Motorola Edge 30 Neo Review – Smartphone de nivel mediu, cu tot ceea ce este necesar unei experiențe optime

Motorola tocmai ce a anunțat colecția de toamnă Edge, compusă din terminalele – Motorola Edge 30 Ultra, Motorola Edge 30 Fusion și Motorola Edge 30 Neo.

Oricât de atractive și de performante ar fi modelele de top, cum este de exemplu Motorola Edge 30 Ultra, de ce să nu recunoaștem că volumele de vânzări aparțin aproape în exclusivitate celor ieftine și de nivel mediu pentru că au prețuri mai decente, mai pe buzunarul oricui.

Nu oricine își permite, nu dorește să plătească rate sau poate chiar că nu vrea să aloce o sumă importantă pentru un terminal scump. Sau poate că pur și simplu nu are nevoie de toate acele caracteristici de top. Sunt destui cei care preferă telefoanele capabile să le ofere o experiență optimă pentru aplicațiile uzuale iar cele de nivel mediu sunt preferatele lor. Și nici nu este de mirare de ce, pentru că acestea au devenit tot mai performante și au capacități și caracteristici moștenite de la terminale de top din generații anterioare.

Motorola Edge 30 Neo este cu siguranță un terminal de nivel mediu și are tot ceea ce este necesar pentru asigurarea unei experiențe optime, chiar ireproșabile, în aplicațiile uzuale și nu numai.

Specificațiile modelului Motorola Edge 30 Neo pe care l-am avut la dispoziție sunt următoarele:

  • Ecran – pOLED de 6.28 inchi cu rezoluție de 1080x 2400 pixeli, format 20:9, 419ppi, rată de refresh de 120Hz, suport HDR10+
  • Procesor – Qualcomm Snapdragon 695 5G cu opt nuclee (2.2 GHz, Dual core, Kryo 660 + 1.7 GHz, Hexa Core, Kryo 660)
  • Chipset video – Adreno 619
  • Memorie RAM – 8GB
  • Stocare – 128GB
  • Rețea – dual SIM 5G/5G, 5G/4G, BT 5.2, Wi-FI AC, GPS, AGPS, LTEPP, SUPL, Glonass, Galileo
  • Sistem foto principal – Cameră principală de 64Mpix cu stabilizare optică OIS, diafragmă f/1.8, Quad Pixel; Cameră cu unghi larg de 120°, senzor de 13Mpix, diafragmă f/2.2; Filmare 1080p/30fps/60fps
  • Cameră frontală – 32MPix, diafragmă f/2.4, Quad Pixel
  • Conectică – USB-C
  • Baterie – 4020 mAh, încărcător de 68W pe fir, încărcare wireless 5W
  • Dimensiuni – 152.9 x 71.2 x 7.75 mm
  • Greutate – 155 grame
  • Sistem de operare – Android 12, interfață My UX
  • Altele – senzor de amprentă integrat în ecran, certificare IP52, sistem audio stereo cu Dolby Atmos

Motorola Edge 30 Neo are un look chiar atrăgător, premium, cu materiale de calitate și finisaje fără reproș. Finuț, elegant, îmi place foarte tare cum arată dar și cum se simte în mână, dacă este să mă exprim mai colocvial.

Capacul de pe spate cum rar vezi în această categorie de telefoane, din plastic dar cu un finisaj mat, ușor rugos, ce pare metalic, vopsit într-o culoare florală ce va fi mai degrabă pe placul sexului frumos (în cazul de față). Și pe care amprentele sunt mai greu vizibile. De menționat că este disponibil și în nuanțe mai masculine…

De remarcat și certificarea IP52 împotriva prafului și a picăturilor accidentale de lichid.

Tot pe spate iese cu siguranță în evidență modulul foto principal, compus din cele două camere, una de 64Mpix și o alta cu unghi larg de cuprindere, de 13Mpix. Distincte prin diferențierea nuanțelor, una ușor mai deschisă la culoare.

Dar, până la urmă și mai mult ca sigur, că toate aceste frumoase nuanțe și materiale de calitate vor fi acoperite de o husă de protecție, în diverse alte nuanțe și alte materiale. De menționat totuși că la pachet vine însoțit cu o husă din silicon transparent, care măcar lasă vederii exuberanta culoare de pe spate.

De asemenea, îmi place că este un terminal compact, ușor, ce poate fi manevrat facil și care va fi apreciat ca atare de către cei cărora nu le sunt pe plac telefoanele cu ecran mare, implicit mai voluminoase și mai grele.

Și, din câte am observat, smartphone-urile mai compacte se bucură de o apreciere tot mai mare din partea cumpărătorilor. Pentru că, de ce să nu o recunoaștem, multora nu prea le este pe plac să aibă un telefon care nu încape facil în buzunarul de la pantaloni sau de la blugi. Unii fac parade de modă cu genți pentru telefoane dar cred că s-a ajuns prea departe…

Din acest punct de vedere, al dimensiunilor exterioare mai compacte, Motorola Edge 30 Neo având deja publicul său țintă.

Butoanele de ajustare ale volumului și cel de Power se găsesc pe muchia dreaptă.

Pe cea inferioară sunt prezente portul USB-C, slotul pentru SIM-uri dar și un difuzor.

Senzorul de amprentă este integrat în ecran și funcționează chiar ok, recunoaște rapid și fără erori amprenta înregistrată. Sincer să fiu, sunt curios cât de bine va mai funcționa când ecranul va fi acoperit cu o sticlă de protecție suplimentară. Dar fiind un senzor de generație nouă, nu cred că vor fi situații neplăcute.

Camera frontală este integrată în ecran, sub formă de picătură.

Pe spate ca pe spate, dar Motorola Edge 30 Neo ne oferă surprize și din față, pentru că are integrat un superb ecran pOLED de 6.28 inchi cu o rată de refresh de 120Hz, cu unghiuri largi de vizualizare și pe care toate aplicațiile și cele afișate se văd foarte bine, ca pe un terminal de top cu mult mai scump. Clar, cu imagini vibrante, un contrast foarte bun și o luminozitate ce-l fac lizibil chiar și la lumina zilei. Un ecran foarte bun, fără doar și poate, pe care se văd bine atât aplicațiile de socializare și comunicare, cât și filmele sau pozele. Iar funcțiile sale tactile răspund impecabil, ca pe un telefon premium.

Motorola Edge 30 Neo are un sistem audio stereo destul de gălăgios, certificat Dolby Atmos chiar ok pentru vizionarea unor materiale video pe internet. Bineînțeles, pentru a nu-i deranja pe cei din jur, ar fi de preferat să se apeleze la o pereche de căști. Wireless, pentru că nu are conector de 3.5mm. Dar îmi place cum se aude la vizionarea filmelor.

Iar, din punct de vedere al fișei tehnice integrate, personal nu am ce-i reproșa. Este un terminal cu Android 12 capabil să manevreze orice aplicație uzuală și nu numai, de orice gen – pentru informare, comunicare scrisă sau video, navigare, shopping, socializare online, divertisment și gaming mobil etc etc etc. Până acum a funcționat ireproșabil, nu am ce comenta din acest punct de vedere.

Ce-ți poți dori mai mult? Procesor cu opt nuclee, 8GB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 128GB, de ajuns zic eu pentru majoritatea utilizatorilor. Sigur, era de preferat și o extindere de spațiului de stocare intern prin intermediului unui card micro-SD, dar la cei 128GB interni parcă nu este chiar atât de grav.

De altfel era de așteptat, am tot avut de-a face cu procesoare Qualcomm de nivel mediu și cunoșteam de ce sunt capabile. Cu siguranță își arată limitele de performanță la filmare, utilizatorii acestora trebuind să se mulțumească cel mult cu o rezoluție 4K la 30fps-uri. Sau doar cu un 1080p/60fps în cazul de față, ceea ce nu este deloc rău până la urmă. Cam aici văd eu principala limitare a acestui tip de procesor.

L-am testat cu Geekbench…

… iar rezultatele sale sunt comparate cu ale altor terminale folosite recent.

După cum se observă, performanțe peste cele ale terminalelor entry-level. Dar sub cele ale unor terminale echipate cu procesoare Snapdragon 750G și 778G.

Neavând o fișă hardware mare consumatoare de energie, bateria de 4020mAh este capabilă de o autonomie de până în două zile la un regim moderat de utilizare sau pentru o zi dacă este “butonat” intens. Ceea ce este destul de ok. Normal, pentru o autonomie cât mai bună, este necesară setarea ratei de refresh pe modul automat, nu pe cel maxim de 120Hz.

De remarcat că la pachet are și un încărcător de 68W pentru încărcare rapidă. Mai mult, este primul telefon din această gamă la care văd încărcare wireless. Da, una destul de lentă, de 5W, dar poate mai comodă în utilizare. Chiar nu am mai văzut încărcare wireless până acum pe un smartphone din această categorie mid-range.

Nu este de neglijat nici faptul că Motorola Edge 30 Neo este un terminal dual SIM, mai mult, ambele sim-uri compatibile 5G.

Cum face poze și cum filmează Motorola Edge 30 Neo

Sincer să fiu, nu îl am la dispoziție de foarte mult timp sau nu chiar atât încât să prindă și o plimbare de-a noastră, cu locuri mai frumoase decât ternul București. Dar sper că o voi face în curând.

Cert este că stă binișor la acest capitol, cu un sistem principal cu două camere – una de 64Mpix cu stabilizare optică OIS, cealaltă cu unghi larg de 120 de grade și un senzor de 13Mpix. Filmează “doar” la rezoluție 1080p cu 30/60fps.

Interfața camerei este destul de stufoasă, cu moduri gen Slow Motion, Video, Photo, Portrait, Pro, Panorama, Timelapse, Night Video, Dual Camera, Spot Color, Ultra-Res. Modul Pro permite setarea manuală pentru sensibilitatea ISO, timpul de expunere, balansul de alb, compensarea la expunere precum și modul de focalizare. Dar, să fim sinceri, majoritatea îl va folosi pe modurile automate de filmare și de fotografiere, prea puțin vor apela la funcțiile suplimentare.

Ce am sesizat în această perioadă de utilizare?

  • La filmare permite pauză și reîncadrare, apoi reluarea înregistrării, ceea ce este chiar ok
  • La filmarea cu 60fps nu este activă stabilizarea electronică, ceea ce poate fi deranjant în momentele dinamice
  • La filmarea 1080p/60fps trebuie o prindere stabilă pentru a evita “tremuratul” imaginii, de altfel aceeași situație și la 1080p/30fps
  • La filmare este neapărată necesar un ambient bine luminat, în altfel de condiții rezultatele fiind destul nereușite
  • Îmi place că este capabil să realizeze imagini tip macro, de foarte aproape de subiect
  • Camera cu unghi larg realizează imagini cu tonuri mai calde dar cu o paletă coloristică prea saturată
  • Camera cu unghi larg se poate dovedi chiar utilă la scenele cu spații largi sau la fotografierea unor subiecți de aproape
  • Normal, imaginile realizate cu aceasta au deformații geometrice pe extremități
  • Ambele camere principale focalizează destul de rapid în condiții ok de iluminare
  • Nu este un terminal de utilizat noaptea, pe întuneric, fără un trepied.
  • Modul de filmare Camera Duo are nevoie, de asemenea, de o prindere stabilă pentru ca imaginile să nu tremure. Dar este un mod chiar util din punctul meu de vedere
  • Parcă mai este nevoie de niște ajustări software ale algoritmilor de prelucrare

Cert este că ambele camere, dar în special cea principală de 64Mpix, sunt capabile să realizeze imagini chiar ok în condiții bune de iluminare, nu perfecte, dar de ajuns să mulțumească pe cea mai mare parte a utilizatorilor, cu o paletă coloristă frumoasă, corect focalizate. În condiții de iluminare mai precară își fac apariția artefactele și zgomotul de imagine, dar într-o cameră sau o sală de muzeu cât de cât luminate vor rezulta poze decente. Iar cu un pic de prelucrare în snapseed, vor fi tocmai bune de urcat pe site-urile sociale.

Iată cum arată diferența între unghiurile de cuprindere ale celor două camere, ca să vă dați seama la ce vă este de folos o cameră care captează un spațiu mai larg.

Câteva exemple, neprelucrate, în continuare.

Destul de ok zic eu, culori naturale, ușor șterse în contre-jour, clare, cu un nivel rezonabil al detaliilor. Cert este că mai este loc de ajustări ale algoritmilor de prelucrare.

O să-l mai pun la treabă și în zilele următoare. Și o să revin cu alte imagini foto-video, poate și cu alte impresii.

După cum am mai spus, filmarea se face doar la rezoluție 1080p cu 30fps sau 60fps. De menționat că la 60fps nu este activă stabilizarea electronică. Care, de altfel, nu mi s-a părut a fi foarte eficientă.

Un exemplu de filmare în rol de cameră de bord, 1080p/60fps.

După cum se observă, nexam stabilizare. Pentru ca imaginile video să fie de o calitate cât mai bună, trebuie folosit cu o prindere cât mai stabilă și mai nemișcată.

Update. L-am pus la treabă și în vacanța din Grecia.

Iar rezultatele sunt chiar ok, clar, pentru un smartphone din categoria sa.

Normal, avem și o filmare de pe plajă.

Chiar dacă nu are stabilizare optică, cu o prindere fermă, rezultatele sunt chiar ok, clare, cu o paletă coloristică naturală.

Interfața de utilizare

Personal nu am fost deloc fanul interfeței de utilizare a smartphone-urilor Motorola, mi se părea prea fadă și prea simplă. Iată că la acest Motorola Edge 30 Neo părerea mea se schimbă, pentru că această My Ux este cu totul și cu totul altceva – colorată, dinamică, plăcută, cu destule moduri de personalizare. Iar sistemul de operare este un Android 12.

De menționat că utilizatorii au la dispoziție toată pleiada de aplicații și servicii Google și pot instala tot ce au nevoie din magazinul de aplicații. Personalizarea terminalului se poate face și prin intermediul aplicației Moto, unde pot fi schimbate imaginile de fundal, layout-ul, culorile meniurilor, dimensiunea fonturilor, tema interfeței etc.

De asemenea, permite tot felul de gesturi pentru un control mai rapid al aplicațiilor și interfeței. De exemplu rotirea rapidă de două ori deschide aplicația camerei foto, poate fi făcut un printscreen prin apăsarea a trei degete pe ecran, telefonul intră pe silent dacă este ridicat sau dacă este pus cu ecranul în jos, se pot folosi două aplicații pe ecran dacă se face o glisare stânga-dreapta pe ecran, se pornește lumina blițului dacă telefonul este scuturat rapid de două ori.

Cert este faptul că interfața se mișcă bine, fluent, fără sacadări enervante, ceea ce este un plus indiscutabil.

Concluzii despre Motorola Edge 30 Neo

Pro

  • Este un terminal care arată bine, calitativ din punct de vedere constructiv
  • Este compact, facil la manevrare
  • Are performanțe de ajuns pentru o experiență optimă în aplicațiile uzuale
  • Ecran care se vede foarte bine, cu o rată de refresh de 120Hz
  • Comportament decent al camerei foto, cu rezultate rezonabile în lumină bună
  • Are senzor de amprentă integrat în ecran
  • Autonomie decentă, încărcare rapidă de 68W, încărcare wireless
  • Este dual-sim 5G/5G

Contra

  • Nu are suport pentru carduri microSD
  • Stabilizarea electronică la filmare nu este prea eficientă

Motorola Edge 30 Neo este un smartphone cu destule atuuri pentru a se face remarcat printre concurenții săi direcți din clasa de mijloc, după cum am specificat mai sus. Plusez pe ecranul pOLED de 6.28 inchi, pe forma sa compactă, pe design-ul plăcut dar și pentru că este capabil să acceseze aplicațiile folosite la scară largă. La care adaug încărcarea rapidă și cea wireless,

Motorola edge 30 neo va putea fi achiziționat în România la Altex, eMag, Flanco și Digi la prețul de 1999 Ron.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published.