La munte. Am monitorizat traseele parcurse cu ajutorul lui Huawei Watch Ultimate

Regretul meu din perioada în care am utilizat ceasul inteligent Huawei Watch Ultimate a fost că nu am simțit că l-am pus la treabă în condițiile pentru care a fost conceput, anume pentru drumeții și expediții montane. Cât despre alergare, scufundări sau alte sporturi nu este cazul meu, un astfel de gadget înseamnă în principal pentru mine monitorizarea drumețiilor montane. Deh, am și eu limitările mele, atât este extremul de care sunt capabil. Mă rog, aș putea să-l folosesc la un snorkelling prin Marea Ionică dar speranțele de a avea unul sunt strâns legate de împlinirea unei venerabile vârste sau de Moș Crăciun, adică mai spre finele anului. Așa că, snorkelling la anul, când poate va fi lansată versiunea 2 a acestuia.

Și, cum am avut ocazia să petrecem un weekend în inima munților, eventual să facem câteva drumeții, mai bine zis plimbări prin zăpadă, mi-am zis că este ocazia perfectă pentru a vedea cum se comportă cu adevărat. Da, am testat anumite moduri de monitorizare la plimbare prin parcurile bucureștene sau în drumul zilnic către serviciu dar parcă nu e același lucru. Despre această experiență, dacă sunteți curioși, puteți afla mai multe de aici.

L-am luat încărcat în dimineața în care am plecat către munte și l-am adus înapoi, după 3 zile, două ture de monitorizare (cam 7 ore în total) cu peste 50% din baterie. Îmi pare rău că nu am monitorizat și acest aspect, dar țin minte că marți l-am pus la încărcat când avea încă peste 30% din baterie, la 5 zile după ce avusese 100%.

Luasem cu mine și încărcătorul său, pentru orice eventualitate, dar nu a fost nevoie să-l folosesc. Cert este că mi-a dovedit că este capabil să susțină monitorizarea unui traseu pentru multe, multe ore.

Cum am început urcarea către cabană, am dat drumul aplicației Mountain Hike, pentru monitorizarea traseului dar și al efortului depus pe parcursul acesteia. Cam așa arată datele înregistrate și salvate în aplicația Huawei Health imediat după ce am oprit monitorizarea.

Îmi place că în timp real poate fi monitorizat pulsul, pentru că dacă trec peste o anumită limită știu că trebuie să mă opresc pentru un respiro, dar și altitudinea, pentru că mereu sunt curios cât am mai urcat pe verticală. Plus că arată și diferența pe verticală urcată în timp real.

De asemenea, sunt disponibile spre vizualizare în timp real timpul efectuat până atunci, distanța parcursă (ba chiar ești anunțat la fiecare kilometru dat gata), ba chiar și tipul de efort (aerobic, anaerobic și fără vlagă 😀 ), precum și viteza de deplasare. Cert este că am ajuns la nivel 5 la plimbările pe munte, ceasul lăudându-mă pentru cât de bun sunt. 😀

A doua zi, am monitorizat traseul de la Cabana Vf. Ciucaș, pe Șaua Gropșoarele, până la stația meteo și înapoi. Cam așa arată.

Datele obținute sunt destul de stufoase, ba chiar prea multe pentru ceea ce mă interesează pe mine. Dar cred că pe un performer, un sportiv adevărat, îl poate ajuta pentru antrenamentele sale.

Aș fi vrut să folosesc modul Expedition, ce poate fi activat prin butonul său dedicat. Însă, pentru că momentan nu permite salvarea datelor monitorizate în aplicația Huawei Health, am preferat să nu îl activez. Știam de acest lucru pentru că l-am testat deja după primul update și funcționează foarte bine. Însă mai este nevoie de încă un update pentru ca aplicația să primească și să recunoască datele exportate.

În orice caz, în timpul acestui mod Expedition pot fi vizualizate în timp real cam aceleași informații, dar și presiunea atmosferică și o busolă.

Ce să mai, Huawei Watch Ultimate face treabă bună în drumețiile pe munte, pentru monitorizarea parametrilor acestora. Mai mult, este un smartwatch care arată al naibii de bine și mai este și robust pe deasupra, conceput pentru a fi utilizat în astfel de situații.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *