Noua serie Realme 13 Pro anunțată oficial. Și mai potentă la capitolul foto-video față de cea precedentă
Nici nu s-au stins bine ecourile lansării seriei de smartphone-uri Realme 12 Pro, despre al cărui model 12 Pro Plus v-am prezentat și eu impresiile mele, ba chiar l-am folosit într-o plimbare gen city break, căci iată că sunt anunțate oficial noile modele Realme 13 Pro și Realme 13 Pro Plus.
De ce această grabă după nici șase luni, habar nu am, părerea mea că au făcut-o cam repede. Dar, de menționat că momentan au fost anunțate doar în India, lansarea europeană fiind momentan sub semnul întrebării. Pe de altă parte, mă aștept ca în toamnă să fie disponibile la comercializare și pe aici.
În orice caz, noile modele Realme vin cu câteva elemente interesante pentru gama din care fac parte, cea de mijloc, în primul rând pentru sistemul foto principal. Putem spune că Realme pune, din nou, paie pe foc în gama de mijloc, cu un smartphone chiar interesant. Dacă continuă tot așa, iar ceilalți producători nu vor avea ce face și vor urma acest trend, smartphone-urile din gama de top vor fi cu adevărat în pericol.

De exemplu, Realme 13 Pro+ dispune de un sistem dublu de camere cu senzori Sony, care include o cameră principală cu stabilizare optică OIS cu senzor Sony LYT-701 de 50MPix, primul din industrie cu o dimensiune de 1/1.56 pentru această categorie, distanță focală echivalentă de 24mm, dar și o cameră telefoto tip periscop de 50MPix echipată cu senzorul Sony LYT-600 cu o dimensiune de 1/95”, zoom optic 3x și OIS, distanță focală echivalentă de 73mm.
Camera principală a realme 13 Pro dispune de un senzor Sony LYT-600 de 50MPix cu o dimensiune de 1/95”, o distanță focală echivalentă de 26mm, deschidere f/1.88 și stabilizare optică OIS.
Există și o cameră ultrawide de 8Mpix, pe ambele din câte înțeleg.
Mai mult, seria realme 13 Pro se laudă cu caracteristici AI eficiente pentru experiențe fără cusur, cum ar fi
- AI Ultra Clarity ce îmbunătățește rezoluția și crește claritatea imaginilor neclare
- AI Smart Removal permite eliminarea trecătorilor și obiectelor străine din fotografii cu un singur click
- AI Group Photo Enhance permite realizarea unei fotografii de grup cu camera principală sau ultra-wide și poate oferi detalii faciale clare chiar și pentru cei aflați pe margine sau în rândul din spate.

Cât despre celelalte specificații, noua serie realme 13 Pro este echipată cu chipset-ul Snapdragon 7s Gen 2 5G, construit pe un proces de 4nm, până la 12GB memorie RAM și până la 512GB spațiu de stocare intern, plus baterie de 5200mAh cu încărcare rapidă. De asemenea, ambele telefoane au un ecran Amoled de 6.7 inchi cu o rezoluție FHD+ și o rată de refresh de 120Hz, protejat cu Armor Shield Glass cu Corning Gorilla Glass 7i, mai rezistent la șocuri și zgârieturi, și sunt certificate IP65.
Modelul de top Realme 13 Pro Plus ar costa pe undeva pe la 450 de dolari. Chiar sunt curios să văd dacă sunt cu mult mai bine la capitolul foto-video decât modelele 12 Pro. Cu siguranță, vă voi ține la curent.
Update. Se pare că modelele acestei serii nu vor fi disponibile comercial și în Europa.