ASUS Zenbook 14 OLED UX3402ZA Review – Ultraportabil adevărat, cu tot ceea ce este necesar pentru o experienţă desăvârşită

Recunosc că prefer ultraportabilele în activitățile mele zilnice, pentru că sunt ușoare și facil de transportat dar și pentru că performanțele lor actuale sunt la un nivel care îmi permite să mă desfășor în voie în toate aplicațiile uzuale, pentru comunicare, socializare și informare pe internet, redactare, prelucrări foto dar și editări video la nivel de amator. Și toate acestea de oriunde m-aș afla, fie că sunt acasă, la birou, în deplasare cu treburi de serviciu sau chiar în vacanțe, când nu-mi lipsește niciodată din bagaje un astfel de echipament portabil.

Nu sunt vreun gamer ahtiat, nu am nevoie de cine știe ce performanțe hardware pentru prelucrare grafică sau video complexă și așa ca mine sunt o bună parte a utilizatorilor. Așa că, un ultraportabil îmi satisface pe deplin nevoile zilnice, nu am nevoie de o putere de procesare superioară, prefer avantajele portabilității.

Și, slavă Domnului, oferta este chiar bogată la ora actuală, cu tot felul de ultraportabile de la toți integratorii, cu performanțe și caracteristici diverse, pentru toate bugetele. Iar acest ASUS Zenbook 14 OLED, după cum mi-a dovedit-o în perioada de testare, este unul dintre acele ultraportabile pe care l-aș butona fără reținere pentru că are mai tot ceea ce este necesar chiar și unui utilizator pretențios.

Și, din câte am văzut, vine și la un preț atrăgător, deși nu este ieftin. Dar este unul dintre cele mai bune prețuri pentru un echipament portabil cu ecran OLED.

Specificaţiile modelului ASUS Zenbook 14 OLED UX3402ZA pe care l-am avut la dispoziție sunt următoarele

  • Ecran – OLED de 14.0 inchi, rezoluție 2.8K (2880×1800 pixeli), aspect 16:10, 0.2ms timp de răspuns, rată de refresh 90Hz, luminozitate de 400 niti, 100% acoperire DCI-P3, VESA CERTIFIED Display HDR True Black 600, Certificare Pantone, Glossy , non tactil
  • Procesor – Intel Core i7-1260P cu 12 nuclee (4 de performanță, 8 de eficiență), 16 fire de execuție, tactat la 3.4Ghz, maxim turbo 4.7Ghz
  • Placă grafică – Intel Iris Xe
  • Memorie RAM – 16GB LPDDR5
  • Stocare – 512GB M.2 NVMe PCIe 4.0
  • Rețea – Wi-Fi 6E(802.11ax) (Dual band) 2*2 + Bluetooth 5
  • Conectică – 1 x port USB 3.2 a 2-a generație tip A, 2 x Thunderbolt 4 USB-C, 1x HDMI 2.1, 1 x audio Combo 3.5mm, cititor de cartele microSD
  • Baterie – 75WHrs
  • Dimensiuni – 31.36 x 22.06 x 1.69 ~ 1.69 cm
  • Greutate – 1.39kg
  • Altele – Windows 11 Home, tastatură cu iluminare de fundal, webcam 720p, sistem audio Harman Kardon

Din punct de vedere al aspectului său exterior nu prea ai ce-i reproșa acestui ultraportabil ASUS Zenbook 14 OLED. Construcție premium, carcasă metalică, robustă, finisaje de cea mai bună calitate, așa cum îi stă de altfel bine unui echipament din categoria sa. Carcasa este vopsită într-o nuanță de albastru, Ponder Blue o numește producătorul, care arată chiar foarte bine, este plăcută, deosebită.

Și văd că pe capac s-a renunțat la textura circulară prezentă pe multe generații Zenbook până acum, preferându-se o finisare mată cu câteva dungulițe care e întretaie și puse aparent neglijent.

Cert este că ultraportabilul ASUS are un design simplu, plăcut, elegant, o construcție practică de alfel, pretabilă în orice mediu, fie că este casnic dar mai ales profesional și de business.

După cum am amintit anterior, am remarcat robustețea constructivă, lasă impresia unui echipament făcut pentru o utilizare intensă, zi de zi. Nu este cel mai ușurel ultraportabil din branșă dar greutatea de numai 1.39Kg îl recomandă pentru utilizarea de oriunde, în special celor care trebuie să-și poarte cu ei munca de la serviciu și în afara biroului.

Stă destul de bine la capitolul conectică, are port USB-A 3.2, încă două USB-C cu Thunderbolt, port HDMI dar și cititor de carduri microSD plus jack audio. Remarc totuși că porturile USB-C, cel HDMI, cel audio și cititorul de carduri au fost cam înghesuite pe muchia dreaptă. Iar dacă ecranul de 14 inchi nu oferă spațiul vizual necesar, acesta poate fi extins pe încă două monitoare/televizoare prin intermediul porturilor HDMI și Thunderbolt.

Personal aș fi preferat ca și camera web să întregească calitățile acestui ultraportabil dar a fost dotat cu una 720p. Trebuia integrată una full HD, părerea mea.

După cum se vede, balamaua ecranului permite rotirea acestuia la 180 de grade.

Tastatura de tip chiclet facilitează redactarea rapidă, într-o manieră confortabilă, fiind un accesoriu chiar plăcut în utilizare. Nu are bloc numeric dar acesta poate fi activat pe suprafața touchpad-ului.

Iar touchpad-ul are o suprafață generoasă, este chiar mare și răspunde excelent la comenzile tactile, așa că nu am avut nevoie de serviciile unui mouse în aplicațiile uzuale.

De remarcat că butonul de Power a fost integrat în layout-ul tastaturii dar și că are senzor de amprentă, unul care funcționează foarte bine din câte am remarcat, deteacteză imediat datele biometrice ale degetului înregistrat.

Ecranul OLED de 14 inchi este cu siguranță unul dintre atuurile forte ale acestui ultraportabil ASUS Zenbook 14 OLED UX3402ZA. Are la bază un panel Samsung capabil să afișeze imagini clare, vibrante, frumoase ce să mai, cu un contrast excelent și unghiuri largi de vizualizare.

De menționat că este capabil să afișeze 100% din gama de culori DCI-P3 și că este validat Pantone, așa că profesioniștii care lucrează cu grafică și imagine vor aprecia aceste caracteristici.

Dar finisarea glossy va reflecta sursele de lumină, ce poate fi deranjant vizual dacă este folosit în aer liber.

Este un ecran pe care se văd bine atât aplicațiile cât mai ales pozele și filmele, chiar este o adevărată plăcere să-l privești. Iar marginile subțiri din jurul acestuia îl pun cu adevărat în valoare. Și dacă suprafața sa vizuală nu este de ajuns, acesta fiind de fapt dezavantajul portabilității, aceasta poate fi extinsă pe încă două ecrane, după cum am menționat și anterior.

Iar sistemul audio integrat poate întregi pe deplin experiența vizuală, fiind unul dintre cele mai bune ascultate de mine pe un ultraportabil la ora actuală. Pentru că este capabil să redea un sound destul de puternic și de amplu, spațial, cald și plăcut, ok atât la vizionarea unui film dar și la audiția muzicală a playlist-ului preferat.

Din punct de vedere al performanțelor sale, am avut la dispoziție fișa tehnică de top posibilă pe această serie, cu un procesor Intel Core i7-1260p cu 4 nuclee de performanță și 8 de eficiență cu 16 fire de execuție, placă grafică Intel Iris Xe, 16GB memorie RAM și o soluție de stocare de 512GB. O fișă tehnică bună atât pentru activități uzuale de redactare/editare în aplicații office, comunicare, informare, socializare pe internet, editare foto la nivel profesional și video la nivel de amator, acces în aplicații financiar-contabile gen ERP/CRM, programare, editare web etc. Este printre cele mai performante echipamente portabile din clasa sa. Nu aș trece cu vederea nici vreun model echipat cu procesor Intel Core i5.

Soluția de stocare integrată este tot de la Samsung și, din câte am constatat, este una chiar rapidă și capabilă să susțină un comportament rapid la sistemului de operare și al aplicațiile utilizate.

Singura bubă, dacă mă pot exprima așa, determinată de prezența superbului ecran OLED este la capitolul autonomie. În sensul că este un ecran ce consumă mai multă energie decât unul IPS, așa că autonomia de utilizare va fi ușor mai redusă. De altfel, la toate ecranele OLED se întâmplă la fel.

De exemplu, utilizarea în regim office, cu redactare și editare, navigare pe internet și scurte sesiuni de youtube plus editare minimală foto, normal, cu wifi activ și luminozitatea ecranului la 50% din valoarea sa maximă, autonomia de utilizare este de până în 7 ore. Ceea ce nu este perfect dar nici rău nu este.

Teste benchmark de performanță cu ASUS Zenbook 14 OLED UX3402ZA

Nu puteau lipsi testele benchmark de performanță din review-ul nostru. Pentru că este un echipament util doar pentru sarcini de productivitate și într-o oarecare măsură de creativitate, l-am testat cu suitele PcMark 10 și PcMark 8. Rezultatele obținute în PcMark 10, în continuare.

După cum se observă, este un ultraportabil cu performanțe peste medie.

Cele obținute cu PcMark 8, mai jos.

Avem și un grafic comparativ cu rezultatele obținute de sisteme echivalente.

După cum se observă, la acest capitol performanțele sale sunt depășite doar de laptopurile cu fișe tehnice superioare.

L-am pus la treabă și în Geekbench.

Rezultatele sale, într-un grafic comparativ, mai jos.

După cum se observă, rezulltatele obținute sunt la același nivel cu ale altor laptopuri dotate cu același procesor Intel Core i7-1260P.

Dar peste cele ale unor generații anterioare de procesoare, de cu un an sau doi în urmă.

În Cinebench a obținut următoarele rezultate…

Acestea, comparate cu rezultatele altor sisteme, în continuare.

După cum se observă și în acest benchmark rezultatele sunt în zona superioară a clasei sale. Acestea fiind depășite de procesoare care echipează laptopurile de gaming.

Concluzii despre ASUS Zenbook 14 OLED UX3402ZA

Pro

  • Construcție de calitate, premium
  • Fișă tehnică performantă, bună pentru majoritatea activiăților uzuale de business și office
  • Ecran OLED care se vede foarte bine, capabil să afișeze imagini vibrante și cu un contrast excelent
  • Sistem audio de calitate, care se aude foarte bine pentru un ultraportabil
  • Tastatură chiclet cu iluminare de fundal, touchpad-ul are integrat și un bloc numeric
  • Are senzor de amprentă integrat în butonul de Power
  • Autonomie decentă pentru un echipament cu ecran OLED
  • Preț ok la ora actuală, raportat la performanțele și calitățile sale

Contra

  • Camera web are doar rezoluție 720p

ASUS Zenbook 14 OLED mi-a plăcut, este unul dintre acele ultraportabile care îmi pot satisface toate nevoile și pretențiile în ritualul meu zilnic de computing. Este performant, este portabil, are o autonomie decentă și un ecran superb, care se vede chiar foarte bine, totul într-o formă robustă și cu un design premium.

Din câte am văzut acum pe internet, are un preț în jurul a 5500 de Lei.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *