Lenovo ThinkBook Plus Gen 3 – Laptop cu două ecrane prezentat la CES 2022

Laptopuri cu două ecrane nu mai sunt o noutate, ASUS fiind poate cel mai fervent integrator al unor astfel de soluții. Iată că și Lenovo face un pas în această direcție cu modelul Lenovo ThinkBook Plus Gen 3, un laptop cu un ecran principal de 17.3 inchi, rezoluție de 3072×1440 pixeli și o rată de de refresh de 120Hz, dar și un altul poziționat în dreapta tastaturii, în format portret, cu o diagonală de 8 inchi și o rezoluție de 800×1280 pixeli.

Lenovo ThinkBook Plus Gen 3 este echipat cu cea de-a 12-a generație de procesoare Intel, cu până la 32GB memorie RAM și stocare SSD de până la 2TB. Fiind un laptop dedicat creativilor, parcă aș fi dorit și o placă grafică mai puternică integrată.

Îmi place că au fost integrați destui conectori pe muchia din spate. Există integrată și tehnologie Thunderbolt 4.

De menționat că al doilea ecran nu este de folos pentru extinderea spațiului vizual de lucru ci mai degrabă la productivitate, pe acesta fiind vizibile diverse comenzi ale unor suite software pentru creativitate, o tablă pentru desen precum și aplicații minimale, un calculator, un player audio etc.

Lenovo ThinkBook Plus Gen 3 va fi disponibil din luna mai, cu prețuri de la 1400 de dolari în sus, funcție de configurație.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published.