MWC 2017 – Eveniment lansare BlackBerry KeyOne

 

Sâmbătă seara s-a desfășurat și evenimentul oficial de lansare pentru noul smartphone BlackBerry KeyOne cu sistem de operare Android 7 Nougat. Și cam singurul la ora actuală cu tastatură qwerty fizică, un accesoriu apreciat în continuare de o bună parte a utilizatorilor.

Eveniment BlackBerry MWC 2017

Destul de animat evenimentul, cu o mulțime de oficiali și reprezentanți media în sală. Nu e de mirare de altfel, pentru că toată lumea era curioasă să vadă cu ce minune de smartphone revine Blackberry în atenția consumatorilor.

BlackBerry KeyOne

După cum știați deja, specificațiile complete ale noului BlackBerry KeyOne apăruseră deja pe internet cu câteva ore înainte

  • ecran IPS în format 3:2 de 4.5 inchi cu o rezoluție 1620×1080 pixeli
  • procesor Qualcomm Snapdragon 625
  • 3GB memorie RAM
  • stocare internă de 32GB
  • slot microSD
  • cameră principală cu senzor de 1/2.3 inchi Sony IMX 378 cu o rezoluție de 12Mpix (pixeli de 1.55 μm), lentile cu o deschidere a diafragmai f/2.0, sistem de focalizare cu detecție de fază, fără stabilizare optică.
  • filmare 4K/30fps și 1080p/30fps
  • are senzor de amprente

Specificațiile complete pot fi aflate de pe noul site oficial blackberrymobile.com.

Dar ce am mai aflat despre acest nou smartphone Blackberry KeyOne?

Păi în primul rând faptul că ar fi rezistent la șocurile accidentale.

Tastatura qwerty este multifuncțională! Fiecare tastă este programabilă, pentru ca la o apăsare mai lungă să lanseze o anumită aplicație. La o simplă apăsare poți accesa aplicația de e-mail, browser-ul de net, aplicația de vreme etc. 

De asemenea, tastatura funcționează ca un control-pad tactil.

Eveniment BlackBerry MWC 2017

Acumulatorul are o capacitate mare, cum rar vezi pe smartphone-uri – de 3505mAh. Are sistem de încărcare rapidă Quick Charge 3.0 și Boost Fast, care permite o încărcare rapidă într-un timp scurt (pune telefonul într-un mod power-save în timpul încărcării). Telefonul se poate încărca la 50% din capacitate în numai 36 de minute!

Promite o autonomie pentru întreaga zi, la o utilizare intensă bănuiesc.

Există aplicația BlackBerry Hub, care adună toate mesajele la un loc – SMS, e-mail, facebook etc…

Utilizatorii au la dispoziție aplicația Dtek care permite securizarea terminalului BlackBerry KeyOne conform propriilor preferințe. Oficialii îl laudă că ar fi cel mai sigur smartphone la ora actuală din punct de vedere al protecției datelor.

Eveniment BlackBerry MWC 2017

Blackberry KeyOne va fi disponibil la nivel mondial din luna aprilie. În Europa va avea un preț de 599 Euro!

BlackBerry KeyOne

Va fi un smartphone de succes?

Rămâne de văzut dacă acest smartphone va repune numele BlackBerry la loc fruntaș printre mărcile importante. Pentru că a cam dispărut total din preferențile utilizatorilor iar tastatura fizică a fost înlocuită în totalitate de ecranul tactil, pe toate smartphone-urile. După cum o arată cele mai noi statistici.

Chiar dacă ar mai fi amatori de tastaturi qwerty fizice, oare vor fi destui pentru revigorarea acestei mărci? Oare vor avea succes chinezii de la TCL și cu Blackberry, așa cum au făcut-o cu Alcatel pe piața terminalelor mobile ieftine?

În orice caz, smartphone BlackBerry KeyOne sună interesant:

  • Este diferit, unic chiar, în ecosistemul terminalelor cu Android.
  • Are unele caracteristici premium – look business, construcție de calitate, rezistență la șocuri, funcții suplimentare pentru tastatură, cameră foto principală care promite, senzor de amprentă pentru securizare.
  • Și un preț cât de cât atrăgător, nu costă chiar cât un flagship.
  • De asemenea, vine cu toate beneficiile sistemului de operare Android 7 Nougat, mai versatil decât acel BB OS învechit și în urma timpurilor. Acesta ar fi un alt avantaj.
  • Mai mult, chinezii vor să reînvie mitul BlackBerry la nivel de securitate – îl laudă că ar fi cel mai sigur smartphone din lume, totul datorită acelei soluții Dtek.

Dar…

  • tot are un preț mare pentru puterea sa de procesare, cu acest Snapdragon 625 și numai 3GB memorie RAM. La nivelul său hardware prețurile ar trebui să fie pe undeva pe la 300, maxim, 400 de Euro.
  • Plus că ecranul este chiar mic, utilizatorii s-au obișnuit deja cu alte diagonale, cu mult mai generoase.
  • Iar camera foto încă nu a fost probată și atestată de review-eri, ba chiar nu s-a pus deloc accent pe funcțiile foto-video în timpul prezentării… Deci ce ar trebui să cred? Pare a avea o cameră foto la nivelul lui 2014-2015. 

Oare mai este de ajuns doar avantajul unei tastaturi fizice? Bănuiesc că nu… Dar rămâne de văzut. 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *