Lenovo Yoga 900 Review – Cel mai frumos ultraportabil convertibil
Prin toamnă vă prezentam un articol cu unele dintre cele mai interesante și mai performante sisteme ultraportabile disponibile la comercializare și la noi în țară. Iar printre acele modele ar trebuie să-și facă loc cu siguranță și ultraportabilul convertibil Lenovo Yoga 900, pe care am avut ocazia să lucrez de curând.
Consider că are toate atuurile necesare pentru acest lucru – este subțire și ușor, are o fișă tehnică performantă și un comportament impecabil, după câte am constatat în timpul perioadei de utilizare. Și, nu în ultimul rând, pentru că arată chiar foarte bine, fiind poate unul dintre cele mai atrăgătoare sisteme de gen din piață.
Construcție și design
Încă de la început pot spune că este un portabil care îmi place cum arată, ba chiar aș considera că este unul dintre cele mai atrăgătoare convertibile la ora actuală. Da, mă repet, dar trebuia să subliniez încă o dată această caracteristică a lui. Are un look care poate fi pe placul oricărui utilizator, de orice sex, de orice vârstă.
Iar în cazul acestei serii de portabile Lenovo, “la piece de resistance” din punct de vedere estetic este balamaua de prindere dintre ecran și corpul cu tastatură. Culmea. Aparent o banală componentă, care ar trebui să aibă doar un rol funcțional și pe care majoritatea integratorilor nu o bagă mai deloc în seamă, reușește să atragă privirile oricărei persoane care îl vede pentru prima dată.
Și, pe bună dreptate. Aceasta arată întocmai ca zalele unei curele metalice de ceas. Dar nu sunt flexibile, ba chiar aceasta balama reușește să țină ecranul într-o poziție stabilă sub orice unghi l-ai așeza.
Iar calitatea construcției ultraportabilului Lenovo Yoga 900 nu se rezumă doar la această balama. Aluminiu pe capacul ecranului, aluminiu pe zona de contact cu biroul, în cazul de față finisat într-o plăcută nuanță aurie. Care, de ce să nu recunosc, a început să-mi placă.
Zona de reazem a palmelor a fost acoperită cu un plastic cu o textură fină, plăcută la atingere și pe care nu sunt vizibile amprentele. Un lucru deloc de neglijat, mai ales dacă un astfel de portabil asistă la întâlniri de business de top level, unde aspectul îngrijit și fără pată (pete) este cu adevărat imperios.
În ciuda exoticei balamale cu zale, aș zice că prezența lui Lenovo Yoga 900 nu este deloc una opulentă. Ba din contră, rămâne una discretă, plăcută și elegantă, de un subtil rafinament.
Normal, balamaua cu zale permite rotirea ecranului la 360 de grade, pentru a-l utiliza în rol de tabletă, cât și în mod de prezentare. De asemenea, când ecranul este rotit la maxim, deci în mod tabletă, tastatura se dezactivează. Dar touchpad-ul, culmea, nu are acest obicei.
De asemenea, mi-a lăsat impresia unui echipament robust, bine făcut, construit pentru o utilizare intensă. Și, pentru că are o greutate de numai 1.29Kg, poate fi purtat facil, chiar și într-o geantă de mici dimensiuni.
Pe muchia stângă este prezent portul de alimentare, încă un port USB 3.0, un altul USB C și slotul pentru carduri.
Pe cea dreaptă este prezent butonul de pornire, un buton pentru prevenirea rotirii imaginii ecranului, conectorul pentru căști și un port USB 3.0.
Despre ecran, tastatură, touchpad și sistem audio
Ecranul se vede bine, chiar foarte bine. Este de tip IPS și capabil să afișeze caractere text clare și imagini cu o paletă coloristică vibrantă, un contrast foarte bun și unghiuri largi de vizualizare. Este o adevărată plăcere să te uiți la fotografii sau la filme pe el.
Clar, rezoluția de 3200×1800 pixeli poate fi de folos la afișarea unei cantități generoase de informație digitală, ceea ce este un lucru util în anumite aplicații. Dar în programele care nu au suport de scalare în Windows s-ar putea ca unii dintre utilizatori să aibă probleme cu deslușirea caracterelor meniurilor. Zic că și un full HD (1920×1080 pixeli) era de ajuns pentru acest ecran de 13 inchi. Personal nu mi-aș fi dorit mai mult.
Normal, finisajul lucios îl face mai greu lizibil în mediile puternic însorite.
Tastatura s-a dovedit un accesoriu de calitate, cu un suport excelent pentru redactarea rapidă și confortabilă. Mai mult, are iluminare de fundal, astfel că poate fi utilizată fără reținere și în medii întunecate.
Cu touchpad-ul din dotare m-am înțeles de minune, nu am ce-i reproșa și nu a fost nevoie să mă folosesc de un mouse pe toată perioada de utilizare.
Sistemul audio? Este chiar ok pentru un sistem portabil atât de subțire. Clar că și marca JBL și-a spus pe deplin cuvântul, acesta fiind capabil să redea un sunet destul de puternic și de clar, ce-i drept cu o pregnantă nuanță metalică.
Funcționare și utilizare, Autonomie
Specificațiile tehnice ale ultraportabilului Lenovo Yoga 900-13ISK pe care l-am avut la dispoziție este următoarea
- Ecran IPS de 13 inchi cu o rezoluție de 3200×1800 pixeli
- Procesor – Intel Core i5-6200U tactat la 2.3Ghz, cu Turbo Boost până la 2.8Ghz și HyperThreading
- Placă grafică – Intel HD 520
- 8GB memorie RAM
- Stocare – SSD Samsung de 512GB
- Rețea – Wi-Fi Intel AC8260
- Conectică – 2x USB 3.0, 1x USB-C, 1x Slot SD, 1x audio
- Dimensiuni – 324 x 14.9 x 225 mm
- Greutate – 1.29Kg
- Sistem de operare – Windows 10 Home pe 64 de biți
- Altele – sistem audio JBL
La nivel de configurație, acest Lenovo Yoga 900 are minimul necesar pentru experiență optimă de lucru atât la serviciu, cât și acasă. Normal, pentru sarcini office (word, excel, powepoint), studiu, navigare pe net și comunicare, acces la resursele companiei prin intermediul unor aplicații client la sistemele integrate financiare sau de management al resurselor, prelucrare foto la nivel profesional etc. Mai puțin, ba chiar deloc, pentru randare grafică 3D sau prelucrare video la nivel profesional.
Are un procesor de generație Skylake, dual-core cu HyperThreading, și 8GB memorie RAM, de ajuns pentru majoritatea utilizatorilor. Din câte am înțeles permite upgrade cu încă 8GB memorie RAM. Din păcate, văd că nu au apărut încă versiuni cu noua generație de procesoare Intel Kaby Lake, poate că le vom vedea la CES 2017 în Las Vegas.
Clar, poate fi o adevărată unealtă de lucru adecvată pentru categorii diverse de utilizatori, din aproape orice domeniu de activitate. De ce nu, chiar și pentru blogging poate fi un echipament pe cinste, atât din punct de vedere al performanțelor, cât și din cel al portabilității, o caracteristică importantă în acest domeniu de activitate.
Nu trec cu vederea peste soluția de stocare aleasă, un SSD Samsung de 512GB. Adică destul de rapidă și cu o capacitate de stocare generoasă. Este de tip M.2, nu un model de 2.5 inchi.
Și, chiar dacă este un echipament subțire, inginerii Lenovo au găsit loc pentru câteva porturi USB și un slot SD, soluții de conectare încă extrem de utile pentru o bună parte a utilizatorilor. Parcă l-aș fi dotat și cu un modul 4G, pentru accesarea internetului de oriunde, fără a accesa un Wi-Fi.
La nivel de autonomie mă declar satisfăcut. Cu o luminozitate la jumătate din valoarea maximă, wi-fi activ și utilizat la sarcini uzuale (internet, office, prelucrare foto minimală), bateria din dotare este capabilă să ofere nu mai puțin de 6 ore.
Benchmark-uri și informații hardware
L-am testat numai din punct de vedere al productivității cu benchmark-ul PcMark 8 de la Futuremark. Rezultatele, în continuare.
Rezultatele, într-un grafic comparativ cu cele obținute de alte sisteme testate de noi.
Și un comparativ cu rezultatele altor sisteme portabile.
Da, majoritatea celor de acolo au procesor Intel Core i7. Așa că diferența de rezultate are o scuză. Dacă și acest Lenovo Yoga Book avea același procesor rezultatele ar fi fost cu siguranță comparabile.
Informațiile hardware, culese cu aplicația cpuz, în continuare.
Concluzii
Pro
- Designul, construcția de calitate
- Fișă tehnică destul de performantă
- Ecran de calitate
- Are slot pentru carduri și trei porturi USB
- Se poate transforma rapid în tabletă
- Este subțire și ușor, facil de transportat
- Are soluție de stocare rapidă și cu o capacitate generoasă
- Tastatura are iluminare de fundal
Contra
- Nu are modul 4G, pentru accesarea internetului de oriunde
Lenovo Yoga 900 are câteva atuuri importante – un design de excepție, un ecran foarte bun și o fișă tehnică destul de performantă, care ar putea mulțumi o bună parte a utilizatorilor. Este un portabil convertibil care poate fi utilizat fără reținere la o paletă largă de activități, în interes de serviciu sau pentru divertisment personal. Și da, este cel mai frumos echipament de gen din piață la ora actuală, cu o apariție elegantă și stilată care poate fi pe gustul oricui.
Cu această configurație, Lenovo Yoga 900 are un preț în jurul a 5500 Lei.