OnePlus 9 Pro Review – Un adevărat smartphone de top, cu toate calitățile necesare
Folosesc de mai mult de o lună noul smartphone OnePlus 9 Pro, una dintre cele mai interesante apariții ale lui 2021 în arealul tehnologic mobil. Și care deja m-a convins că este un terminal potent, cu aproape toate calitățile necesare pentru a mulțumi orice gen de utilizator, chiar și pe cei mai pretențioși.
Unii spun că este cel mai bun smartphone cu Android la ora actuală, eu nu aș fi chiar atât de extaziat. Dar cu siguranță face concurență oricărui terminal de top, atât din punct de vedere al aspectului exterior, al performanțelor hardware dar și al capacităților foto-video…
Clar este că datorită acestui terminal OnePlus sparge propriile bariere și urcă o treaptă mai sus, în liga celor importanți. Și chiar o merită din plin, după cum mi-a demonstrat-o comportamentul său în toată această perioadă. Și poate că, de acum încolo, nu va mai fi un terminal de nișă, adorat doar de un grup restrâns de entuziaști, fani ai mărcii.
Specificațiile modelului OnePlus 9 Pro pe care l-am avut la dispoziție sunt următoarele
- Ecran – Amoled de 6.7 inchi, rezoluție 3216×1440 pixeli, 525 ppi, aspect 20.1:9, rată de refresh de 120Hz, acoperit cu Corning Gorilla Glass, luminozitate de 1300 niți.
- Procesor – Qualcomm Snapdragon 888 cu 8 nuclee (1×2.84 GHz Kryo 680 + 3×2.42 GHz Kryo 680 + 4×1.80 GHz Kryo 680)
- Chipset grafic Adreno 660
- Memorie RAM – 12GB
- Stocare internă – 256GB UFS 3.1
- Cameră principală – Senzor Sony IMX789, 1/1.43″, rezoluție de 48Mpix, pixel de 1.12µm, sistem de stabilizare OIS, focală de 23mm, diafragmă ƒ/1.8
- Camera wide – Senzor Sony IMX76, 1/1.56″, rezoluție 50MPix, focală de 14mm echiv. 35mm, lentile ƒ/2.2
- Cameră telefoto – 8Mpix, pixel de 1.0µm, sistem de stabilizare OIS, lentile cu diafragmă ƒ/2.4, focală de 77mm, zoom optic 3.3x
- Cameră monocromă – 2Mpix, lentile f/2.4
- Înregistrează video 8K/30fps, 4K la 30/60/120fps,1080p la 30/60fps, Super Slow Motion 1080p/240fps, 720p/480fps, Time-Lapse 1080p/30fps, 4K/30fps
- Funcții foto-video – Nightscape, Super Macro, UltraShot HDR, Smart Scene Recognition, Portrait mode, Pro mode, Panorama, Tilt-shift mode, Focus Peaking, Cat/Dog Face Focus, Raw file, Filters, Super Stable, Video Nightscape, Video HDR, Video Portrait, Focus Tracking, Timelapse, Hyperlapse
- Cameră frontală – Sony IMX471, 16Mpix, pixel de 1.0µm, stabilizare electronică EIS, diafragmă f/2.4, filmează 1080p/30fps
- Rețea – 4G/5G, wifi AC, Bluetooth 5.2, NFC, GPS, GLONASS, Galileo,Beidou, A-GPS
- Baterie 4500mAh, se încarcă de la 1% la 100% în numai 29 de minute.
- Altele – este certificat IP68, stereo, Dolby Atmos
- Dimensiuni – 163.2×73.6×8.7mm
- Greutate – 197 grame
Toate detaliile sunt disponibile pe site-ul oficial.
Ce am apreciat la acest OnePlus 9 Pro?
Clar este că sunt multe de lăudat la acest smartphone OnePlus 9 Pro… dar să le luăm pe rând, pe fiecare, deși nu chiar în ordinea importanței.
Design-ul premium, aspectul exterior plăcut
OnePlus 9 Pro arată premium, se simte premium, fiind unul dintre cele mai arătoase și mai elegante terminale mobile ale acestui an 2021. Sticlă Gorilla Glass 5 pe spate, normal, și pe față, ramă din aluminiu mai pronunțată pe muchiile inferioară, superioară și în colțuri, margini curbate, finisaje de cea mai bună calitate, practic nu ai ce-i reproșa din punct de vedere al aspectului său exterior.
Se simte bine în mână, poate fi manevrat destul de facil, este un smartphone care poate fi pe placul oricui, la fel de arătos și de bine construit ca alte modele de top la ora actuală. Comparat cu alte terminale cu ecran mare, OnePlus 9 Pro este mai ușor, ceea ce este un plus pentru experiența de utilizare.
Este un smartphone arătos (frumos), cu un aspect exterior echilibrat, nici prea sobru, nici prea exotic și pare a fi destul de rezistent, bine închegat.
Da, suprafața lucioasă de pe spate este un magnet pentru amprente și urme de grăsime dar cum va fi cu siguranță protejată cu o husă, aceste neajunsuri nu vor conta… De menționat că la pachet vine cu o husă din silicon plăcută la atingere și care împiedică alunecarea de pe suprafețe înclinate și lucioase.
Pe spate iese în evidență modulul foto principal, cu sigla Hasselblad și cele patru camere ale sale.
Pe muchia inferioară este prezent portul USB-C, slotul pentru SIM și un difuzor.
Pe dreapta este prezent butonul selector în trei trepte pentru Silent / Vibrate / Ring dar și butonul de Power.
Butoanele de ajustare ale volumului sunt prezente pe muchia din stânga.
Senzorul de amprentă este amplasat în ecran și recunoaște imediat amprenta înregistrată. De asemenea, telefonul poate fi deblocat și prin intermediul recunoașterii faciale. Funcție care a dat erori doar când am purtat masca.
De asemenea, apreciez că este certificat IP68, ceea ce înseamnă că nu se va strica dacă este stropit accidental cu lichide. Teoretic această certificare îl recomandă și la scufundări în apă dar nu am văzut ca producătorul să pună accent pe această caracteristică, așa că vă recomand să nu o faceți.
Cum face poze și cum filmează, un adevărat camera-phone
Am tratat acest capitol mai în amănunt într-un articol separat care este disponibil aici. Și am ajuns la concluzia că acest OnePlus 9 Pro este un adevărat camera-phone, capabil de rezultate foto-video de calitate atât într-o rutină zilnică, cât mai ales pentru captarea unori imagini deosebite din vacanțe.
Are toată pleiada de camere necesare, normală, cu unghi larg de cuprindere și lentile care nu deformează pe margini, plus cameră telefoto, face poze și filmează la fel de bine în regim close-up, astfel că poate fi utilizat în mai toate situațiile de fotografiere și de filmare.
Și, după cum s-a promis din parteneriatul cu Hasselblad, paleta coloristică captată este naturală, plăcută, deloc exagerată și supra-saturată, cum se întâmplă la alte mărci.
Practic, la acest capitol devine cel mai bun smartphone utilizat de mine până acum.
Comportamentul impecabil, fișa tehnică de top
Iar din punctul de vedere al comportamentului și experiența de utilizare nu am ce-i reproșa – este un smartphone impecabil, care se comportă ireproșabil și care este capabil să acceseze orice aplicație, pentru informare, comunicare, socializare, orientare, prelucrare foto/video și chiar pentru divertisment în filme sau jocuri mobile cu o grafică complexă.
Procesor Qualcomm Snapdragon 888, chipset grafic Adreno 660, 12GB memorie RAM și stocare rapidă UFS 3.1 cu o capacitate de 256GB. Nimic de menționat în plus, este una dintre cele mai performante cofigurații de smartphone la ora actuală, în acest an 2021. Din acest punct de vedere fiind concurent de la egal la egal cu greii industriei.
Un procesor puternic care își etalează din plin capacitățile în timpul filmării la rezoluții 4K/60fps și chiar 8K/30fps, cel puțin din punctul meu de vedere, pentru că am nevoie de un smartphone să capteze imagini video impecabile, fluide, fără sacadări.
La fel, datorită fișei sale tehnice, dar și a ecranului în 120Hz, interfața de utilizare și aplicațiile funcționează fluid și fără sacadări, experiența fiind una de ce mai înaltă calitate. E chiar o plăcere să apelezi interfața, răspunde imediat la comenzile tactile, iar puterea sa de procesare superioară are un cuvânt greu de spus la acest capitol.
L-am testat cu Geekbench 5 și a obținut rezultate foarte bune…
… ușor superioare față de ale procesorului Qualcomm SM8250 Snapdragon 865+ ce dotează al meu ASUS Zenfone 7 Pro.
Ecran de calitate, care se vede bine
Ecranul Amoled de 6.7 inchi cu o rezoluție de 3216×1440 pixeli (525ppi), format 20.1:9 se vede foarte bine, este capabil să afișeze imagini clare, cu o paletă coloristică vibrantă și un contrast foarte bun, cu unghiuri largi de vizualizare.
De remarcat că pentru economisirea energiei și o autonomie mai bună se poate utiliza o rezoluție de 2412×1080 pixeli. Este la latitudinea fiecăruia, unii vor prefera să se bucure de o experiență vizuală maximă, alții de o autonomie mai îndelungată.
De asemenea, ecranul are o rată de refresh de 120Hz, ceea ce înseamnă că toate elementele în mișcare de pe ecran se vor mișca fluid, aproape fără sacadări – și mă refer la interfața de utilizare, la tranzițiile acesteia, când derulezi în aplicațiile sociale, în paginile de internet dar și la jocuri mobile, vizualizarea filmelor sau fișierelor video pe internet.
De menționat că rata de refresh este adaptivă în funcție de aplicația afișată pe ecran. Conform producătorului, poate ajunge și la 1Hz dacă se afișează o carte în format electronic.
Există și o funcție numită HyperTouch, cu un răspuns al ratei de refresh la 360Hz, pentru un comportament superior în jocuri mobile gen PUBG Mobile sau Call of Duty: Mobile.
Și este destul de luminos pentru a putea fi lizibil chiar și într-o zi puternic însorită. Dacă senzorul de luminozitate vă joacă feste când folosiți aplicația foto, puteți ajusta luminozitatea manual.
În funcție de preferința fiecăruia, ecranul poate fi calibrat în mai multe moduri de vizualizare – Vivid, Natural sau Avansat (cu profile de culoare Amoled Wide Gamut, sRGB sau Display P3). Eu am preferat modul Natural de vizualizare.
Și mai are o funcție interesantă – poate adapta culorile ecranului în funcție de lumina ambientală, pentru ca vizualizarea să fie cât mai confortabilă pentru ochii privitorului.
Ce să mai, un ecran excelent, pentru o experiență vizuală pe măsură.
Iar funcțiile tactile asociate se comportă fără reproș, așa cum trebuie să fie la un smartphone din categoria sa, cea de top mai exact.
Permite autentificare prin amprentă și recunoaștere facială
OnePlus 9 Pro are senzor de amprentă integrat în ecran care, după aproape o lună de utilizare, pot spune că funcționează foarte bine, nu a dat mai deloc erori de recunoaștere a biometriei degetului.
Multe critici pe internet că senzorul de amprentă ar fi poziționat prea jos, prea incomod. Nu mi s-a părut, m-am obișnuit imediat cu poziția sa pe ecran, mai ales că și vezi unde este pus.
De asemenea, recunoașterea facială este o funcție extrem de responsivă, care a recunoscut fața mea bărboasă instant, mai puțin în momentele în care o aveam acoperită cu masca anti-pandemică.
Sistemul audio se aude bine, este destul de puternic
OnePlus 9 Pro are un sistem audio stereo, cu un speaker pe muchia inferioară, celălalat fiind difuzorul pentru convorbiri telefonice. Și se aude destul de bine, este gălăgios, destul de ok la vizualizarea filmelor, în videoconferințe dar și la audiții muzicale pe youtube sau alte aplicații de streaming. Este capabil să redea un sound destul de clar, puternic dar nu cu un bass prea puternic.
Mă rog, pentru audiții de cea mai bună calitate și fără a deranja pe cei din jur în mijloacele de transport în comun, recomand o pereche de căști wireless. (Nu are jack pentru căști clasice).
Interfața simplă, intuitivă
Sistem de operare Android 11 cu interfață Oxygen OS, una dintre cele mai reușite la ora actuală pe Android.
Interfața este curată, cu tranziții fluide la schimbările între ecrane sau ferestre, intuitivă, este chiar o plăcere să o folosești. Și mai ales că nu există aplicații bloatware preinstalate, utilizatorul poate instala orice aplicație are nevoie din magazinul Google. Singura aplicație bloatware este Netflix, utilizată totuși de o bună parte a utilizatorilor de smartphone.
Permite organizarea ferestrelor, a imaginilor de fundal, a iconițelor în funcție de preferințele fiecăruia. De asemenea, utilizatorii au la dispoziția toată suita de aplicații Google, pentru comunicare, orientare, informare etc.
Am apreciat funcția AlwaysOn Display, ce permite afișarea permanentă a orei și a notificărilor primite. De asemenea, are câteva gesturi de control, cum ar fi folosirea a trei degete pentru print-screen, apăsare dublă pentru deblocare dar și desenarea unei litere pe ecranul negru pentru a deschide o aplicație gen camera principală sau cea frontală, pentru înregistrare video, pentru pornirea sau oprirea lanternei (O, M, V, W sau S).
Curajoșii care vor să se deconecteze total de lume pot apela la funcția ZenMode ce oprește notificările și aplicație, în afară de cea telefonică și de cameră. Pentru că în starea de zen poate veți avea nevoie să faceți poze…
La capitolul așa și așa…
OnePlus 9 Pro are o baterie cu o capacitate de 4500mAh, nici foarte mică dar nici foarte mare. În sensul că este capabil de o autonomie pentru întreaga zi, la o utilizare intensă, sau chiar de două zile la o utilizare moderată.
De exemplu, când l-am folosit la fotografierea de peisaje la tura pe munte iar apoi pentru navigare către București, seara avea acasă încă o capacitate de 27% din baterie. Iar la rutina zilnică, cu mers la serviciu, este capabil să mă țină și 2 zile, cu indulgență. Aș fi preferat un 5000mAh, pentru a ține cu adevărat cele două zile.
Dar, dar… remarc sistemul său de încărcare rapidă, cu acest adaptor de 65W, ce permite încărcarea completă în aproape 35 de minute…WOW!
De asemenea, permite și încărcarea fără fir, prin inducție electromagnetică.
Peste ce nu pot trece dar mă pot obișnui, pot accede și eu în timpurile moderne – nu are slot pentru carduri microSD, pe care eu personal țin colecția de muzică ce o răsfoiesc ori de câte ori merg cu mașina prin intermediul AndroidPlay. Și nici jack pentru căști, așa că nu pot folosi cu telefonul căștile mele preferate cu fir, care îmi acoperă urechile. Iar la pachet nu vine cu unele wifi, chiar și de top in-ear.
Mă rog, ce mă deranjează pe mine, s-ar putea să nu-i afecteze deloc pe alți utilizatori. Oricum are un spațiu de stocare suficient, de 256GB, iar căștile ear-buds sunt tot mai populare și la prețuri tot mai bune. Există un model interesant chiar și de la OnePlus pe care, din păcate, nu l-ama avut la dispoziție ca să văd de ce calitate sunt capabile.
La ce ar mai fi de lucru? Ce mi-aș mai dori de la acest OnePlus 9 Pro?
Desigur, câteva actualizări software ar fi binevenite, mai ales la utilizarea camerelor foto principale. Cu siguranță că vor sosi.
Sau o cameră cu zoom și un senzor mai bun, pentru calitate mai bună a imaginilor captate.
Dar cel mai tare mi-aș fi dorit un sistem de andocare extern, prin intermediul căruia să poate fi utilizat cu un ecran și o tastatură mai mari, în aplicații de productivitate gen Office. Sunt câțiva producători care au dezvoltat astfel de soluții, tot mai stabile din câte m-am mai informat, poate că și OnePlus ar trebui să facă acest pas.
Concluzii de final despre OnePlus 9 Pro?
OnePlus 9 Pro este cel mai bun și mai performant smartphone utilizat de către mine în 2021, un terminal de excepție, cu toate calitățile necesare pentru a fi pe placul chiar și al utilizatorilor pretențioși.
Pentru că arată foarte bine, are un design premium și o construcție de calitate, este certificat IP68 la acțiunea lichidelor, dispune de o fișă tehnică de top la ora actuală, ce induce un comportament impecabil și are un sistem foto-video capabil de rezultate foarte bune în mai toate condițiile și în mai toate situațiile.
Un smartphone de top, pentru o experiență remarcabilă.
Ce recomanzi? OnePlus 9 Pro sau Samsung Galaxy S21? Trebuie sa fac o alegere si nu ma hotarasc…
Sincer, nu mă pot pronunța. Pentru că nu am folosit modelul Samsung, așa că nu aș putea face o comparație obiectivă. Tot ce pot spune referitor la întrebarea ta este că OnePlus 9 Pro este un smartphone de calitate, care mi-a depășit așteptările.