MyZenPet – Un nou concurs de fotografie ASUS Zenfone!

Este deja tradiție pentru ASUS organizarea de concursuri cu fotografii realizate cu ajutorul smartphone-urilor Zenfone. De curând a lansat noua generație de telefoane Zenfone 5 cu sistem de operare Android, care sunt sau vor fi disponibile comercial și la noi în țară. Ca posesor de Zenfone 3 și după ce am testat Zenfone 4, chiar sunt curios să văd ce beneficii aduce noul Zenfone 5.

Și iată că acum este organizată a 5-a ediție a concursului de fotografii realizate cu telefoane ASUS ZenFone. Dacă până acum tema concursului avea legătură oarecum cu anotimpul în care se desfășura (de vară, vacanță, de toamnă sau de primăvară), de data asta subiectul ales pentru concurs este unul inedit din punctul meu de vedere. 

Practic este un concurs dedicat în special iubitorilor de animale de companie. Mai exact, în acest concurs #MyZenPet sunt acceptate numai fotografii în care au fost imortalizate animale de companie, fie că sunt pisici, câini, hamsteri, păsări, cai sau cine știe ce alte alte necuvântătoare mai aveți pe lângă casă.

 

Tom… The black cat… #tom #cat #black #blackcat

A post shared by Bogdan Petre (@bogux2003) on

Și, ca la fiecare concurs de fotografie ASUS de până acum, voi face parte din juriul care va desemna imaginile câștigătoare. Alături de Radu Dumitru, Călin Stan și Vlad Eftenie.

Se vor acorda trei premii în cadrul acestui concurs:

  • Locul #1: un telefon ASUS ZenFone 5
  • Locul #2: un telefon ASUS ZenFone 5 Lite
  • Locul #3: un telefon ASUS ZenFone Max Plus (M1)
  • 7 mențiuni: câte o baterie externă ZenPower Ultra
  • 20 de premii speciale pe Facebook: câte o baterie externă ZenPower.

Sincer să fiu, am văzut destule imagini frumoase și interesante realizate cu un smartphone ASUS Zenfone la concursurile precedente. Așa că sunt nerăbdător să văd ce imagini inedite sau chiar artistice veți reuși să captați cu animalul de companie favorit. Spor la fotografiat cu telefonul!

Condiții de participare la concurs!

Fotografiile acceptate în concurs sunt cele realizate cu orice model de smartphone ASUS ZenFone în perioada 1 ianuarie – 8 mai 2018. Perioada de înscrieri: 2 aprilie – 8 mai 2018 ora 23:59.

Fiecare participant, utilizator de ASUS ZenFone, poate înscrie în concurs maximum trei fotografii. Acestea trebuie să surprindă animale de companie (singure sau împreună cu stâpânii lor, portrete sau cadre dinamice etc).

Fișierele imaginilor nu trebuie modificate, pentru a se păstra intacte informațiile legate de telefonul ZenFone utilizat pentru fotografiere. Nu vor fi admise în concurs imagini capturate cu alte dispozitive în afara celor din gama ZenFone. Fiecare câștigător trebuie să poată proba paternitatea fotografiei și a telefonului. De asemenea, este important ca adresa de email folosită la înregistrare să fie una activă și verificată periodic, pentru a putea răspunde mesajelor organizatorilor în momentul validării câștigătorilor.

Adițional jurizării, organizatorul va selecta periodic câte două fotografii (din cele primite până la data curentă) pentru fiecare din cele 20 de sondaje desfășurate pe pagina de Facebook ASUS România. Premierea în cadrul unui sondaj foto nu influențează jurizarea finală.

Regulamentul poate fi consultat aici în format PDF.

Vă puteți înscrie la concursul #MyZenPet aici!

 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *