QNAP TS-451D2 cu 4 sertare, NAS pentru stocare multimedia

QNAP anunță noul sistem NAS TS-451D2 cu 4 sertare pentru hard diskuri, util atât utilizatorilor individuali cât și micilor companii sau afaceri. TS-451D2 are un procesor Intel Celeron J4025 dual-core la 2 GHz (cu frecvențe de vârf de până la 2,9 GHz), fiind disponibil cu 2GB sau 4GB memorie DDR4 (suportă până la 8GB dual-channel).

TS-451D2 este compatibil cu standarde de criptare Intel AES-NI, este capabil de streaming media la rezoluții 4K cu transcodare în timp real și are ieșire HDMI 2.0 4K, pentru redarea directă pe un ecran.

De asemenea, acest sistem NAS TS-451D2 are nu mai puțin de 4 porturi USB 3.2 Gen1 dar și 2 porturi Gigabit Ethernet. Datele pot fi stocate și în cloud prin intermediul tehnologiei HBS (Hybrid Backup Sync) și a aplicației QuDedup care poate deduplica datele la sursă, pentru un spațiu de stocare optim. Portul frontal al serverului TS-451D2 permite demararea copierii printr-o singură atingere, permițându-le utilizatorilor să realizeze rapid backup-ul datelor către/sau pe dispozitivele portabile de stocare. Capacitatea de stocare a serverului TS-451D2 poate fi extinsă prin utilizarea unei incinte USB din seriile TR sau TL de la QNAP.

După cum spuneam, TS-451D2 este un NAS cu valențe multimedia, din acest punct de vedere fiind o soluție ideală pentru backup-ul acestui gen de date, partajare și streaming. QuMagie (aplicația QNAP pentru administrarea fotografiilor cu ajutorul AI) ajută utilizatorii să își organizeze fotografiile, în timp ce ieșirea HDMI 2.0 permite redarea directă a videoclipurilor 4K (4096 x 2160) 60Hz, videoclipurile 4K putând fi transcodate în formate de fișiere universale pentru redarea și pe dispozitivele mobile.

TS-451D2 poate reda streaming video prin Plex, televizoare smart sau receptoare cu Plex Media Server sau aplicațiile Cinema28 de la QNAP.

Magazinul de aplicații integrat furnizează o gamă largă de aplicații, ce îl pot transforma într-un adevărat server, pentru mașini virtuale, pentru supraveghere video, pentru mail etc.

Specificații principale

  • TS-451D2-2G: patru sertare, memorie RAM 2GB DDR4 (suportă până la 8GB dual-channel)
  • TS-451D2-4G: patru sertare, memorie RAM 4GB DDR4 (suportă până la 8GB dual-channel)

Design desktop; procesor Intel Celeron J4025 dual-core 2.0 GHz (frecvențe de până la 2.9 GHz); sertare hot-swappable SATA 6Gbps 3,5-inchi; două porturi Gigabit RJ45; ieșire HDMI 2.0 4K 60Hz; patru porturi USB 3.2 Gen 1 (5Gbps) Tip A.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *