Huawei Freebuds Pro 4 Review – Calitate auditivă la cote superioare, anularea activă a zgomotului eficientă, autonomie foarte bună. O pereche de căști wireless cu toate atuurile necesare
Ritualul zilnic al deplasării către serviciu și înapoi poate fi unul pe cât se poate de plăcut dacă asculți muzica preferată, cel puțin din punctul meu de vedere. Pentru că activitatea mea profesională nu-mi permite să ascult muzică și când sunt efectiv la birou, mă rezum în a mă bucura de ritmurile preferate în cele aproximativ trei ore pe care le parcurg zilnic pe drum. Da, după cum poate știți unii dintre voi, merg mai mult pe jos, așa că din sudul Bucureștiului și până în nordul acestuia îmi ia ceva timp la pas, îndeajuns pentru a asculta muzică pe săturate.
Cum ies pe ușa blocului îmi pun căștile în urechi, aleg pe Spotify cam ceeea ce mi-ar plăcea să ascult, în funcție de starea sufletească, apoi purced la drum. Ceva melancolic pentru zile calme, muzică mai ritmată pentru bună dispoziție etc.
M-aș plictisi îngrozitor atât de mult timp pe drum dacă nu mi-ar zdrăngăni ceva în urechi, plus că mă detașez complet de larma și câteodată enervantul vacarm citadin, fie că mă refer la traficul infernal al mașinilor, cu al său foșnăi de roți pe asfalt, ronțăitul motoarelor, exploziile deranjante ale tobelor sparte sau tunate, la cei care vorbesc la telefon în tramvai și țin musai să audă și compania din jur elucubrațiile debitate și vă las să enumerați în continuare. Așa că, la pas prin oraș sau într-un mijloc de transport în comun, rămân doar eu cu muzica mea, mai bine de atât nici că poate fi.
Iar aceste noi nouțe Huawei Freebuds Pro 4 mi-au demonstrat prin comportamentul lor că pot fi demne de încrederea mea, atât din punct de vedere al calității auditive de care sunt capabile, dar și din cel al eficienței anulării zgomotului ambiental precum și datorită autonomiei extinse de utilizare. Căști care pot mulțumi fără tăgadă o mare parte a posibililor utilizatori.

Construcție de calitate, design premium cu tendințe lux, Huawei Freebuds Pro 4 sunt căști care arată foarte bine
Din punct de vedere al formei al cutiuței de transport și de încărcare nu par a fi schimbări majore, cel puțin nu sesizabile. Doar din punct de vedere cromatic arată acum altfel, au altă personalitate aș putea remarca. Cutiuța de transport este asortată într-un negru semi-mat, Black Ceramic Deco pe numele său extravagant și care imită jadul, un material ce denotă eleganță, asortat cu o subtilă nuanță de lux oferită de o fină dungă aurie în jurul capacului, al conectorului USB-C sau al balamalei.

Căștile sunt dintr-un plastic negru lucios, cu dungi fine aurii în jurul tijelor. Numai că, dacă le privești de aproape, realizezi că au un design chiar sofisticat, cu elemente stilistice deosebite, plus un strop de rafinament.

Ochii ageri vor vedea H-ul stilizat dar și cele 19 linii care simbolizează coardele unui instrument muzical. Au desenat/gravat/turnat pe suprafețe atât de mici de parcă poveștile cu acei chinezi care fac opere de artă pe bobul de orez au prins viață. Dar nah, un plus de stil, o notă mai sofisticată, mai extravagantă, va fi cu siguranță pe placul multora. Nu arată rău chiar deloc.
Nu sunt fanul culorii negre dar recunosc că sunt căști care arată foarte bine, nu am ce le reproșa din punct de vedere constructiv. De asemenea, nici din cel al dimensiunilor, atât cele ale cutiuței, care încape foarte bine chiar și într-un buzunar de pantaloni, cât și al căștilor, care sunt confortabile la purtare perioade îndelungate. De remarcat că sunt disponibile și în alte nuanțe, albă și vernil, așa că aveți de unde alege dacă negrul vi se pare totuși prea sofisticat.

Căștile se poziționează ergonomic în cutiuța de transport și încărcare, stau frumos și fix prin intermediul unui sistem magnetic. De asemenea, pot fi scoase de acolo facil, deschiderea capacului fiind destul de largă pentru a le apuca corespunzător când este nevoie de ele.

Nu lipsește led-ul indicator de încarcare al bateriei, util pentru a vedea dacă sunt destul de încărcate pentru încă o tură de câteva ore. Dacă e roșu, ar cam trebui conectate la un fir.

Și nici micuțul difuzor care scoate un sound specific când s-a terminat încărcarea sau când sunt conectate la o sursă de alimentare. Sincer să fiu, nu-i văd rostul, adică nu cred că era necesar. Este poziționat lângă portul USB-C pentru încărcare.

Normal, pe una dintre muchiile laterale nu lipsește micuțul și prea ascunsul butonaș pentru pornirea sincronizării. În cazul de față, cred că-l puteau asorta și pe el cu un fin cerculeț auriu.

Bogăție de dopuri în pachet, pentru ca aceste căști să se potrivească fără probleme în orice dimensiuni de urechi. Nu mai puțin de șase perechi de dopuri așezate frumos într-un mic “portofel” din carton, 3 din silicon (mărimi XS,S și L), alte 3 din spumă cu memorie (mărimi S, M, L). Montate direct pe căști sunt dopuri din silicon mărimea M.
Le-am schimbat cu unele din spumă de memorie dar am ales mărimea S pentru a mi se potrivi în ureche, acestea mi s-au părut că ar avea aceleași dimensiuni ca și cele M din silicon când le-am introdus pe canalul urechilor (pentru că materialele nu au aceeași densitate și, implicit, nu sunt la fel de comprimabile sau flexibile).

Huawei Freebuds Pro 4 aplicația de configurare și administrare
Conectarea cu un smartphone Huawei s-a făcut instant, ca la orice altă pereche de căști Huawei Freebuds pe care am utilizat-o, acestea au fost detectate imediat prin intermediul aplicației AI Life.
Prin intermediul acesteia poate fi vizualizată starea bateriei, atât a cutiuței cât și a căștilor, dar și administrată anularea zgomotului ambiental (Noise Cancelling – Dynamic, Cozy, General, Ultra, precum și Off, Awarness), efectele spațiale (Head Tracked, Fixed sau Off cu moduri Default, Theater, Movie Theater și Concert Hall), calitatea auditivă (cu moduri predefinite gen Bass Boost, Treble Boost, Voices, Symphony, Hi-Fi Live și Egalizor, mai nou și mod Profesional cu Balanced și Classical), gesturile pentru comenzile tactile direct de pe căști (ciupire sau glisare pentru preluarea apelurilor, play/stop sau pentru schimbarea modurilor de anulare a zgomotului).
De asemenea, pot detecta mișcarea capului pentru a prelua sau nu un apel telefonic. Înclini în sens afirmativ capul, preiei apelul, scuturi energic a negație, respingi apelul, chiar cool, pentru că nu mai trebuie să pui mâna pe căști sau să scoți telefonul din buzunar pentru a face acest lucru. Mă rog, telefonul tot trebuie scos pentru a vedea cine sună… Dar poți vedea identitatea apelantului pe ceas… 😀
Există și setări pentru update-uri, pentru latență, pentru detectarea purtării, pentru sincronizarea volumului cu al telefonului, pentru codec-ul bluetooth folosit (L2HC sau LDAC).
De remarcat că funcțiile de control prin gesturi făcute direct pe suprafața căștilor răspund corect și pot fi extrem de utile la nevoie, atât când asculți muzică dar și pentru convorbiri telefonice sau pentru setările ANC. Deși, la stilul meu, dacă am pus controlul activ de anulare pe Ultra, pentru că-mi place să fiu cât mai detașat posibil de zgomotole exterioare, așa l-am lăsat, în permanență.

Huawei Freebuds Pro 4 sunet de o calitate foarte bună, pentru audiții muzicale cu adevărat plăcute
Pentru că o experiență excelentă, în special din punct de vedere calitativ, este strict dependentă și de specificațiile tehnice, iată care sunt acestea în cazul căștilor Huawei Freebuds 4 Pro pe care le-am avut la dispoziție pentru review:
- Dual Driver dinamic cu 4 magneți de 11mm + diafragmă planară pentru sunetele de înaltă frecvență
- Certificare Hi-Res Audio Wireless
- Frecvență de la 14Hz la 40Hz
- Suport LDAC, L2HC (bandă de 2.3 Mbps, permițând redarea sunetului de înaltă rezoluție de 48 kHz/24 biți)
- Compatibilitate Bluetooth BT 5.2
- ANC tehnologie de atenuare a zgomotului ambiental
- Baterie – carcasa de încărcare 510mAh
- Autonomie promisă – 5 ore cu ANC activat, 7 ore cu ANC dezactivat (per cască), 23 ore cu ANC activat și 33 de ore cu ANC dezactivat (Redare muzică cu carcasă de încărcare)
- Timp de încărcare – aproximativ 40 de minute pentru căști (în carcasa de încărcare), aproximativ 60 minute pentru carcasă de încărcare fără căști (cu fir)
- Greutate căști aprox. 5.8 grame
- Greutate carcasă aprox. 47 grame
- Certificare IP54, adică sunt rezistente la stropire și pot fi utilizate în timpul exercițiilor fizice, nu și la înot
Calitatea audiției, mai importantă din punctul meu de vedere decât cea a aspectului, este la un nivel de top în cazul acestor căști wireless, fără doar și poate.
La capitolul tehnic, HUAWEI FreeBuds Pro 4 sunt echipate drivere magnetice de 11mm cu patru magneți, plus o diafragmă planar magnetică, cu un răspuns în frecvență cu o plajă destul de largă, de la 14kHz și până la 48 kHz, plus un algoritm digital care coordonează inteligent toate aceste micro-componente pentru cea mai bună calitate auditivă posibilă.
HUAWEI FreeBuds Pro 4 sunt compatibile cu codecurile de înaltă rezoluție L2HC 2.0 și LDAC, capabile de o rată maximă de transmisie audio de 2.3Mbps/48 kHz/24 biți (cu anumite smartphone-uri Huawei de nouă generație) și sunt certificate HWA și Hi-Res Audio Wireless. Astfel că permit audiții muzicale și la o calitate superioară, pentru melomani, prin intermediul serviciilor de streaming capabile să redea formate gen FLAC, cum ar fi Tidal sau Apple Music.
Sunet la fel de clar ca al ediției precedente Huawei Freebuds Pro 3, la care am simțit diferența calitativă față de modelul anterior. În cazul de față (4 Pro față de 3 Pro) cu îmbunătățiri destul de sesizabile la nivelul frecvențelor medii și mai ales joase, chiar pot declara că acum bass-ul este ceea ce trebuie, adânc, poate chiar prea adânc și puternic pe anumite partituri muzicale. Adică mi s-a îndeplinit și doleanța pe care am avut-o la modelul anterior, un bass mai pătrunzător. Și iată că l-am primit.
Căști capabile să redea un sound amplu, echilibrat, cu un volum puternic de nu-mi pot dori mai mult și care nu distorsionează când le dau la maxim (pentru că așa ascult, la maxim). Mă mulțumesc la toate capitolele din punct de vedere calitativ.
Sunt căști de ascultat muzică de aproape orice gen, pentru că am încercat cam tot ce mi-ar plăcea să-mi gâdile urechile și implicit sufletul, deși în playlist-ul meu regăsesc predominant muzică rock, mai veche sau mai nouă.
Pot asculta la fel de bine muzică mai liniștită, slow blues, pop, acustică, soft-rock, în care simt căldura coardelor unei chitări reci ce sunt ciupite măiastru, a unei clape de pian atinse cu delicatețe sau a unei voci care să te facă să cauți nostalgic prin fundul bagajelor cu amintiri pe care le credeai demult uitate.
La fel de bine vibrează în aceste mici căști ritmuri mai fășnețe gen disco, dance, latino, care te îndeamnă să dansezi de nebun singur pe stradă, nu, personal nu o fac, deși picioarele se mai înghiontesc să plece zglobii când mai ascult câte-o melodie care-mi gâdilă plăcut simțul muzicalo-petrecăreț. Mulțumit sunt și de audițiile muzicii rock, preferata mea, unde pătrunzătorul bass parcă îndulcește un pic mai bine agresivitatea frecvențelor medii la unele melodii, albume, formații sau stiluri de înregistrări.
Ce să mai, din punct de vedere al calității sound-ului redat, sunt ceea ce trebuie.

Huawei Freebuds Pro 4 funcție ANC de anulare activă a zgomotului eficientă, pentru audiții muzicale plăcute și convorbiri telefonice clare, fără perturbări sonore deranjante din exterior
O altă caracteristică pe care am apreciat-o la toate căștile wireless Huawei Freebuds, încă de când am avut de-a face cu acestea, este funcția de anulare activă a zgomotului ambiental ANC, tot mai eficientă de la ediție la ediție.
Această funcție a fost upgradată din nou, normal de altfel, atât din punct de vedere software cât și la nivel fizic sau hardware (electronic). La nivel fizic, v-am amintit anterior de acele dopuri realizate din spumă cu memorie, capabile să reducă intensitatea frecvențelor medii și a celor înalte.
La nivel hardware, aceste căști au un sistem triplu de microfoane care captează toate vocile și celelalte zgomote din mediul exterior, pentru a le putea anula, bineînțeles. Pe de altă parte, un alt microfon VPU preia vibrațiile din cavitatea craniană pentru a permite captarea și transmiterea vocii neafectate de zgomotul ambiental.
Pe partea de software, algoritmul de anulare a zgomotului AI Call a fost îmbunătățit și modernizat. Acum filtrează mai eficient frecvențele, fiind capabil să distingă vocile umane și sunetele de fundal pentru a filtra zgomotul ambiental, rezultatul fiind apeluri telefonice mai clare.
Astfel că sunt capabile, zice producătorul, să reducă zgomotul din jur cu 30% mai mult față de generația anterioară (până la 100dB se pare). Nu am cum să măsor la centimă dar cu siguranță această ediție de ANC de la Huawei face treabă mai bună, atât la audiții muzicale când nu prea mai auzi ce se întâmplă în jurul tău, cât și în timpul convorbirilor telefonice, chiar și când bate vânticelul în jurul tău (cu viteze de până la 10m/s zice producătorul).
Din punct de vedere practic, în realitate, nu pot elimina complet toate zgomotele, pe cele mai puternice și stridente dintre acestea, o sirenă sau un claxon în apropiere, dar este bine așa, că dacă ar fi 100% eficiente utilizatorul aflat pe stradă ar fi într-un real pericol. Chiar și așa, sunt atât de eficiente încât eu personal, m-am obișnuit ca atunci când traversez o stradă să mă uit precaut în toate părțile, mă bazez pe privire pentru a compensa lipsa vacarmului citadin. De remarcat că sirenele salvărilor și al mașinilor de poliție se aud, nu știu dacă este un feature sau un bug. 😀
Le utilizez deja de peste o lună, așa că pot spune că mi-am dat seama de ce sunt capabile. Pe drum, cu traficul obișnuit al capitalei sau în mijloacele de transport în comun, am constatat eficiența acestui sistem ANC. Chiar performant, fiind capabil să percep din exterior doar un slab fășâit al mașinilor care trec pe șosea la pauza dintre melodii, mult mai puțin trăncănit și troznit al încheieturilor unui tramvai ce încă nu a fost casat, prea puțin spre deloc muzica acordeoanelor sau boxelor colindătorilor de sezon de prin tramvaie, nu am fost deranjat nici măcar la călătoriile cu metroul, ba chiar am preferat să le dau jos din urechi pentru a auzi stația care urmează pentru că ma deplasam pe un traseu pe care nu mai fusesem. Iar în timpului unei convorbiri telefonice, în timp ce treceam pe lângă boxa din Piața Victoriei cu muzica dată la maxim, am remarcat că interlocutorul nu o auzea deloc (știu asta pentru că l-am întrebat, mă auzea doar pe mine).
Normal, ca și la toate celelalte căști Huawei folosite până acum, am activat permanent modul Ultra de anulare a zgomotului, pentru o eficiență maximă.
Chiar sunt mulțumit de cum anulează zgomotul ambiental, sunt căști chiar eficiente la acest capitol, te lasă să asculți ritmurile preferate fără a fi deranjat de ceea ce se petrece în jurul tău.

Autonomie foarte bună pentru aceste Huawei Freebuds Pro 4
Un alt capitol la care aceste căști wireless TWS Huawei Freebuds Pro 4 excelează este autonomia de utilizare, fiind capabile să-mi fie de folos cel puțin pentru cele cinci zile de muncă ale săptămânii, ba chiar și pentru o alergare de weekend, la stilul meu de utilizare. V-am menționat anterior că merg pe jos cam trei ore zilnic, timp în care ascult muzică sau vorbesc al telefon cu familia sau prietenii. Timpul trece în acest fel mai ușor, mai plăcut, mai repede.
Și pentru că am avut curiozitatea să văd cam cum se consumă bateria, am făcut printscreen-uri înainte și după fiecare utilizare. Situația stă în felul următor.

Luni. Dimineața 1 oră și 23 min, 25% consum din căști. Seara, 1 oră și 7 min, 20% din căști.

Marți cutiuța mai avea 93% capacitate totală. Dimineața, 1 oră și 26min, 32% din căști. Seara, 1 oră și 29min, 28% din căști. De ținut cont că le-am folosit aproximativ și o oră la prânz, când am mers pe jos, culmea, la evenimentul Huawei de prezentare.

Miercuri, cutiuța mai avea 65% din capacitatea totală. Dimineața, 1 oră și 16 min, 15%. Seara, 1 oră și 20min, 23%. Atenție, fără anulare activă a zgomotului. Deci, fără ANC activ consumă mai puțin, nici nu era greu de ghicit asta.

Joi, cutiuța a mai rămas cu 49% din capacitatea totală. Dimineața, 1 oră și 18 min, 15%. Seara, cu Noise Cancelling pe Ultra, 1 oră și 25 min (aprox) 32% consum al căștilor.

Vineri, cutiuța mai avea 30% din capacitatea sa totală. Dimineața, 1 oră și 22min, 30% consum din căști. Seara, 1 oră și 23min, 32% din căști.

În weekend, acumulatorii arătau ca mai sus, deci practic mai puteam să folosesc căștile cel puțin vreo 4 ore, fără probleme zic eu.
Practic, le-am folosit 14 ore și 29 min, hai 15 ore ca să rotunjim. Plus încă 4 ore, zic că este ce trebuie, din puntul meu de vedere.
Atenție, cu volumul mereu la maxim, preponderent cu modul de anulare activă a zgomotului în regim Ultra, la muzică dar și convorbiri telefonice. Eu sunt chiar mulțumit, la stilul meu de utilizare, îmi sunt de folos o săptămână întreagă. Desigur, cei care le folosesc mai mult de opt ore pe zi, ar cam trebui să le încarce mai des.

Concluzii despre căștile wireless Huawei Freebuds Pro 4
Numai cuvinte de laudă referitor la această ediție de căști wireless Huawei Freebuds Pro 4 care, din punctul meu de vedere, excelează la toate capitolele necesare unei experiențe cât mai calitative posibil – al sunetului redat, pentru audiții muzicale cu adevărat plăcute, al anulării zgomotului ambiental, pentru a nu fi deranjat de gălăgia din jur, dar și al autonomiei de utilizare, pentru a nu le încărca foarte des. Cu un plus și la cel al aspectului, mai rafinat, mai deosebit, mai stilat.
Cum tocmai ce au fost lansate, avem și oferta lor promoțională. Care sună în felul următor:
- Preț – 999 Lei
- Perioada promoțională: 28 ianuarie – 17 februarie
- Link aici: https://consumer.huawei.com/ro/headphones/freebuds-pro-4/buy/
- Cupon de reducere: -150 lei (aplicabil direct pe pagina de produs), care scade pretul de la 999 lei la 849 lei
- Cadou: 12 luni HUAWEI Loss Care Support, puncte HUAWEI dublate
- Pachet extra: +49 lei pentru bratara fitness HUAWEI Band 9
Ce mai rămâne de spus? Că ar fi timpul pentru o muzică bună…