Piața tabletelor, în continuă cădere (rezultate Q1 2020 conform IDC)

Vă mai aduceți aminte de vremurile în care sloganuri stridente de marketing decretau moartea pc-ului? Când mai toți jurnaliștii și bloggerii de tehnologie erau atât de încântați de tablete și de cât de bune și folositoare sunt ele? Și cum vor înlocui în câțiva ani tradiționalul PC?

Că nu a fost așa, știm deja cu toții, PC-ul este în continuare la fel de util, în toate formele sale, portabile sau non-portabile. Iar tabletelor le-au rămas doar jocurile portabile și serialele pe netflix.

Iar cel mai recent raport al IDC confirmă din nou declinul pieței tabletelor, cu peste 18% față de aceeași perioadă a anului trecut.

După cum se observă, cele mai drastice scăderi în livrări le-au suferit cei de la Apple, cu 30%, și cei de la Amazon, cu 22%.

Clar, o parte din vină o are și situația sanitară actuală, cum s-a întâmplat și pe piețele smartphone-urilor și ale ale pc-urilor. Și în orice altă industrie sau pe orice altă piață de servicii. Situația e delicată în orice ramură de activitate.

Dar, trendul diminuării acestei piețe a fost dat chiar da acum câțiva ani, după cum o arată un raport IDC din anul 2017.

Pe de altă parte, Apple este în continuare lider incontestabil de piață, în ciuda închiderii principalelor sale fabrici din Asia, normal, datorită crizei sanitare.

Cumva, în ciuda acestei crize, Samsung a reușit să livreze în primul trimestru din 2020 nu mai puțin de 5 milioane de unități, în creștere cu aproape 4% față de anul trecut.

Clar, nimic nu mai este pe roze în aceste vremuri, sper totuși ca această criză să treacă cât mai repede și cu cât mai puține repercusiuni economice.

Please follow and like us:

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *