Mai contează cu adevărat dacă ai cel mai performant procesor pe telefon?

Clar, smartphone-urile de top au la dispoziție în genere cele mai noi și mai performante procesoare, pentru ca toate aplicațiile să funcționeze impecabil, pentru ca funcțiile foto-video să ofere performanțele necesare captării imaginilor cât mai rapid, la rezoluții cât mai mari.

Pe de altă parte, cel mai performant procesor induce, tot în genere, și o autonomie mediocră, de cel mult o zi la o utilizare mai intensă, ba chiar pentru câteva ore când se fotografiază sau se filmează mult cu acel terminal.

Așa că îmi pun întrebarea dacă cel mai puternic procesor lansat este motivul principal pentru care aș cumpăra un telefon. Mai ales dacă ținem cont și de zvonurile prin care Samsung ar fi cumpărat tot lotul de procesoare Snapdragon 835 pentru viitorul său terminal Samsung Galaxy S8, lăsându-i pe ceilalți producători interesați de acesta cu buzele umflate, dacă mă pot exprima așa.

Sincer să fiu, eu sunt extrem de mulțumit de comportamentul unui procesor de nivel mediu, Snapdragon 625, care echipează telefonul pe care îl am acum – un ASUS Zenfone 3. Interfața se mișcă excelent, aplicațiile se deschid repede, filmez 4K fără probleme cu ajutorul lui. Nu am ce-i reproșa acestui procesor. Plus că autonomia terminalului este de obicei de cel puțin două zile de activitate. Așa că nu am de ce mă plânge cu privire la el, din punct de vedere comportamental cel puțin.

Și îmi dau seama că pentru mine nu mai contează la ora actuală atât de mult procesorul, pentru că și modelele de nivel mediu sunt destul de puternice, peste nivelul celor de top de acum doi ani să zicem. Mai degrabă sunt atent la alte aspecte. Cum ar fi:

  • Design-ul său exterior, cât de bine construit este, cât de bine arată
  • Dacă poate fi scufundat în apă, implicit dacă rezistă la contactul cu lichidele
  • Cum filmează și mai ales cum fotografiază, cât de bună este camera
  • Trebuie să aibă stabilizare optică și lentile cu o diafragmă luminoasă
  • Ce spațiu de stocare intern are și dacă are și slot pentru extinderea acesteia
  • De asemenea, important este și ecranul, care trebuie să fie luminos, pentru a se vedea ok și în lumină naturală
  • Să aibă o interfață cât mai prietenoasă, bine desenată și fără prea mult bloatware
  • Să aibă o autonomie de cel puțin două zile de utilizare.

Așa că, dacă viitorul LG G6 va bifa mai toate condițiile mele de mai sus, nu mă îndoiesc că va fi un terminal reușit, chiar dacă va fi echipat cu un Snapdragon 821. De altfel un procesor puternic și pe care am avut ocazia să-l utilizez la modelul ASUS Zenfone 3 Deluxe.

Ca să nu mai spun că un terminal cu cel mai nou și mai performant procesor are un preț pe măsură, în genere prohibitiv pentru majoritatea utilizatorilor.

Voi ce părere aveți? Chiar trebuie să ai cel mai performant procesor pe telefon? Sau mai degrabă ar trebui să fim atenți la celelalte aspecte constructive?

 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

3 thoughts on “Mai contează cu adevărat dacă ai cel mai performant procesor pe telefon?

  • February 4, 2017 at 10:31 am
    Permalink

    da, conteaza. sa ai cel mai smecker dintre cele mai smekere telefoane!!!!
    glumeam…

    tu m-ai convins cu asusu ala…si cred ca mi-l iau….

    Reply
    • February 4, 2017 at 10:32 am
      Permalink

      pe care? cu ecran mic sau cu ecran mai mare?

      Reply
  • February 4, 2017 at 10:35 am
    Permalink

    nu m-am hotarat… dar pesemne ca ala cu 4GB/64GB, deci cu ecran mare…

    Reply

Leave a Reply to gogu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *