CES 2023 – Acer prezintă noua gamă Predator de laptopuri și monitoare de gaming

Acer prezintă la CES 2023 noile laptopuri și monitoare Predator ale căror puncte forte sunt următoarele:

  • Noile laptopuri de gaming Predator Helios 16 și Predator Helios 18 cu Windows 11 sunt dotate cu procesoare Intel Core din a 13-a generație, GPU NVIDIA GeForce RTX seria 40 și o multitudine de caracteristici de gaming impresionante.
  • Monitorul Predator X45 are un ecran OLED curbat de 45 de inci UWQHD (3440×1440 pixeli), ideal pentru jucătorii profesioniști și pentru cei care se joacă pe console
  • Monitorul de gaming Predator X27U, cu panelul său OLED WQHD (2560×1440 pixeli) și o diagonală de 27 de inchi, rată de refresh de 240Hz și timp de răspuns de 0,01ms, oferă o experiență de gaming fluidă.

Prețuri și disponibilitate

Predator Helios 16 (PH16-71) va fi disponibil în EMEA din luna februarie, la prețuri începând cu 2.399 EUR.

Predator Helios 18 (PH18-71) va fi disponibil în EMEA din luna martie, începând de la 2.499 EUR.

Predator X45 va fi disponibil în EMEA din al doilea trimestru al 2023, începând de la 1.799 EUR.

Predator X27U va fi disponibil în EMEA din al doilea trimestru al 2023, începând de la 1.099 EUR.

Laptopurile Predator Helios 16 și Predator Helios 18

Noile Predator Helios 16 (PH16-71) și Predator Helios 18 (PH18-71) aduc cele mai noi și mai bune tehnologii în cea mai puternică serie de laptopuri de gaming Acer de până acum. Având un design complet nou și un sistem de răcire îmbunătățit, ambele includ procesoare Intel Core i9  sau i7 HX din a 13-a generație, însoțite de grafică pentru laptop NVIDIA GeForce RTX 4080 (MGP de până la 165 W), până la 32GB de memorie RAM DDR5-4800 MHz și până la 2 TB PCIe Gen4 NVMe SSD în RAID 0.

Predator Helios 16 are un ecran WQXGA (2560×1600 pixeli) de 16 inchi (16:10) cu o rată de refresh la 165Hz sau 240Hz sau un panou Mini-LED la 250Hz, echipat cu tehnologia AUO AmLED capabil de o luminozitate maximă de peste 1000 nits, cu un raport de contrast ridicat de 1.000.000:1 și o acoperire de 100% a gamei de culori DCI-P3 pentru culori vibrante.

Predator Helios 18 are un ecran de 18 inchi (16:10) cu următoarele opțiuni: WUXGA (1920×1200 pixeli) la 165Hz, WQXGA (2560×1600 pixeli) la 165Hz sau 240Hz, sau același afișaj mini-LED super-rapid de 250Hz de la AUO.

Pentru a păstra totul cât mai rece posibil, noile laptopuri Predator dispun de soluții termice îmbunătățite, cu ventilatoare metalice 3D AeroBlade 5th Gen și conducte termice vectoriale în formă dreptunghiulară, pentru un transfer de căldură îmbunătățit. Mai mult, efectele de răcire ale pastei conductoare din metal lichid le completează performanța termică avansată.

Un nou design pentru seria Helios îmbracă toată această puternică tehnologie, cu un șasiu negru mat simplificat și mai multe porturi sunt amplasate pe partea din spate a laptopului, plus o bară luminoasă RGB personalizabilă care se întinde de-a lungul părții superioare a grilelor de ventilație din spate.

Noul design este completat de o tastatură mini-LED cu retroiluminare, cu o cursă a tastelor de 1,8 mm. Tastatura cu retroiluminare individuală RGB pentru fiecare tastă a fost reproiectată pentru a prezenta o culoare uniformă și strălucitoare (cu mai puține halouri) și efecte fine de iluminare dinamică, necesitând mai puțină energie și ajutând la evacuarea eficientă a căldurii cu ajutorul unui modul de retroiluminare special conceput. Noua tastă dedicată Mode oferă comutarea instantanee a modurilor pentru o performanță îmbunătățită în jocuri, în timp ce tasta PredatorSense facilitează deschiderea rapidă a aplicației.

Laptopurile de gaming permit conectarea multor periferice prin intermediul porturilor USB 3.2 Gen2, inclusiv un HDMI 2.1, două porturi USB Tip-C Thunderbolt 4 care acceptă livrarea de curent și un cititor de carduri Micro SD.

Laptopurile Predator Helios 16 și Predator Helios 18 vin la pachet cu o lună de Xbox Game Pass sau PC Game Pass, care oferă acces la sute de jocuri de înaltă calitate pentru PC.

Monitoarele de gaming Predator X45 și X27U

Cele mai noi monitoare de gaming marca Predator de la Acer, Predator X45 și Predator X27U, dispun de ecrane OLED și de performanțe de excepție care îi vor mulțumi chiar și pe cei mai înrăiți gameri.

Predator X45 UWQHD (3440×1440 pixeli) de 45 de inchi este un monitor curbat 800R cu o ramă ultra-wide, îngustă, care extinde câmpul vizual. De asemenea, suportă un gamut de culoare DCI-P3 de 98,5% pentru imagini cât mai realiste.

Echipat cu DisplayPort 1.4 și două porturi HDMI 2.0, acesta este compatibil atât cu PC-urile, cât și cu consolele și este, de asemenea, certificat TÜV Rheinland EyeSafe. Panoul OLED al lui Predator X45 cu HDR10 și o luminozitate maximă de 1000 de nits produce un contrast excelent pentru imagini mai detaliate, în timp ce ratingul UGR<22 permite gaming-ul fără reflexii în condiții de lumină puternică.

Panoul plat WQHD (2560×1440 pixeli) de 27 de inchi al Predator X27U cu acoperire DCI-P3 de 98,5% are certificare TÜV Rheinland EyeSafe și beneficiază, de asemenea, de o luminozitate maximă de 1000 de nits și de capabilități HDR10 pentru a oferi imagini cât mai mișto.

Atât Predator X45, cât și Predator X27U au rate de refresh foarte rapide de 240Hz și un timp de răspuns de 0,01 ms, combinate cu tehnologia AMD FreeSync Premium pentru o experiență vizuală cât mai fluidă și fără sacadări. De asemenea, acestea dispun de un KVM care permite comutarea între două surse, un desktop și un laptop de exemplu, fără a fi nevoie de schimbarea tastaturii și a mouse-ului. În plus, hub-ul USB cu USB Tip-C este foarte convenabil pentru atașarea de gadgeturi și alte periferice.


Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *