Huawei Matepad Pro 13.2 PaperMatte Review – Tabletă cu un ecran OLED generos și cu accesoriile necesare pentru sarcini de productivitate, studiu dar mai ales creative
Tabletele au încă publicul lor țintă datorită celor două avantaje incontestabile – portabilitatea, fiind mai ușoare și mai compacte față și de cele mai subțirele ultraportabile, astfel că sunt mai simplu de transportat și de manevrat, precum și datorită faptului că sunt capabile să ofere suport optim pentru principalele activăți digitale ale majorității – informare, navigare pe internet, comunicare scrisă sau video, shopping precum și divertisment, fie că vorbim de cel multimedia sau de gaming portabil. Totul, cum altfel, la prețuri mai atrăgătoare (în general) decât ale ultraportabilelor.
Personal nu le-am privit și ca pe adevărate unelte de productivitate și creativitate dar nu contest faptul că pentru anumite ramuri profesionale sau de creație sunt tocmai ceea ce trebuie. Și mă refer în special la cele cu sistem de operare Android, ale cărui aplicații nu sunt la nivelul de complexitate, implicit de utilitate, comparativ celor instalate pe un Windows. Dar… sunt tablete cu Android, bune doar pentru activitățile menționate anterior și, pe de altă parte, există tablete cu același sistem de operare capabile de mai mult, cu funcționalități potrivite unui grafician, unui artist, unui pictor, unui fotograf sau unui videograf etc… Celor care își pot pune în aplicare talentul prin desen sau artă digitală, celor care vor să-și transforme sau să-și prezinte portofoliul digital. Credeți-mă, am văzut artiști la lucru pe astfel de tablete și chiar am rămas impresionat de ce pot face niște mâini talentate și dibace doar cu un ecran tactil și un stylus. Creație digitală, dar tot creație este, tot prin viziune și talent se naște.
Și, deși piața de tablete era în declin acum vreo câțiva ani, iată că aceasta dă semne de revigorare. De exemplu, cel mai recent raport IDC la care am avut acces arată o creștere de peste 20% a livrărilor de tablete în Q3 2024 față de anul anterior, la nivel mondial. Iar pe locul 4 la nivel mondial ghici cine se situează? Nimeni alții decât cei de la Huawei, cu o creștere de peste 44% în același interval. Iar pe întreg anul 2024, Canalys îi clasează pe locul 3 de pe podium.
Ceea ce nu este de ici de colo. Huawei rămâne unul dintre cei mai importanți producători la nivel mondial, atât pentru tablete, cum se întâmplă și pe piața ceasurilor și brățărilor inteligente, precum și pe cea a smartphone-urilor unde, la fiecare model de top lansat, de fiecare dată, se clasează pe primul loc în clasamentul dxomark dedicat capacităților fotografice. Nu vreau să le ridic osanale, doar constat ce spun cifrele, rapoartele, evaluările specialiștilor.
Desigur, volumele în vânzări sunt realizate de către tabletele ieftine, bune pentru activități uzuale și pe care în general părinții le cumpără copiilor sau școlarilor. Dar mai există și segmentul premium, de tablete așa zis mai răsărite, supranumitele Pro, atât din punct de vedere hardware, constructiv cât și pentru că se pot dovedi utile și în scopuri profesionale și creative, nu doar pentru divertisment și relaxare.

Iar cea mai recentă astfel de apariție este această Huawei Matepad Pro 13.2 PaperMatte, o tabletă premium care se adresează tuturor, atât celor care doresc doar divertisment și relaxare la cote maxime din punct de vedere vizual și auditiv, cât și celor care au nevoie de un echipament extrem de portabil, cu un ecran superb și cu o diagonală generoasă, pentru desfășurarea activităților profesionale, de business dar mai ales creative.
Celor cărora pentru a lucra într-un mod eficient le este de ajuns o tabletă cu Android și aplicațiile sale specifice, cu un ecran generos dar și cu ustensilele sau accesoriile necesare pentru notițe, schițe, desene în format digital. Și care să ofere ergonomia necesară pentru redactarea documentelor într-un mod cât mai rapid și mai confortabil posibil. Și, din câte am constatat, această nouă tabletă Huawei are aproape tot ceea ce-și pot dori genul acesta de utilizatori.

Specificațiile tabletei Huawei Matepad Pro 13.2 PaperMatte pe care am avut-o la dispoziție pentru review sunt următoarele:
- Ecran – OLED PaperMatte de 13.2 inchi, rezoluție de 2880X1920 pixeli, luminozitate 800nits cu maxim de1000nits, rată de refresh maximă de 144Hz, finisare mată
- Procesor – Kirin T92 cu opt nuclee
- Memorie RAM – 12GB
- Stocare – 512GB
- Rețea – Wi-Fi AC, Bluetooth 5.2
- Camere – 50Mpix + 8Mpix pe spate, 16Mpix frontal
- Baterie – 10100mAh, cu încărcare pe 100W
- Dimensiuni – 289.1×196.1×5.5mm
- Greutate – 580 de grame fără tastatură și husă, tastatura cântărește 480 de grame
- Sistem de operare – Android 12, HarmonyOS 4.3
- Altele – Husă cu tastatură inclusă la pachet, senzor de amprente, sistem audio stereo cu 6 difuzoare
Specificațiile și caracteristicile sale complete sunt disponibile pe site-ul Huawei România.

Design și construcție premium
Tableta Huawei Matepad Pro 13.2 PaperMatte atrage în primul rând prin design-ul său, unul mai de lux, atât datorită nuanțelor glamour de pe carcasă cât și din punct de vedere constructiv.

Modelul pe care l-am avut la dispoziție pentru review este asortat cu o culoare aurie pe capacul din spate, pentru ca modulul dual de camere să lase impresia că este realizat dintr-o bucată șlefuită și tăiată din aur. Desigur, nu este aur veritabil, ci doar un metal vopsit în această culoare, dar cu siguranță că arată bine.

Muchiile tabletei sunt metalice, curbate, vopsite în culoarea aurie, cu finisare mată. Pe cele laterale sunt vizibile grilele difuzoarelor, câte două pe fiecare parte. Pentru că Huawei nu s-a zgârcit la capitolul audio și a dorit să-i ofere utilizatorului un sound de calitate, care să pună cu adevărat în valoare superbul OLED de 13.2 inchi. Vezi foarte bine, asculți în aceeași manieră, plăcere atât vizuală cât și auditivă.
Din punct de vedere al dimensiunilor pot spune că Huawei Matepad Pro 13.2 PaperMatte este una dintre cele mai compacte tablete pe care am avut ocazia să o utilizez până acum. Are o grosime de doar 5.5mm și o greutate 580 de grame și asta în ciuda faptului că pune la dispoziția utilizatorilor un generos ecran cu o diagonală de 13.2 inchi. Iar tot ansamblul, adică tabletă cu tastatură, capac și stylus cântărește până în 1.1Kg.
De remarcat că are integrat și senzor de amprente, util pentru acces rapid la interfață și aplicații. Unul care se comportă foarte bine din câte am constatat, recunoaște imediat datele biometrice înregistrate.

Are accesoriile necesare pentru productivitate și creativitate
Practic, construcția este premium, elegantă, robustă, fiind din acest punct de vedere o tabletă prezentabilă, cu vino-ncoa’, pregătită să fie de folos la un stil intens de utilizare. Pentru a putea fi utilizată și în stil Surface, adică cu tastatură, poziționată frumos pe un birou, la pachet vine însoțită atât de o husă cu tastatură cât și de un capac ce se prinde magnetic de spate, acesta având integrat și piciorul de sprijin. La fel, tastatura se prinde magnetic de spatele tabletei și se încarcă prin inducție electromagnetică. Ambele din plastic dar unul cu finisaj ca de mătase, care se simte foarte plăcut la atingere.
Din punct de vedere al accesoriilor și mai ales al interacțiunii cu aceasta în scopuri productive, de business sau educative, trebuie menționat că utilizarea se face întocmai cum ai face-o cu un Surface, dacă ar fi comparăm cu una dintre cele mai populare tablete la ora actuală.
Practic, husa ce protejează ecranul la transport are și tastatură integrată, plus touchpad, pentru a interacționa atât cu interfața sistemului de operare cât și cu aplicațiile necesare cât mai eficient posibil. Am spus-o întotdeauna, pe un ecran tactil nu poți tasta la fel de repede, de eficient, de confortabil, în raport cu aceeași operațiune pe o tastatură fizică. Cel puțin persona non grata de față nu a reușit.

Aceasta doar se prinde magnetic de capacul tabletei, nu are și un conector special. Încărcarea se face prin inducție electromagnetică iar legătura cu tableta este asigurată de tehnologia wireless proprietară NearLink, care permite o comunicare între tabletă și tastatură fără întârzieri, răspunde imediat la comenzi, la fel cum se întâmplă pe un laptop. Tocmai de aceea permite utilizarea și la distanță de tabletă, nu doar când este prinsă de aceasta.


Iar prin intermediul acesteia se poate redacta aproape la fel cum ai face-o pe un laptop, condiția necesară fiind ca tableta să fie poziționată pe o suprafață cât mai stabilă, nu în poală, pe picioare. De altfel, ceea ce am spus de fiecare dată și despre tabletele gen Surface. În rest, nicio obiecție, se poate redacta un document, un corp de e-mail, se poate purta o conversație prin mesageria instant etc. la fel de eficient și de rapid. Are taste spațioase, redactarea fiind pe cât se poate de confortabilă și de ergonomică.
Iar touchpad-ul integrat, unul cu o suprafață destul de generoasă, răspunde eficient la comenzile tactile, astfel că reprezintă un accesoriu pe cât se poate de util la nevoie.
Sincer, aș fi dorit să scriu acest review direct pe ea, cu ajutorul acestei tastaturi, aș fi făcut-o într-o manieră pe cât se poate de confortabilă. Numai că aceasta nu are suport pentru limba română, deci nu aș fi putut redacta cu diacritice, un incovenient pentru mine. În schimb, la conversațiile din mesageria instant, la redactarea mail-urilor și a documentelor, unde nu-mi sunt necesare diacriticele românești fie că sunt în engleză sau în limba română, m-am descurcat excelent cu ajutorul său, mai rapid și mai eficient decât aș face-o prin intermediul ecranului tactil.

Stylus-ul HUAWEI M-Pencil, la a treia sa generație, se bazează tot pe tehnologia NearLink dezvoltată de Huawei, care l-a detectat imediat pentru împerechere cu tableta și a cărui comunicare cu aceasta se face fără a simți întârzieri de răspuns, din câte am constatat. Și am mai aflat că este primul stylus pentru tabletă care acceptă 16384 de niveluri de detectare a presiunii. Hardware-ul acestuia, algoritmii necesari dar și vârful stiloului sunt optimizați și calibrați pentru ca experiența de utilizare să fie cât mai optimă și să se comporte impecabil în mâinile pricepute ale artiștilor digitali.
Am luat notițe de mână fără probleme, la fel cum aș face-o pe hârtie și cu un pix obișnuit, mi-am dat seama că scriu la fel de urât, scrisul caligrafic din vremurile școlare fiind pierdut pentru totdeauna datorită faptului că-l practic foarte, dar foarte rar. Am încercat chiar să fac niște desene, nu că aș fi vreun talent nativ, dar chiar am fost plăcut impresionant de cât de bine se comportă acest accesoriu. Cât despre adevărate creații artistice digitale, o să-i las pe cei în măsură să vorbească despre ele.

De remarcat că acesta se prinde magnetic în partea dreaptă a ramei superioare, unde se și încarcă când este poziționat.

Personal, la stilul meu de utilizare, nu aș avea nevoie de un modul de camere pe spatele unei tablete, ci doar de una frontală pentru asigurarea suportului necesar în întâlnirile sau ședințele video online. Dar nu contest faptul că în cadrul acelorași meetinguri pot fi de folos camerele de pe spate, pentru a arăta ceea ce se află în față (în spatele tabletei). Sau pentru a capta anumite imagini necesare în interes profesional sau, de ce nu, personal. De exemplu dacă vrei să faci o poză la o anumită scenă pe care să o folosești ca schiță pentru a o redesena în format digital. Sau la un document care se dorește a fi OCR-izat și exemplele pot continua.

Multimedia ca la mama ei, pe un ecran superb la pachet cu un sistem audio de calitate
Că tot am adus vorba de ecran, acesta este atuul principal al acestei tablete. OLED, cu o diagonală de 13.2 inchi și o rezoluție 2.8K, plus o rată de refresh dinamică de până la 144Hz care induce tranziții fluide în interfață și aplicații, pentru ca experiența vizuală să fie ireproșabilă.
Un ecran capabil să afișeze imagini clare, cu o paletă coloristică vibrantă și un contrast excelent, la pachet cu unghiuri de vizualizare foarte bune, pe care toate cele se văd foarte bine. Astfel că este o reală plăcere să privești la imagini foto, videoclipuri sau filme cu peisaje superbe și scene fantastice pe acesta.

Dar ecranul nu este doar un simplu OLED, ci unul PaperMatte. Care la utilizare reproduce într-o oarecare măsură senzația atingerii unei coli de hârtie atunci când notezi sau desenezi, ceea ce nu poți afirma despre orice ecran. Producătorul zice că finisarea sa mată, pentru care s-au folosit niște straturi speciale, este capabilă să elimine 99% din interferențele luminoase. N-am măsurat la centimă dar am constatat că se vede foarte bine în aproape orice condiții ambientale, mai ales că este și foarte luminos. Practic, la interior l-am setat pe o valoare de 30% din maximul luminozității pentru a fi cât mai confortabil pentru ochii mei bătrâni și obosiți.
Ca să nu mai spun că, față de ecranele lucioase ale celorlalte tablete, fie acestea OLED sau IPS, amprentele sunt aproape invizibile pe suprafața acestuia.

Iar sistemul audio integrat completează pe deplin calitatea vizuală cu un sound puternic, echilibrat, spațial, astfel că este o reală plăcere să asculți coloana sonoră a unui film pe care-l urmărești. Chiar impresionant, stereo, susținut de nu mai puțin de șase difuzoare. Dacă avea un pic mai mult bass era perfect și pentru audiții muzicale. Mă rog, se aude chiar bine și muzica dar la acest aspect sunt eu puțin mai pretențios, așa că prefer să folosesc o pereche de căști, de exemplu noile și excelentele Huawei Freebuds Pro 4.

Comportament impecabil, pentru o experiență cu adevărat optimă
Performanțele tabletei sunt susținute de un procesor Kirin T92 cu 12GB memorie RAM și o soluție de stocare chiar impresionantă, de 512GB. Clar, nu are hardware-ul cel mai performant de pe planetă, nu este o fișă tehnică perfectă pentru gaming în titluri mobile de Android cu o rezoluție complexă, deși te poți juca foarte bine pe ea, iar scenele de gaming se vor vedea superb pe ecranul ăsta. Dar pentru toate celelalte sarcini se descurcă excelent, consider că nu este nevoie de mai mult. Cel puțin eu nu am simțit vreun neajuns în utilizarea aplicațiilor de productivitate gen office sau prelucrare foto pe care le-am încercat.
Tableta și aplicațiile instalate au funcționat impecabil, orice am accesat – browserele de internet pentru navigare și informare, aplicațiile sociale, pe cele de streaming video online la vizionarea unor seriale sau filme, ba chiar și aplicațiile Notes și GoPaint dezvoltate special de către producător. Nu am ce-i reproșa din punct de vedere comportamental, este o tabletă care funcționează impecabil, fiind echipată cu un hardware reglat și personalizat pentru ceea ce a fost concepută.
Iar spațiul intern de stocare este pe cât se poate de generos. Pe 512GB încap o grămadă de desene, schițe, fotografii și filmulețe, plus aplicațiile de prelucrare necesare. Sau seriale și filme de luat în cursele lungi cu avionul.

Experiența de utilizare nu putea fi completă fără o autonomie pe măsură. Pentru că portabilitatea supremă nu înseamnă doar forme compacte, să te poți folosi cât mai multe ore de acel echipament este un alt factor la fel de important.

Și, în cazul de față, Huawei Matepad Pro 13.2 PaperMatte are o baterie cu o capacitate chiar impresionantă, de 10100mAh. Mare, necesară pentru a susține un ecran cu o diagonală de 13.2 inchi și OLED pe deasupra, adică mai gurmand din punct de vedere energetic.
Sincer, nu am avut când să lucrez prea multe ore pe aceasta, așa că am testat-o la un scenariu tipic pentru divertisment și relaxare, vizionarea de seriale prin intermediul unui serviciu de streaming online. Cu ecranul la 30% din luminozitatea maximă, cu volumul sistemului audio la 50%, autonomia a fost practic de 12 ore. Normal, cu filmele sau serialele descărcate offline autonomia poate crește considerabil. Și, la polul opus, folosită la sarcini productive și creative, cu tastatura și stylus-ul din dotare, autonomia scade.

Aplicații dezvoltate de Huawei, pentru notițe de mână dar și pentru adevărate creații artistice
Iar experiența ireproșabilă nu poate fi completă fără să ai la dispoziție suitele de aplicații necesare. Așa cum se știe deja, echipamentele cu Android ale Huawei, fie că vorbim de smartphone-uri sau de tablete, nu au suport nativ pentru serviciile GMS. Dar totuși și acestea pot fi accesate prin intermediul serviciilor microG și Gbox, așa că pot fi descărcate și instalate direct din AppGallery.
Am instalat fără probleme aplicații de streaming video online, că doar așa am făcut testele de autonomie, pe cele sociale, gmail, youtube, spotify, practic aproape orice ai nevoie poți găsi în AppGallery și le descarci direct de acolo sau din surse terțe. Nu neg că mai sunt aplicații care nu sunt disponibile acolo și care s-ar putea să nu funcționeze. Dar eu nu am întâlnit vreuna până acum care să-mi fie necesară și să nu o pot instala.


De exemplu, dacă ar fi să ne referim la aplicații de productivitate, am instalat fără probleme atât Google Sheets și Google Docs, precum și suita Office 365 cu Word, Excel, Powerpoint. Mă rog variantele mobile dar cu ajutorul cărora te poți descurca excelent la editarea și vizualizarea documentelor.
Pentru a nu mai depinde de alți dezvoltatori, Huawei a realizat propria aplicație Notes ce permite scrierea de notițe dar și de documente, atât cu ajutorul stylus-ului cât și prin intermediul tastaturii. Cred că elevii și studenții vor aprecia această aplicație. De exemplu, al meu student se folosește de tabletă să-și ia notițe la cursurile de la facultate. Nu știu cum o face dar… o face, preferă ecranul tabletei în detrimentul pixului și hârtiei. Așa că, un ecran mare și o astfel de aplicație de notițe, plus o tastatură, sunt tocmai potrivite pentru notițe la cursuri, în ședințe, când scrii o carte sau un articol, când îți vin niște idei geniale pe care nu dorești a le uita…


Pe partea de prelucrare foto am instalat Adobe Photoshop Expres și Lightroom, variantele gratis de Android, precum și Snapseed. E chiar mișto să prelucrezi imagini pe ecranul ăsta mare, m-aș putea obișnui să editez fotografiile pe o astfel de diagonală în detrimentul celei de pe telefon. Este mai profi, asta fără tăgadă.
GoPaint este o aplicație chiar mișto, de o complexitate care se apropie de cele mai importante suite existente și pe un PC, deși mai sunt câteva funcții și unelte de adăugat. O unealtă cu adevărat de folos creatorilor și artiștilor, care pot creea cu ajutorul său adevărate opere de artă digitale. Au la dispoziție tot felul de pensule și stiluri de pictat, ajustabile pe grosime și profunzime, posibilitatea lucrului pe straturi, culori etc. Aș mai fi dorit o funcție de copiere a anumitor desene pentru replicarea acestora (sau nu m-ar mira să existe și să nu mă fi dumirit eu cum să o folosesc).
Interfața este fluidă, frumos desenată și permite ajustarea diverșilor parametri vizuali, așa cum se poate face pe orice alt echipament portabil cu sistem de operare Android. Vine la pachet cu propriul magazin de aplicații, dar și cu Huawei Health, care mi-a sincronizat toate exercițiile fizice din platformă, precum și cu suitele proprii gen Petal Search, Petal Maps, Petal Clip etc. Cam la fel cum se întâmplă și pe smartphone-urile Huawei.

Concluzii despre Huawei Matepad Pro 13.2 PaperMatte
Pro
- Design premium, construcție de calitate, dimensiuni compacte
- Ecran OLED excelent, cu finisare PaperMatte și cu o diagonală mare de 13.2 inchi, plus o rată de refresh de 144Hz
- Spațiu intern de stocare chiar generos, de 512GB
- Husa cu tastatură ce permite utilizarea întocmai ca pe un laptop, fiind pe cât se poate de utilă la sarcini productive
- Aplicațiile Notes și GoPaint dezvoltate de Huawei, complexe și utile atât pentru productivitate, studiu dar și creativitate
- Autonomie foarte bună pentru un echipament portabil dotat cu un ecran OLED cu diagonală mare, de 13.2 inchi
Contra
- Nu are integrate nativ servicii GMS (dar utilizatorii pot avea acces la aproape toate aplicațiile necesare prin intermediul Gbox și microG)
- Tastatura fizică nu are momentan suport pentru limba română
Clar, nu sunt persoana care să-i pună în valoare calitățile sale native la capitolul creativitate, pentru că talentul de artist îmi lipsește aproape cu desăvârșire. Dar m-am bucurat la maxim de calitățile vizuale ale superbului ecran OLED de 13.2 inchi, de finisarea mată ce-i conferă senzația atingerii unei coli de hârtie, la pachet cu un sistem audio chiar ok și capabil să întregească divertismentul multimedia.
De comportamentul ireproșabil în toate aplicațiile pe care personal le-aș folosi pe un astfel de echipament și mai ales de faptul că este accesorizată cu tastatură pentru a putea redacta rapid într-o manieră confortabilă, pentru a o utiliza întocmai cum aș face-o cu un laptop în aplicațiile de productivitate gen office.
Dar și de autonomia sa, pentru că aș putea să urmăresc filme și seriale pe săturate într-un zbor intercontinental sau într-o neaoșă cursă cu trenul de la București la Baia Mare, care poate dura tot atâtea ore. 😀
Și, da, Android, un sistem de operare mobil conceput pentru alt gen de activități. Însă am constatat că are destule aplicații necesare pentru productivitate, dacă ar fi să ne referim strict la suitele office pe care majoritatea le folosește în scop profesional.
Toate aceste calități și însușiri de top vin cu un preț pe măsură, de 6000 de Lei. Numai că într-o ofertă ofertă promoțională (18 februarie – 7 aprilie 2025) care sună cam așa:
- Link: https://consumer.huawei.com/ro/tablets/matepad-pro-13-2/buy/
- Pret: 5999 RON (la care se adaugă cuponul în perioada promoțională)
- Cupon de 1000 lei reducere
- Cadou: HUAWEI M-Pencil, 12 luni garanție extinsă
- Pachete extra: +9,9 lei pentru Mouse, +99 lei pentru adaptor 100W