ASUS Zenbook 14X OLED Space Edition – La o șuetă despre laptopuri și cucerirea spațiului cu primul cosmonaut român, dl. Dumitru Prunariu
ASUS România a prezentat azi noua gamă de ultraportabile și laptopuri de gaming care își vor face apariția comercial și la noi în țară în perioada ce va urma. Dintre toate acestea, recunosc că atenția mi-a fost atrasă de ultraportabilul ASUS Zenbook 14X OLED Space Edition, lansat la aniversarea a 25 de ani de când primul laptop ASUS a călătorit nu mai puțin de 600 de zile în spațiu, pe stația orbitală MIR (un ASUS P6300). Apropo, funcționând ireproșabil.
Dar surpriza evenimentului, pe lângă toată tehnologia afișată, a fost prezența unei legende – Dl. Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român. Spre rușinea mea, nu l-am recunoscut înainte de a fi invitat pe scena evenimentului. Chiar l-am întrebat pe un coleg de breaslă oare cine este dl. prezentabil la costum și de o venerabilă vârstâ. Mă gândeam că este vreun jurnalist cu ștate vechi sau vreun nou șef pe la ASUS.
Nu, mea culpa, am greșit, era și este primul cosmonaut român, printre altele și utilizator de laptop ASUS, ultraportabil ASUS mai exact, după câte mi-a spus. Care este legătura dintre prezența dânsului la eveniment și tehnologie, nu cred că este chiar atât de complicat de intuit.

Dumitru Prunariu a fost primul român în spațiu, singurul din câte am cunoștință. A participat la misiunea Soiuz 40 și a petrecut în spațiu aproape o săptămână. Cert este că în acele vremuri tehnologia digitală era aproape inexistentă. Ca o curiozitate, pentru a imortaliza momentele petrecute în spațiu, dânsul s-a folosit de o cameră pe film Canon, cu film de 35mm Kodak. Pe lângă camera Hasselblad oficială a rachetei.
Spațiul nu este favorabil vieții. Așa cum corpul uman suferă transformări, uneori ireversibile, în spațiu și tehnologia trebuie să aibă anumite specificații și calități pentru a face cu succes față în astfel de condiții. Echipamentele electronice trebuie să reziste la vibrații intense precum și temperaturi extreme, pe lângă construcție și materiale care să favorizeze o fiabilitate cât mai bună.
Nu este ușor să trăiești în spațiu. Nu este ușor să folosești tehnologia în spațiu.
Așa cum tehnogia aerospațială a evoluat în decursul acestor peste 40 de ani, așa și laptopurile au avut parte de un avânt tehnlogic impresionant în decursul ultimilor ani. Doar am constatat-o cu toții. Și pentru că astronautul modern comunică în permanență chiar și pe rețelele sociale, este nevoie de echipamente performante și capabile să funcționeze ireproșabil în condiții de stres spațiale.
De exemplu, în 2024/2025 americanii vor să pună din nou piciorul pe lună, la polul său sud, acolo unde se pare că există mai multe resurse și unde se vor stabili primele baze lunare. Chiar și chinezii în colaborare cu rușii sunt aproape de a păși pe lună.
Următorul pas? Marte. Dl. Prunariu ne-a spus că în aproape 15 ani, primul om va păși și pe a patra planetă de la Soare. Ca o curiozitate, avansul tehnologic actual permite ca această călătorie interplanetară să se facă în numai 8 luni.
Atât omul cât și tehnologia vor mai întâlni un obstacol în spațiu – radiația, mult mai mare acolo decât în circumferința terestră. Așa că, viitoarele echipamente electronice care vor călătorii spre Marte trebuie să fie certificate și la acțiunea acesteia. Iar omul trebuie protejat împotriva reacțiilor sale nocive.




Și, pe cât de frumos este acest ASUS Zenbook 14X OLED Space Edition, pe atât de capabil este. Procesor Intel Core de generația a 12-a, până la 16GB memorie RAM, stocare de până la 1TB, ecran oled de 14 inchi, plus acele cerficări MIL-STD 810H.
Specificațiile ASUS Zenbook 14X OLED Space Edition (UX5401ZAS)
CPU | Procesoare de generația a 12-a Intel® Core™ i9 H-Series Procesoare de generația a 12-a Intel® Core™ i7 H-Series Procesoare de generația a 12-a Intel® Core™ i5 H-Series |
Ecran | Ecran OLED de 14 inchi 16:10 2,8K (2880 x 1800) ecran cu margini subțiri NanoEdge (touch) Ecran OLED de 14 inchi 16:10 2,8K (2880 x 1800) ecran cu margini subțiri NanoEdge (non-touch) |
Sistem de operare | Windows 11 Pro (ASUS recomandă Windows 11 Pro for business) Windows 11 Home (ASUS recomandă Windows 11 Pro for business) |
Grafică | Intel® Iris® Xe |
Memorie principală | 8 GB / 16 GB / 32 GB LPDDR5 încorporată |
Stocare | 512 GB / 1 TB PCIe® 4.0 x4 M.2 SSD |
Conectivitate | Până la dual-band Intel® Wi-Fi 6E Bluetooth® 5.2 |
Cameră | 720p HD |
Porturi I/O | 2 x Thunderbolt™ 4 USB-C® cu ASUS USB-C® Easy Charge 1 x USB 3.2 Gen 2 Type-A 1 x Standard HDMI® 2.0 1 x cititor de carduri MicroSD 1 x Jack Audio Combo |
Touchpad | ASUS NumberPad 2.0 / ASUS ErgoSense |
Audio | Certificat de Harman Kardon și Dolby Atmos®️ Matrice de microfoane încorporată cu suport pentru recunoaștere vocală Cortana și Alexa |
Baterie | Litiu-polimer de 63 Wh cu 3 celule |
Adaptor AC | Ieșire: 20 V DC, 5 A, 100 W Intrare: 100-240 V AC, 50 / 60 Hz universal |
Dimensiuni | 311 X 221 X 15,9 mm |
Greutate | Aprox. 1,4 kg |
Îmi place și acel mic ecran OLED de 3.5 inchi de pe capac, pe care pot fi afișate diverse animații, prin intermediul unei aplicații dedicate. Va fi disponibil în trimestrul al 2-lea în România, la prețuri în jurul a 7000 de lei în configurația sa de top. Despre el mai multe cu o primă ocazie, după ce îl voi pune la treabă.

La final, Dl. Prunariu a fost amabil să facă un selfie alături de mine. Zâmbetul dânsului nu este datorită agreabilei mele prezențe ci mai degrabă efectului de WOW la demonstrația modulului rotativ al Camerei Flip de pe ASUS Zenfone, cel mai cool smartphone la ora actuală din punctul meu de vedere. Nu aflase de telefoanele ASUS, acum le știe…