Huawei Matepad SE 10.4 Review – O tabletă tocmai bună de uitat la filme. Și pentru altele.

Trebuie să recunosc că nu sunt un fan înfocat al tabletelor cu sistem de operare mobil Android sau iOS, nu am fost nici când erau pe val și amenințau piața PC-urilor prin tot felul de declarații de marketing pompoase. Când oficialii companiilor producătoare și influencerii influențați declarau că nu mai au nevoie de un pc sau de un laptop, că le este de ajuns ecranul tabletei pentru a-și desfășura activitățile uzuale. Chiar am văzut șefi de companii mari care arătau cu emfază cum își conduc ei companiile doar de pe tabletă. Nu neg, pentru un șef care doar citește mailurile și notele de informare și răspunde înapoi cu un Ok sau Do It, ecranul tabletei poate fi de ajuns.

Dar mi-aș fi dorit să-i văd pe toți ăștia cât de productivi sunt ei scriind și lucrând pe o tabletă, fără tastatură fizică, doar la redactarea unor texte stufoase, nu mai vorbesc de calcule tabelare sau alte pachete software profesionale. Iată că nu s-a putut și tableta și-a ocupat locul binemeritat în spatele pc-ului, fiind utilizată predominant pentru informare, relaxare și divertisment. Pentru că, de ce să nu o recunosc, poți face destul de multe chestii pe o tabletă, mai puțin să fii cu adevărat productiv. Mă rog, mai sunt și excepții dar acestea în mod general confirmă regula…

Cert este că piața acestora a scăzut drastic în ultimii ani, PC-ul pătrându-și în continuare locul binemeritat, cel puțin până se va inventa o tabletă cu adevărat utilă pentru sarcini de productivitate și de creativitate. Mă refer la cele cu sistem de operare mobil, nu la cele cu Windows care sunt laptopuri în toată regula, doar că au ecran tactil.

În schimb tableta este foarte bună pentru a te uita la un film sau la un serial, pentru a te informa, pentru a te distra, pentru a socializa online, pentru shopping, totul într-o manieră pe cât se poate de optimă și cu o autonomie pe care, în general, laptopurile nu o au. Avantajul platformelor ARM fiind de necontestat în această situație.

Am utilizat destule tablete pe când acestea erau în vogă. Și mai performante și mai la polul opus, dar nu am mai făcut-o de ani buni, pentru că nu am avut nevoie. Ba chiar am vreo două tablete pe care s-a pus praful prin casă. Și pentru că nici nu mi s-a mai propus să fac review vreuneia, ceea ce confirmă interesul general scăzut pentru acest gen de echipamente. Dar nu contest că mai sunt persoane care le preferă tocmai că sunt compacte, ușoare, facile la manevrare și pentru că se pot pierde timp într-un mod plăcut cu ajutorul lor.

Oricând voi prefera un laptop dar cum mi s-a propus să mă joc cu una pentru un review, am răspuns pozitiv pentru că voiam să mai văd ce îmbunătățiri s-au mai adus acestor dispozitive portabile.

Mai mult, fiind un model Huawei, companie certată de știm noi cine și fără acces la serviciile știm noi cui, eram curios dacă la ecosistemul acestora, despre care v-am tot vorbit și în review-urile lui Huawei Mate 50 Pro și Huawei Nova 10 Pro, s-au mai întâmplat lucruri, în bine mă refer. Și pot spune că da, situația s-a mai îmbunătățit deși încă nu are în continuare acces la serviciile GMS (Google Mobile Services).

Specificațiile tabletei Huawei Matepad SE pe care am avut-o la dispoziție pentru review sunt următoarele

  • Ecran – IPS de 10.4 inchi, rezoluție 2000×1200 pixeli
  • Procesor – Qualcomm Snapdragon 680
  • Chipset Grafic – Adreno 610
  • Memorie RAM – 4GB
  • Stocare – 64GB
  • Rețea – Wi-Fi AC, Bluetooth 5.0, GPS/AGPS/GLONASS/BeiDou/GALILEO
  • Cameră spate – 5MPix (apertură f/2.2, AF), filmare FHD 1080p
  • Cameră frontală – 2MPix (apertură f/2.2, focalizare fixă), filmare HD 720p
  • Conector – USB-C 2.0, audio de 3.5mm, suport OTG
  • Baterie – 5.100mAh 
  • Dimensiuni – 246.94×156.7×7.85 mm
  • Greutate – 440 grame
  • Sistem de operare – HarmonyOS 3.0
  • Altele – sistem audio stereo

Huawei Matepad SE este o tabletă chiar drăguță, bine construită, cu un ecran generos de 10.4 inchi care se vede bine, subțirică și ușoară, facilă la manevrare. Dar toate aceste caracteristici fizice nu sunt de ajuns pentru o experiență optimă, interfața și suportul nativ pentru aplicații fiind la fel de importante.

S-a mai modificat ceva în ecosistemul celor de la Huawei de anul trecut și până acum, au utilizatorii acces la serviciile GMS? Da, s-a modificat, nu, nu au acces nativ la aceste servicii. Dar instalarea acestor servicii Google se face acum într-o manieră mai facilă, cu mai puține click-uri din partea utilizatorului.

Practic, s-a renunțat la serviciile G-Suite, o aplicație care m-a enervat la culme datorită reclamelor afișate în permanență, și s-a optat acum pentru Gbox, o interfață între Huawei și GMS mai prietenoasă parcă. Dar prin intermediul căreia poate fi instalată orice aplicație pentru care Huawei nu are voie să ofere suport nativ. Gen toate aplicațiile Google dar și Facebook, Messenger, WhatsApp, Zoom, Twitter, HBOMax, Uber, Spotify etc etc etc.

Dar ce este acest Gbox. De pe site-ul acestora aflăm că “GBox means Google Box that helps users use Google apps Built-in GMS“. Tot de pe site-ul lor aflăm că prin intermediul acestei aplicații oricine folosește un terminal cu Android poate avea acces la serviciile GMS. Din câte îmi amintesc, G-Space era făcut pentru telefoane Huawei, pe când GBox poate funcționa teoretic pe orice platformă mobilă cu sistem de operare Android.

Toate aplicațiile de care este nevoie se găsesc în AppGallery-ul Huawei, mă rog, aproape toate. Culmea, chiar și cele Google sau altele utilizate la scară largă. De menționat că la instalarea primei aplicații GMS este anunțată și cea a aplicației Gbox, de reținut, doar o singură dată. Trebuie introdusa parola de acces la serviciile Google, la fel cum se face pe orice telefon cu Android și cam gata. Mai mult, permite shortcut pe desktop pentru orice aplicație pentru a fi accesată direct de acolo.

Gbox rulează în background-ul oricărei aplicații care necesită prezența sa, adică va rula în permanență. Tocmai de aceea se cere dezactivarea opțiunii de management al bateriei. De remarcat că nu toate aplicațiile fără suport la Huawei sunt disponibile în Gbox, există o listă cu cele validate chiar în interfața sa.

Cât despre update-urile aplicațiilor dependente de GBox, în teorie acestea nu mai trebuiesc făcute manual. În timpul în care am avut la dispoziție această tabletă Huawei Matepad SE nu au apărut update-uri la aplicațiile instalate, așa că nu am de unde cunoaște că se fac automat.

Iar AppGallery este destul de cuprinzător la nivel de aplicații, chiar și locale, cum ar fi cele bancare George, Revolut, BT Pay, Raiffeisen Smart Mobile, YOU BRD, CEC (mai puțin HomeBank de la ING, care poate fi totuși instalată prin terți), cele de transport gen Bolt și Uber, cele pentru comenzi de mâncare gen Tazz, Bolt Food sau de Travel, gen Booking, Esky, Trivago etc, de socializare online gen Snapchat, Tinder, Telegram etc. Și multe, multe altele.

Încă o dată spun că apreciez efortul celor de la Huawei pentru a aduce clienților săi cât mai multe posibil aplicații locale, utilizate la scară largă.

Se caută aplicația și se instalează, ori direct din store-ul Huawei, ori prin descărcare de pe site-uri terțe de apk-uri. Totul fără prea mare bătaie de cap, doar poate niște click-uri suplimentare pentru acceptarea instalării aplicațiilor descărcate din alte locuri decât AppGallery. Normal, pentru cele care nu sunt native în AppGallery și fără suport GBox, update-urile se vor face manual dacă au fost descărcate din surse terțe.

M-a deranjat totuși că nu există aplicație dedicată de Gmail, la accesarea acesteia din AppGallery mă trimite direct pe browserul de internet Petal. Aș fi preferat o aplicație de sine stătătoare pentru a beneficia și de notificările de care sunt dependent.

Și trebuie să recunosc că au fost situații în care mi s-a părut că Gbox răspunde mai greu, așteptarea la deschiderea aplicației fiind prea lungă. Și-a revenit după un reset. De atunci nu am mai pățit.

Personal m-am înțelesc de minune cu această tabletă, chiar și așa, fără servicii native GMS. Am instalat fără probleme tot ceea ce aveam nevoie, în special aplicațiile de streaming online Netflix, HBOMax și SkyShowtime, pentru a urmări câteva dintre serialele preferate pe ecranul său. Pentru că, din punctul meu de vedere, ăsta este punctul forte al tabletelor, că te poți uita pe un echipament compact la filme oricând și oriunde ai chef. Normal, am instalat și Facebook, Instagram, Google Maps, Google Documents etc etc etc. Singurul lucru care m-a nemulțumit este absența unei aplicații pentru Gmail, care nu este disponibilă în AppGallery. Și pesemne că mai sunt și altele, pe care eu nu le folosesc și nu le instalez niciodată.

Iar interfața HarmonyOS este plăcută, colorată, dinamică, complexă chiar, ba chiar poate fi customizată conform propriilor preferințe.

În rest, ce să vă mai spun despre această tabletă? Design-ul său exterior este unul pe cât de simplu posibil, cu un capac pe spate vopsit în negru mat și pe care totuși se văd amprentele și urmele de grăsime. Dar îmi place cum arată, este subțirică și ușoară, facilă la manevrare.

Ecranul se bazează pe o matrice IPS capabilă să afișeze imagini clare, cu o paletă coloristică frumoasă și un contrast decent. Funcțiile tactile se comportă impecabil, nu am ce-i reproșa din acest punct de vedere.

Sistemul audio integrat este stereo dar nu dă pe afară la capitolul calitate, sound-ul fiind reprezentat de spectrele frecvențelor medii și înalte. Pentru audiții mai de calitate recomand o pereche de căști.

Din punct de vedere comportamental, încă o dată, nu am a mă plânge. Are o configurație de nivel mediu, cu un procesor Snapdragon 680, de ajuns pentru o experiență decentă în orice aplicație compatibilă. Deși interfața sistemului de operare sau a aplicațiilor mai sacadează la navigare, nu mi s-a părut un capăt de țară. Este o tabletă foarte bună pentru informare și lectură, pentru socializare și shopping online, pentru divertisment dar și pentru gaming mobil.

Iar soluția de stocare cu o capacitate de numai 64GB mi se pare de ajuns pentru o tabletă, cu ajutorul căreia nu se vor face atâtea poze sau filmulețe prin vacanțe, cel puțin așa cred. Pentru instalarea diverselor aplicații sau joculețe cred că este de ajuns, ba chiar și pentru descărcarea offline a unor filme sau seriale din Netflix pentru a putea fi vizionate într-o călătorie cu avionul.

La capitolul autonomie bateria de 5100mAh este capabilă de până în 9 ore de redare conținut video de pe serviciile de streaming online, cu luminozitatea ecranului și volumul sunetului la 50% din valoare maximă. Ceea ce este chiar ok. Iar dacă filmele sau serialele sunt salvate intern, pesemne că autonomia crește substanțial.

De remarcat că are și slot pentru card SIM, pentru acces internet și în cazul lipsei unei conexiuni Wi-Fi. Ceea ce poate fi chiar util în anumite situații.

Concluzii despre Huawei Matepad SE

Pro

  • Fișă tehnică de ajuns pentru o experiență optimă
  • Ecran destul de mare și care se vede bine
  • Este ușoară și compactă, facilă la manevrare și transport
  • Există o grămadă de aplicații în AppGallery, ba chiar și majoritatea celor GMS
  • Autonomie foarte bună

Contra

  • Nu are servicii native GMS (dar acest lucru este soluționat în mare măsură prin Gbox)
  • Nu găsește automat aplicație de Gmail nici măcar din surse terțe

Huawei Matepad SE este o tabletă chiar decentă, ușoară și compactă, cu o fișă tehnică de nivel mediu ce permite accesul în orice aplicație de Android, de orice gen, dar foarte bună pentru văzut filme și seriale prin intermediul serviciile cunoscute de streaming online de oriunde te-ai afla, mai ales că are și o autonomie forte bună.

Personal nu am simțit lipsa suportului nativ pentru aplicații GMS, pentru că am reușit fără bătaie de cap să instalez tot ceea ce am nevoie în mod uzual. Până la urmă, este la latitudinea fiecăruia să aleagă, sau nu, o tabletă de genul acesta. Iar la un preț bun, nu aș vedea de ce nu ar face-o.

Din câte am văzut pe internet, are un preț în jurul a 1100 de Lei.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *