Realme 12 Pro va fi lansat oficial pe 19 martie. Promite performanțe foto-video deosebite pentru clasa de nivel mediu
Iată că a fost anunțat și momentul lansării oficiale pentru seria Realme 12 Pro, ce va duce mai departe moștenirea lui Realme 11 Pro, prin integrarea în premieră a unei lentile periscop în segmentul terminalelor de nivel mediu, caracteristică întalnită momentan doar pe telefoanele premium.
Elementul vedetă al sistemului foto principal va fi cu siguranță teleobiectivul periscop Next-gen Imaging, cu un zoom optic 3X, echivalent cu o distanță focală de 71 mm și echipat cu senzorul OV64B de ½ inch, cel mai mare senzor pe o cameră periscop din clasa sa.
În plus, integrează o cameră principală cu senzor IMX890 de la Sony cu stabilizare optică OIS pentru fotografii nocturne superioare, dar și o cameră ultra-wide. Împreună, aceste obiective oferă posibilități de zoom la 0,6X, 1X, 2X, 3X și 6X.
Se pare că Seria realme 12 Pro vine și cu un algoritm mai performat de procesare a imaginilor, dezvoltat împreună cu Qualcomm. Acest algoritm asigură o îmbunătățire a imaginii prin tehnologiile LightFusion Engine si Night Eye, care asigură o tonalitate și o claritate superioare, dar și imagini mai bune pe timpul nopții.
Create în colaborare cu Claudio Miranda, cineast premiat cu Oscar, există trei filtre special personalizate pentru seria realme 12 Pro – Journey, Memory și Maverick.
În plus, seria realme 12 Pro le oferă utilizatorilor posibilitatea de a fotografia în formatul cinematografic 2,39:1, fără a fi nevoie de post-cropping, și introduce un algoritm Cinematic Bokeh, care îmbunătățește experiența fotografierii portretelor.
Ce să mai, un smartphone de nivel mediu care promite rezultate deosebite și la nivel foto-video. De-abia aștept să-l pun la treabă, așa cum știu eu. Cu siguranță că nu se va ridica la nivelul terminalelor de top la acest capitol dar s-ar putea sa ofere surprize plăcute pentru clasa din care face parte.