PC-ul, în continuare la fel de folositor, acum poate mai mult ca niciodată
Clar, pc-ul este în continuare unealta de lucru cea mai potrivită pentru activități productive și creative, ba chiar și pentru divertisment sau gaming.
Nu îl mai contestă nimeni, nici măcar cei care îi declarau obștescul sfârșit în defavoarea tabletelor și a smartphone-urilor. Profeții care îi prevesteau apocalipsa… Că nu a fost deloc așa, ne-am convins cu toții…
Sarcastic, nu chiar o apocalipsă dar o adevarată situație de criză mondială îi reconfirmă din nou, poziția, necesitatea.
După cum o dovedește situația actuală, pandemică, în timpul căreia acest deja bătrân (dar mereu tânăr) PC și-a dovedit utilitatea mai mult ca oricând.
Rămâne poate cea mai importantă unealtă la ora actuală, când ne bazăm pe serviciile lui pentru lucru, informare, comunicare, educație, servicii medicale etc, ba chiar și pentru divertisment sau simularea unei vieți sociale… în această nepotrivită dar atât de necesară, distanțare…
================================================================
Ca un faptic al situației actuale, Intel este în continuare lider pe piața de procesoare, creierele pc-urilor, deși AMD vine puternic din urmă, cu chipset-uri apreciate tot mai mult de către cumpărători, în special în zona de multi-threading.
Mai mult, AMD a luat-o înaintea Intel cu tehnologia de fabricație pe 7nm, ale cărei beneficii principale sunt consumul mai mic de energie, implicit un nivel mai redus al căldurii disipate.
De asemenea, chipset-urile AMD oferă suport pentru PCI-Express 4, pe când momentan, cele de la Intel nu o fac. Așa că, acum AMD pare a fi ușor în avantaj tehnologic, chiar sunt curios dacă este în stare să mențină dinamica lansărilor pe bandă rulantă… la care am asistat cu toții în acești ultimi doi ani.
Iar noile procesoare Intel funcționează pe baza un socket nou, numit LGA 1200, așa că nu pot fi montate pe plăci de bază vechi. În timp ce AMD a păstrat socket-ul AM4 și pentru noua generație de procesoare, upgrade-ul fiind în acest fel mult mai facil.
Însă să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului… Intel are în continuare cele mai căutate procesoare, pentru orice gen de sistem, de orice factură. Și pesemne că va devansa startul timpuriu al celor de la AMD cât de curând.
Pe de altă parte, lider incontestabil pe piața plăcilor grafice este Nvidia, ale companie ale cărei chipset-uri sunt cele mai apreciate din punct de vedere al performanțelor. Și Nvidia a lansat o nouă gamă de chipset-uri grafice, tocmai bune de integrat în laptopuri mai puternice dar cu o formă din ce în ce mai compactă.
Clar, atâta timp cât nu se fac înțelegeri la vârf sau tot felul de cumetrii între marile companii, concurența va fi benefică atât dezvoltării de noi tehnologii, tot mai miniaturizate și mai performante, dar și implicit nouă consumatorilor, din punct de vedere al prețului plătit la achiziție. Mă rog, până la un anumit nivel, pentru că performanțele și calitatea vor costa întotdeauna.
================================================================
Iar cele mai recente rapoarte financiare de la Intel, AMD, Microsoft, Nvidia sau Samsung nu sunt deloc pesimiste, ba din contră, debordează de optimism, confirmând necesitatea utilizării în continuare a PC-ului. Deși rapoartele IDC arătau o scădere a livrărilor din cauza pandemiei de coronavirus și închiderii principalelor fabrici din China, plus întârzierile inerente din lanțurile de distribuție.
Intel a înregistrat o creștere a veniturilor de 14% de la an la an la divizia producătoare de componente pentru PC, tocmai pentru că atât utilizatorii casnici cât și companiile se folosesc de aceste echipamente pentru a-și desfășura activitățile profesionale și de business, dar și pe cele determinate de educație și divertisment.
Ryzen se bucură de succes și crește veniturile AMD pe segmentul de componente de PC cu 73% de la an la an. 73%!!! Procesoarele acestei companii fiind tot mai utilizate pe sistemele desktop cât și pe laptopuri, în combinație sau nu cu plăci grafice Nvidia. Și, după câte am constatat recent, nu sunt deloc mai prejos față de cele echipate cu procesoare Intel și plăci grafice Nvidia. Doar v-am prezentat un super-sistem desktop dar și un laptop recent lansat și pe piața românească.
Nvidia a înregistrat o creștere a veniturilor cu peste 40% în primul trimestru, față de aceeași perioadă a anului trecut. Noile tehnologii RTX integrate pe laptopuri fiind tot mai apreciate de către consumatori.
Și Samsung, unul dintre cei mai importanți producători de tehnologie folosită în PC-uri, spune că munca de acasă a dus la o cerere tot mai mare de componente.
La fel, Western Digital se confruntă cu o cerere importantă pentru soluții de stocare, peste așteptări spun ei.
Și nu mă îndoiesc că fabricile tuturor producătorilor importanți funcționează la capacitate maximă, mă rog, acolo unde se poate, unde nu sunt restricții și nu este instituită vreo carantină militară.
Dar se vor ridica curând și restricțiile iar industria de profil va dudui la maxim, din nou. Pentru că această criză sanitară a impus nevoi de consum pe această piața a pc-ului mai mult ca niciodată.
La fel, Microsoft declară că business-ul său nu a fost afectat de Covid-19, ba din contră. A crescut cererea atât pentru sisteme de operare OEM, cât și pentru aplicațiile office sau serviciile cloud, veniturile nete fiind de peste 10 miliarde de dolari, cu 22% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
Mai mult, datorită cererii tot mai stringente pe piața echipamentelor de business, Microsoft tocmai ce a anunțat noua gamă de ultraportabile și hibride, Surface Book 3.
================================================================
Tehnologiile evoluează, în forme tot mai compacte fiind integrate performanțe hardware tot mai superioare.
La fel de clar este faptul că PC-ul este tot mai bun, tot mai performant, tot mai necesar într-o lume ale cărei obiceiuri și cutume s-au transformat total într-o perioadă scurtă, de numai două luni.
Cum nu ne-am imaginat că se va întâmpla vreodată…