Huawei Pocket S – Smartphone cu ecran pliabil, dar mai de buget așa

Nu puțini sunt cei care afirmă că smartphone-urile cu ecran flexibil vor prinde în popularitate când vor avea și prețuri mai comestibile, ceea ce este adevărat.

Iată că Huawei face primul pas în această direcție și lansează modelul Huawei Pocket S, un pliabil ce moștenește forma și multe dintre caracteristicile lui P50 Pocket. Dar, pentru ca prețul să fie în jurul a 800-900 de Euro, acesta are un procesor și camere mai slabe decât modelul premium.

Practic, Huawei Pocket S are un ecran flexibil cu o diagonală maximă de 6.9 inchi, cu o rezoluție de 2790×1188 pixeli și o rată de refresh de 120Hz, un procesor Snapdragon 778G 4G, 8GB memorie RAM, 128GB/256GB capacitate internă de stocare și un acumulator de 4000mAh.

La capitolul camere stă așa – o cameră de selfie în ecran cu o rezoluție de 10.7MPix iar modulul principal are o cameră de 40Mpix cu senzor RYYB și lentile cu o deschidere a diafragmei de f/1.8, alături de o cameră ultrawide 13Mpix.

Lângă modulul principal de camere, mai există un ecran OLED mic, circular, de 1.04 inchi, cu o rezoluție de 340×340 pixeli, pe care pot fi afișate diverse notificări.

Sunt curios când va ajunge și în România.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *