ASUS ROG Zephyrus G14 GA402R Review – Ultraportabil performant de nouă generație, pentru gaming dar și pentru sarcini profesionale

Evoluția laptopurilor nu încetează să mă uimească și să mă entuziasmeze cu trecerea timpului. Pentru că deși forma și utilitatea lor rămân aproximativ aceleași, raportul dimensiuni versus performanțe scade drastic de la generație la generație. Acum avem la dispoziție adevărate laptopuri de gaming și profesionale, cu performanțe superioare, în forme tot mai compacte, de ultraportabil. Un procesor puternic, o placă grafică performantă, într-un echipament extrem de ușor de transportat și de manevrat. Practic, dezavantajul laptopurilor de gaming din primele generații a dispărut.

Mai mult, dacă acum câțiva ani pentru un astfel de echipament se foloseau doar soluții Intel + Nvidia, acum rețetele s-au diversificat. Avem la dispoziție platforme Intel + Nvidia dar și AMD + Nvidia sau AMD + AMD, fiecare cu avantajale sale, concurența tehnologiilor fiind în primul rând spre beneficiul nostru, al utilizatorilor.

Iar acest ASUS ROG Zephyrus G14 GA402R are toate atuurile noilor generații de echipamente portabile performante – formă compactă de ultraportabil, fișă tehnică de top, pentru gaming dar și sarcini serioase, precum și alte câteva elemente cheie despre care veți afla în rândurile de mai jos.

Specificațiile modelului ASUS ROG Zephyrus G14 GA402R pe care l-am avut la dispoziție sunt următoarele

  • Ecran – IPS ROG Nebula de 14 inchi, rezoluție WQXGA (2560×1600 pixeli), format 16:10, finisaj anti-glare, afișare 100% din gama de culori DCI-P3, Refresh Rate 120Hz, timp de răspuns de 3ms, Adaptive-Sync, Pantone Validated, MUX Switch, Dolby vision
  • Procesor – AMD Ryzen 9 6900HS, 8 nuclee/16 fire de execuție, 16MB cache, boost până la 4.9GHz
  • Sistem Grafic – AMD Radeon RX 6800S cu 8GB GDDR6
  • Memorie RAM – 32GB DDR5-4800
  • Stocare – SSD Micron de 1TB
  • Rețea – Wi-Fi 6E(802.11ax) + Bluetooth 5.2 (Dual band) 2*2
  • Conectică – 1x 3.5mm Combo Audio Jack, 1x HDMI 2.0b, 1x USB 3.2 Gen 2 Tip-C cu suport pentru DisplayPort / power, 1x USB 3.2 Gen 2 Tip-C cu suport pentru DisplayPort, 1 x card reader (microSD) (UHS-II), 2x USB 3.2 Gen 2 Tip-A
  • Baterie – 76WHrs
  • Dimensiuni – 31.2 x 22.7 x 1.85 ~ 1.85 cm
  • Greutate – 1.65Kg
  • Sistem de operare – Windows 11 Home
  • Altele – tastatură cu iluminare de fundal, Anime Matrix pe capac, cameră web 720P HD IR, sistem de 3 microfoane, sistem audio cu 4 speakere

Mai multe informații sunt disponibile în pagina producătorului.

Din punct de vedere al aspectului exterior o să insist în primul rând asupra dimensiunilor sale ultraportabile. Fenomenal cum într-un echipament atât de compact s-au integrat cele mai puternice tehnologii dedicate laptopurilor la ora actuală. Cu o greutate de numai 1.65Kg și o grosime de 18.5mm este unul dintre cele mai compacte laptopuri de gaming la ora actuală, extrem de facil la transport și manevrare.

Design-ul este la rândul său în trendul actual, în sensul că mai toți producătorii renunță la palete coloristice stridente în favoarea unei decențe cromatice, pentru ca acest gen de echipament să fie și pe placul unor generații trecute de o anumită vârstă, nu doar pe cel al tinerilor și al școlarilor. Pentru că din punct de vedere al performanțelor sunt la fel de bune și pentru sarcini creative și productive, serioase, profesionale, așa cum cum excelează și în partidele virtuale de gaming.

Carcasă metalică, într-o nuanță închisă, materiale de calitate și finisaje fără reproș, ASUS Zephyrus G14 GA402R are cu siguranță un aspect premium, modern, care poate fi pe placul și celor mai pretențioși.

Dar nu putea fi chiar totul sobru și tern, cum este un laptop obișnuit. Bineînțeles că tastatura are iluminare RGB care poate fi setată să pulseze și să lumineze după voința și plăcerea utilizatorului. Dacă tot am vorbit de tastatură, trebuie să spun că este un accesoriu confortabil și ergonomic, cu o cursă chiar plăcută a tastelor, astfel că poate fi utilizată la fel de bine în gaming cât și la redactare în office.

Touchpad-ul, la rândul său, răspunde corect și precis la comenzile tactile, astfel că nu este nevoie de un mouse în aplicații uzuale. Normal, la gaming sau în aplicații creative trebuie apelat la serviciile unui astfel de accesoriu extern.

Al doilea element wow în aspectul său exterior este grila Anime Matrix cu mici ledulețe, prin intermediul căreia pot fi afișate pe capac tot felul de animații, logo-uri, texte ba chiar și poze într-o anumită măsură. Un element cool, pentru momente funny sau pentru personalizarea echipamentului. Mă rog, personal mi se pare inutil acest accesoriu, dar se poate ca unora dintre voi să le placă, să aibă ceva de comunicat celor din jur prin intermediul său. De menționat că această matrice crește greutatea echipamentului până la 1.7Kg.

Afișarea pe aceasta este administrată prin intermediul aplicației Anime Matrix ce este apelabilă din aplicația Armoury Crate.

Poate afișa un anumit text, logo-uri și animații, starea bateriei, data și ora, sau să pulseze în ritmul muzicii ascultate. După cum aveți chef și plăcere.

La capitolul accesorii îl critic din cauza camerei web care, în anul de grație 2022, nu are rezoluție full HD, ci doar o atât de banală și de veche 720p. La un utraportabil așa de mișto, parcă e păcat că nu s-a integrat și o cameră web mai decentă, de altfel unul dintre accesoriile must-have în aceste vremuri hibride, în care videoconferințele și studiul online au parte de un avânt tot mai mare.

Stă bine și la capitolul conectică, cu porturi USB-C cu display port, porturi USB-A, port HDMI dar și slot pentru carduri microSD. E chiar ok din acest punct de vedere.

De menționat și balamaua Ergolift care se folosește ca sprijin partea inferioară a ecranului. În acest fel, tastatura este ridicată la un unghi ergonomic de utilizare iar pe dedesubtul echipamentului este asigurat fluxul de aer necesar răcirii. De asemenea, ecranul poate fi rabatat la 180 de grade.

Ecranul? Superb se vede, cu siguranță un alt punct forte al acestui ultraportabil. Este un IPS ROG Nebula cu rezoluție WQXGA (2560×1600 pixeli) și o rată de refresh de 120Hz, pentru fluiditatea necesară la tranzițiile din scenele dinamice de gaming. Afișează imagini cu o paletă coloristică frumoasă, saturată, un contrast excelent și unghiuri largi de vizualizare. De remarcat că are finisare antiglare, care va reflecta mai puțin sursele puternice de lumină.

De asemenea, este validat Pantone și este capabil să afișeze 100% din paleta de culori DCI-P3 (spațiu de culoare cu 25% mai larg decât cel sRGB). Astfel că garantează afișarea unor imagini cu o paletă coloristică superbă atât în jocuri cât și în aplicații profesionale, la editare foto-video de exemplu.

Și dacă diagonala de 14 inchi nu este de ajuns pentru o sesiune optimă de gaming, imaginea poate fi extinsă și pe ecrane mai mari, pentru o experiență totală.

Sistemul audio integrat nu se lasă mai prejos. Are patru speakere și este capabil să redea un sound destul de puternic și de echilibrat, chiar plăcut, cu sunete joase dar și cu înalte, astfel că poate fi utilizat și la audiții muzicale în surdină, nu numai la videoconferințe. Chiar ok pentru un echipament atât de compact.

Și la capitolul performanțe stă la fel de bine, fiind un echipament ce poate accesa orice gen de aplicație, pentru studiu, productivitate, creativitate sau divertisment. Clar, am avut la dispoziție modelul în configurația de top, cu un procesor AMD Ryzen 9 6900HS cu 8 nuclee/16 fire de execuție, o placă grafică suplimentară AMD Radeon RX 6800S cu 8GB GDDR6, nu mai puțin de 32GB memorie RAM. Ce să mai, este cel mai puternic ultraportabil folosit de noi până acum.

Sigur, nu poți compara performanțele sale cu ale unui sistem desktop de gaming sau workstation, pentru că într-un echipament compact există anumite limitări impuse de răcire. Dar la un echipament atât de compact, de ușor, nu poți cere mai mult la capitolul performanțe. Cel puțin la ora actuală.

Normal că l-am pus la treabă și în câteva jocuri, cum ar fi METAL GEAR SOLID V THE PHANTOM PAIN sau Middle-earth Shadow of War.

Și, după cum se observă, are tot ceea ce trebuie pentru a rula titlurile cu o grafică complexă și în special la rezoluție full HD.

Se încinge? Da, se încinge destul de tare când este pus la treabă în limitele sale hardware maxime, mai ales în zona de evacuare de la baza ecranului. Iar sistemul de răcire este destul de zgomotos când este solicitat, pentru că ventilatoarele vor lucra la maxim pentru a răci componentele interne cât mai eficient.

Soluția de stocare integrată are o capacitate generoasă de 1TB și este chiar performantă, așa că asigură pe deplin comportamentul optim al sistemului de operare și aplicațiilor instalate. Cert, am văzut soluții de stocare și mai performante.

După cum mă așteptam, excelează și la capitolul autonomie în regim de utilizare office. Am constatat deja că platforma AMD este capabilă de performanțe energetice superioare. De exemplu, cu luminozitatea ecranului la o valoare de 40% din cea maximă, fără iluminarea tastaturii, folosit la redactare în office, navigare pe internet, editare foto minimală și scurte sesiuni de youtube, bateria din dotare este capabilă să asigure o autonomie de până la 9 ore. Pentru un laptop cu fișa sa tehnică, nici nu poți cere mai mult.

Normal, dacă este folosit la gaming, autonomia scade drastic către două, maxim trei ore, în funcție de setările grafice folosite.

Teste benchmark de performanță cu ASUS ROG Zephyrus G14 GA402R

Nu puteau lipsi testele benchmark de performanță din review-ul nostru. Pentru început l-am testat cu 3D Mark de la Futuremark, pentru a vedea cum stă la capitolul grafică. Rezultatele, în continuare.

Acestea, comparate cu rezultatele unor sisteme mai mult sau mai puțin echivalente.

După cum se observă, performanțe grafice de top, depășite cu puțin doar de sisteme desktop de gaming.

Și o comparație cu alte ultraportabile și laptopuri performante.

După cum se observă, este cel mai performant ultraportabil utilizat de noi până acum. Chiar impresionante performanțele sale.

Urmează testele de productivitate și creativitate realizate cu PcMark 8. Rezultatele, în continuare.

Acestea, într-un grafic comparativ, mai jos.

După cum se observă, rezultate de top, care îl certifică drept un companion de nădejde în aplicații de productivitate și creativitate.

L-am pus la treabă și în Geekbench.

Rezultatele sale, într-un grafic comparativ, mai jos.

După cum se observă, la nivel de procesor, nu are rival. Performanțele sale totale fiind surclasate totuși de către echipamentele dotate cu plăci grafice mai potente, Nvidia 3080 de exemplu.

Dar între ultraportabile…

… nu are rival.

În Cinebench a obținut rezultatele de mai jos.

Rezultatele sale, într-un grafic comparativ, mai jos.

Și în cazul de față, rezultate de top, ce îi atestă caracteristicile superioare ale fișei sale tehnice.

Concluzii despre ASUS ROG Zephyrus G14 GA402R

Pro

  • Fișă tehnică performantă, bună atât la gaming cât și în sarcini profesionale
  • Echipament extrem de compact în raport cu fișa sa tehnică
  • Cel mai puternic ultraportabil la ora actuală
  • Design plăcut, construcție de calitate
  • Tastatură de calitate, cu iluminare RGB
  • Ecranul se vede foarte bine
  • Sistem audio chiar ok pentru un echipament atât de compact
  • Autonomie foarte bună la utilizare în regim office

Contra

  • Camera web nu are rezoluție full HD
  • La jocuri și în sarcinile solicitante se încinge destul de tare

ASUS Zephyrus G14 GA402R este cu siguranță un echipament deosebit, care ridică standardele de performanță versus dimensiuni în lumea portabilelor. Pentru că pune la dispoziția utilizatorilor o fișă hardware de top într-o formă ultracompactă, de ultraportabil. Din acest punct de vedere fiind cel mai performat ultraportabil pe care l-am avut la dispoziție până acum.

Un ultraportabil pe care te poți juca în titluri cu o grafică complexă sau pe care îl poți pune la treabă în aplicații de productivitate și creativitate, de orice gen. Totul la pachet cu o autonomie de invidiat la utilizarea în regim office.

Bineînțeles că toate aceste calități superioare vin la pachet cu un preț pe măsură, în jurul a 2000 de Euro. Normal, există și versiuni mai ieftine, dar nu cu mult.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published.