ASUS BRT-AC828, router pentru firme cu o conexiune WAN duală

ASUS anunță un router wireless chiar interesant, destinat în special firmelor mici, în special celor care au nevoie de conexiune permanentă la internet. Se numește ASUS BRT-AC828 și este de tip AC2600 (800Mbps pe banda de 2.4GHz și 1733Mbps pe banda de 5GHz).

Interesant este faptul că acest router are două porturi  WAN Gigabit, cu suport pentru doi provideri diferiți. În caz că internetul de la unul dintre provideri nu funcționează, conexiunea este trecută automat pe serviciile celuilalt. De asemenea, routerul ASUS BRT-AC828 are suport pentru conexiune 4G prin USB.

De asemenea, ASUS BRT-AC828 are nu mai puțin de 8 porturi Gigabit, cu suport de agregare pentru crearea unor conexiuni de până la 4Gbps.

Dacă nu era de ajuns, același router ASUS BRT-AC828 are slot M.2 pentru atașarea unor soluții de stocare SSD și transformarea lui într-o mini soluție NAS, pentru stocare și partajarea de fișiere în format digital. Nu mă îndoiesc că dispune de toate facilitățile unui router de top, cum ar fi cea de firewall, creare VPN, zona DMZ etc.

Acest router ASUS BRT-AC828 are un preț de aproximativ 560 de dolari.

Mai multe detalii despre acest router wireless pot fi găsite pe site-ul oficial.

Sursa.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *