Huawei Freebuds Pro 2 Review – Dacă vrei să se audă muzica bine în niște căști wireless foarte mici și confortabile la purtare

Personal nu eram fanul căștilor mici care se bagă în ureche (in-ear) atât din punct de vedere al calității sound-ului redat, prea limitat din punctul meu de vedere, cât și datorită barierelor fizionomiei urechiușelor mele de dac bătrân 😀 , pentru că nu întâlnisem până acum astfel de gadget-uri care să-mi stea bine în urechi. Așa că, ori de câte ori am avut nevoie să ascult muzica preferată la o pereche de căști, am ales de fiecare dată modele ale căror cupă îmi acoperă urechile (over-ear), punctez, atât pentru confortul personal cât și pentru o calitate audio superioară.

Am încercat de-a lungul timpului cu tot felul de modele, de la diverși producători, nu m-au mulțumit, astfel că pentru mine astfel de modele de căști au rămas tabu. Până să am ocazia utilizării acestor Huawei Freebuds Pro 2, care mi-au schimbat total părerea și pe care am ajuns să le apreciez.

La capitolul specificații, Huawei Freebuds Pro 2 stau în felul următor.

  • Au două Drivere Ultra-hearing, un driver dinamic cu diametrul de 11mm și încă un driver cu diafragmă plană
  • Gama de frecvență redată – 14 Hz ~ 48 kHz
  • Compatibilitate bluetooth BT 5.2
  • Conexiune bluetooth cu două dispozitive simultan
  • Baterie per cască de 55 mAh
  • Baterie în cutiuța de încărcare  580 mAh
  • Certificare IP54

Toate informațiile sunt disponibile și pe site-ul Huawei România.

În primul rând am apreciat calitate constructivă, de o finețe și o simplitate desăvârșită, cu finisaje fără cusur, atât pentru cutiuța cu alimentare cât și pentru căștile propriu-zise. Arată bine, sunt accesorii premium. Sunt din plastic, alb în varianta pe care am avut-o eu al dispoziție, dar sunt disponibile și în alte nuanțe. Cutiuța arată ca o piatră albă șlefuită perfect de apele mării, dacă tot am poze de context.

De remarcat și certificarea IP54 de rezistență la praf și la apă, la transpirație aș spune eu. Mai mult, ambele căști au integrate în tijă funcții tactile pentru diversele comenzi atât de necesare, reglare volum, acceptare/respingere apel, activare/dezactivare ANC.

Căștile stau perfect în carcasa de alimentare și pot fi scoase de acolo facil, doar cu vârful degetelui. Chiar și de către unul mai împlinit ca al meu.

De asemenea, am constatat că sunt ușoare și extrem de confortabile la purtare, un atuu incontestabil al lor. Iar cu manșoanele din silicon gata montate stau destul de bine și de fix în ureche, nu alunecă. (Scuzați fața proaspăt debarcată de pe plajele pustii, arsă de soare și de mare ca într-un roman de H. Bătrânul și căștile 😀 )

După ce le-am scos din cutiuța lor a urmat primul test – le-am pus în urechi să văd dacă sunt confortabile, dacă stau fixe și nu alunecă, iar spre mirarea mea, parcă erau de acolo, îmi completau canalul urechilor. Asta cu micile manșoane din silicon gata montate, mărimea M, fără să apelez la cele suplimentare care vin la pachet.

După cum spuneam, la pachet sunt disponibile și alte mărimi, S și L.

Cutiuța se alimentează prin intermediul unui port USB-C (cablul aferent, cam scurtuț totuși, la pachet).

Imediat după, a urmat testul audio. Le-am conectat prin bluetooth, operațiune care nu ar fi trebuit să dureze prea mult, dacă descopeream mai repede butonașul de activare a împerecherii… pus pe carcasa cutiei de încărcare fără să se distingă prea bine. Mă rog, într-un final am învins! L-am găsit. După ce mi-am pus ochelarii… 😀

După ce le-am conectat la telefon am și dat drumul la playlist-ul preferat. Un sound cald, cu sunete înalte dar și cu bass mi-a învăluit imediat și plăcut simțurile. Nu un sound perfect, dar cu o calitate cu mult peste ceea ce mai experimentasem până acum. Altceva… Me gusta.

Și pentru că știam că pot regla sound-ul și mai bine decât cum a venit standard de la producător, am instalat aplicația AI Life direct de pe site-ul Huawei. Anterior am încercat și din playstore-ul Google dar se pare că acolo este o variantă mai veche acolo și care nu are toate device-urile în listă. Am constatat asta după ce m-am chinuit și m-am enervat puțin, pentru ca apoi google search să-mi fie de ajutor și să mă îndrume către site-ul producătorului, unde am găsit indicațiile potrivite.

Aplicația este una extrem de simplă. Există meniu pentru activarea/dezativarea ANC precum și unul Awarness (conștientizare), pentru a fi la curent și cu ce se întâmplă în jurul tău (de preferat când mergi pe afară cu căștile în urechi). De asemenea, există meniuri ce explică comenzile tactile ce pot fi făcute pe suprafața micuțelor tije ale căștilor pentru preluarea apelurilor sau pentru reglarea volumului de redare.

De asemenea, prin intermediul aceleiași aplicații pot fi făcute update-uri software.

Dar eu m-am aruncat ca un uliu asupra meniului de efecte (default aveți Default, creat cu Devialet, Bass Boost, Treble Boost, Clear Vocals) și mi-am creat unul personal, cum am și pe egalizorul de la bătrânul meu casetofon, cu bass la maxim și înalte la fel. Că nah, așa îmi place mie. Și ce bine se aude…

De asemenea, aplicația afișează și starea de încărcare a bateriilor.

Funcție ANC Noise Cancelling are patru moduri: Dynamic, Cozy, General, Ultra. Care trebuiesc utilizate în funcție de mediul exterior, pentru un consum de energie cât mai eficient, pentru a vă bucura cât mai mult de ele când nu aveți de unde să le încărcați.

Există și o funcție de găsire a unei căști pierdute. Poate fi activat un sunet puternic și strident redat pe cască pentru a o găsi.

De menționat că mențin conexiunea bluetooth cu două dispozitive în același timp (telefonul și laptopul de exemplu). În sensul că dacă vrei să redai sunetul pe celălalt, nu trebuie refăcută împerecherea. Ceea ce este extrem de comod.

Iar pentru o așa calitate audio superioară, trebuie menționat că Huawei a colaborat cu Devialet, o companie renumită pentru sculele sale audio. Micile drăcii Huawei Freebuds Pro 2 au fiecare câte un difuzor dinamic de 11mm dar și unul cu diafragmă plană, ambele și împreună capabile să redea sunete într-o plajă largă a frecvenței, de la 14Hz la 48 kHz. Personal, nu cred că urechile mele mai captează astfel de frecvențe, mai ales că mi-am mai pierdut din capacitățile auditive o dată cu înaintarea în vârstă. Nu vă panicați, tuturor ni se întâmplă. Dar rămân la ideea ca se aud chiar foarte bine. De menționat că aceste căști Huawei FreeBuds Pro 2 sunt compatibile cu codecul audio de înaltă fidelitate LDAC.

Pentru ca zgomotele exterioare să nu-l deranjeze cumva pe audiofil, aceste căști au și ANC – anulare activă a zgomotului ambiental, bazată pe serviciile a nu mai puține de 3 microfoane care receptează stimulii audio externi. Producătorul afirmă că acestea pot anula zgomote ambientale de până la 47dB.

O funcție care personal mi s-a părut a fi chiar eficientă pentru rutina mea zilnică. Deși nu o recomand folosită la o plimbare cu bicicleta prin oraș, sau cu skateboard-ul, sau cu rolele, sau chiar la mersul obișnuit către serviciu. Motivele fiind chiar evidente, în primul rând că trebuie să poți auzi și zgomotul mașinilor pe lângă care treci sau alți stimuli auditivi necesari orientării. Sau când mergeți la plimbare prin pădurea deasă, unde Moș Martin veghează… 😀

ANC de folosit în avion, în tren, într-un spațiu cu multă lume, gălăgios, practic atunci când stai pe loc, jos, relaxat și confortabil, când dorești să te bucuri de ritmurile preferate sau de coloana sonoră a unui film fără a fi deranjat de ce se întâmplă în jurul tău.

În avion n-am fost, că acolo e un mediu în care multe căști dau chix la funcția ANC. Dar am încercat funcția în stilul propriu – am dat televizorul la maxim, mi-am pus soția să urle la mine (poate au crezut vecinii că IAR mă ceartă), am tras apa la toaletă… niciun sunet deranjant nu a ajuns la scărițele și ciocănelele mele, din ambele urechi. Personal mă declar satisfăcut. Apropo, ar fi fost păcat să stau cu această funcție activată pe malul mării, să mă priveze de muzica liniștitoare și relaxantă a valurilor ce se sparg de țărm. Așa ceva nu se cade!

Cât despre autonomie, recunosc că în cele câteva zile de plimbare pe litoralul românesc nu le-am dovedit. Pentru că nu am avut timp să ascult chiar atâta muzică dar voi încerca să revin cu mai multe detalii despre acest aspect cât de curând.

În orice caz, producătorul susține că autonomia căștilor este de aproximativ 4 ore cu ANC activ și de până în 6.5 ore cu ANC inactiv, respectiv de 18 ore / 30 de ore (ANC off/on) după ce se încarcă în cutiuța perlată. Cert este că dacă nu este nevoie de anulare a zgomotului ambiental, această funcție nu ar trebui utilizată pentru o autonomie cât mai bună.

Căștile se încarcă în husa lor în aproximativ 40 de minute, de la zero baterie. Așa că, dacă sunt puse la loc în cutie când nu sunt folosite, se vor încărca de fiecare dată și nu ar trebui să fie probleme. Iar cutiei îi ia cam o oră să se încarce prin conexiune prin fir USB.

Pe de altă parte, cei care stau ore întregi în videoconferințe s-ar putea să aibă nevoie de mai multă autonomie. Mă rog, aici este de discutat.

Concluzii despre Huawei Freebuds Pro 2

Pro

  • M-a mulțumit în primul rând calitatea sound-ului redat, cu bass, înalte și tot ce trebuie pentru audiții ca la carte
  • Funcția ANC de anulare a zgomotului ambiental mi s-a părut a fi chiar eficientă
  • Autonomia de utilizare este de ajuns pentru mine, pentru rutina mea zilnică și chiar săptămânală
  • Sunt confortabile la purtare
  • Calitatea constructivă
  • Pot fi controlate prin funcții și gesturi tactile
  • Se conectează la două dispozitive, ce pot fi utilizate imediat unul după celălalt pentru redarea sunetului
  • Aplicația AiLife permite setarea sound-ului redat conform propriilor preferințe
  • Sunt certificate IP54

Contra

  • Sunt destul de scumpe, au un preț de aproximativ 899 de lei. Până la urmă, calitatea costă.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

One thought on “Huawei Freebuds Pro 2 Review – Dacă vrei să se audă muzica bine în niște căști wireless foarte mici și confortabile la purtare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *