Adata Premier Extreme SDXC SD7.0 Express – Card SD la fel de performant ca un SSD

Adata anunță Premier Extreme SDXC SD7.0 Express echipat cu un controler SMI SM2708AB, primul card SD Express din lume care a trecut de Programul de Verificare SD Express (SVP) al Asociației SD care certificarea îndeplinirea unor standarde riguroase pentru performanță și fiabilitate.

Adata Premier Extreme SDXC SD7.0 Express are suport pentru PCIe Gen3x1 și NVMe, astfel că este capabil să ofere viteze de citire și scriere de până la 800/700 MB/s, de aproximativ 1,5 ori mai rapide decât SSD-urile pe interfață SATA. În comparație cu cardurile SD UHS-II și cardurile SD UHS-I, acest model este de aproximativ 2,7 și, respectiv, de 8 ori mai rapid.

Cardul Premier Extreme SDXC Express este compatibil cu standardul UHS-I. Poate fi inserat în camere digitale pentru a face fotografii la rezoluție mare sau videoclipuri 4K și apoi introdus într-un computer care acceptă SD 7.0 pentru editare,copiere sau redare.

Cardul Premier Extreme SDXC Express este compatibil cu echipamente video UHS-I, cu o viteză de citire și scriere de 100 MB/s și este conform cu clasa de viteză video V30. Aceasta înseamnă că este pe deplin calificat pentru a lucra cu aplicațiile de înregistrare video Ultra HD 4K pentru a ajuta utilizatorii să creeze conținut la nivel profesional. Cardul Premier Extreme SDXC Express este disponibil la capacități de 256GB sau 512GB.

Mai mult, acesta dispune de cod de corectare a erorilor pentru a asigura acuratețea datelor, astfel că datele stocate sunt în siguranță pe aceste carduri ADATA Premier Extreme SDXC SD Express. Mai mult, sunt rezistente la apă, la șocuri, la raze X și au fost testate pentru a funcționa optim la temperaturi ridicate și scăzute.

Sunt curios și la ce prețuri vor fi disponibile. În orice caz, performanțele sale vor fi apreciate cu siguranță de către creatorii de conținut foto-video.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published.