Flori, culori și un cer albastru (pe alocuri)
Ca o continuare a colecției de imagini realizate anul trecut cu Samsung Galaxy S7 Edge, zilele astea l-am pus pe noul Samsung Galaxy S8 la treabă, la pozat de floricele, culori și un pic de cer albastru, că a fost mai mult înnorat.
L-am dus printre galbenele lanuri de rapiță din Ialomița și județul Giurgiu, printre floricelele sălbatice de pe Nucet (locul în care cândva s-a aflat Cetatea Argedava) dar și printre lalelele din grădina mamei de la țară.
Cu aplicația foto setată pe automat, doar am încadrat și am pozat floricele. Simplu, ușor, eficient.
Ce a ieșit, în continuare.
Sper că v-au plăcut pozele mele. Practic, în condiții bune de iluminare, Samsung Galaxy S8 nu are rival în piață. Pozele sunt clare, cu o paletă coloristică frumoasă, chiar vibrantă, și un nivel ridicat al detaliilor. Reușește să capteze de la o distanță de aproximativ 10cm de subiect și o face repede și exact. Mai mult, aplicația este atât de deșteaptă încât focalizează automat când vede că te-ai apropiat de un anumit macro-subiect, focalizarea fiind clară chiar dacă vântul bate cu putere.
PS. Voi reveni și când vor înflori macii (adică în maxim două săptămâni).