă, la doar câteva luni după lansare. Poate că nu s-a bucurat de succesul scontat, dar nici nu am văzut modulele necesare la vânzare, cel puțin nu la noi în țară. Nu am văzut nicio promoție LG G5 cu modul foto la pachet. Nimic! Părerea mea că la nivel de marketing nu prea au susținut deloc această idee. Pare că nici producătorul nu a avut încredere în ea. Numai eu știu de câte ori m-am rugat de reprezentanții LG România pentru a testa LG G5 împreună cu acest modul LG Cam.
La cum se mișcă lucrurile, mă aștept ca și Lenovo să uite cât de curând de seria de telefoane modulare Moto. Pentru că… de ce nu. Este logic să investești în dezvoltare și producție iar la numai la câteva luni să abandonezi totul. Sau nu? Și la cum merg lucrurile, se pare că nici Microsoft Continuum nu va mai avea viață lungă. Aici e vorba de altceva – idee bună dar o punere în practică la nivel software delor entuziasmantă.
Așa că mă declar dezamăgit. Este clar că producătorii nu sunt consecvenți în promovarea ideilor lor. Nu au curaj să ducă mai departe o idee bună. Din cauza rațiunilor de ordin economic, mai mult ca sigur. Singura dovadă de “curaj” a unui producător a fost eliminarea mufei de căști. Sunt ironic, vă dați seama. Este o soluție pe care o consider prostească. Din păcate, alții îi vor urma exemplul.
Sunt lansate idei și concepte noi an de an. Noi ăștia pasionați de tehnologie sunt cuprinși de entuziasm și scriem imediat despre ele, pentru ca după ceva timp să fie abandonate și uitate.
Din punctul meu de vedere reinventarea smartphone-ului pare să fi fost amânată. Din nou. Toate ideile inovative și interesante fiind abandonate la momentul actual.
Sunt curios cu ce noi idei vor veni producătorii anul viitor, la CES 2017.
pe de o parte ai dreptate… pe de alta nu – unii sunt consecventi in folosirea aceluiasi design de generatii intregi iar altii, la fel de consecvent, copiaza ideile altora in continuare… 😀
Da, ai si tu dreptate. Putem discuta la nesfârșit pe marginea subiectului.
Au renuntat la ele pentru ca nu se vindeau. Punct. Ce rost are sa ai pierderi daca nu se vand?
Poate pentru ca aveau bube la nivel hardware/software. Poate pentru ca mai aveau nevoie de imbunatatiri, de alte sisteme de andocare (la modelele din categoria computer de buzunar) sau de un alt senzor, implicit calitate foto la telefoanele-camera. Iar faza cu G5 mi se pare chiar ridicola.
Crezi ca firmele astea fac telefoanele in scop caritabil? Daca nu iese banu’, pa si la revedere.
Cu siguranta ca o fac pentru bani. Dar daca nu risti deloc, daca nu incerci sa imbunătătesti permanent o idee buna sau un concept inovativ, sa nu te mire cand altul va prelua ideea ta si o va pune mai bine in practica.
Chiar nu pot face linii diferite de business pentru produsele avangardiste? Ca unele concepte sunt/au fost cu siguranta inaintea avansului tehnologic. Poate ca altfel vor fi puse in practica peste 5 ani, cand tehnologia va avansa si mai mult.
Eu as face in cadrul unei mari companii o mica fabricuta sau linie de productie care sa construiasca serii limitate de astfel de gadget-uri, pentru aia “nebuni” care vor sa cumpere asa ceva.