Huawei Freebuds 7i Review – Calitate audio foarte aproape de modelele mai scumpe, sistem eficient de anulare a zgomotului ambiental, util și pentru convorbiri telefonice, autonomie de top

Căștile intra-auriculare mi-au schimbat rutina zilnică, trebuie să o recunosc. Întodeauna am o pereche prin buzunare pentru aparent nesfârșitele drumuri către și de la serviciu, pe care le fac predominant pe jos, de acasă și până la destinație (cam patru ore și 17km în total, aproape zilnic). Pentru că m-aș plictisi îngrozitor dacă în timpul celor patru ore de mers pe jos nu aș putea să ascult o muzică bună, mă rog, conform standardelor mele personale, dacă n-aș putea să vorbesc cu prietenii fără să țin telefonul în mână, parcă trece timpul mai repede în astfel de condiții. Iar dacă se întâmplă să mă trezesc fără ele când plec de acasă, pentru că mi-am schimbat hainele de exemplu sau pentru că le-am uitat pe noptiera unde erau puse la încărcat, nu de puține ori m-am întors să le iau, în ciuda superstiției că nu-mi va merge bine toată ziua. Măcar muzică să ascult dacă premizele nu sunt tocmai strălucite… 😀

Le pun în urechi imediat ce ies din casă. Bucureștiul este agitat dimineața, ba chiar în orice moment al zilei, dar cu Active Noise Cancellation activat, sunetul traficului se estompează ca prin farmec cu ajutorul unor astfel de căști, de ale căror performanțe m-am convins la capitolul anulării active a zgomotului ambiental. Astfel că mă pot bucura de ritmurile preferate sau de cele mai noi single-uri și albume apărute pe Spotify în tihnă și la o calitate foarte bună, fără a fi deranjat de traficul agitat și zgomotos. Un refugiu acustic până la urmă, într-un univers creat pentru stricta plăcere personală.

Practic, o pereche bună de căști intra-auriculare trebuie să îmbine confortul în purtare, cu performanța audio și funcționalitatea, aici referindu-mă atât la funcțiile ANC cât și la autonomie. Trebuie să fie confortabile în purtare, să nu deranjeze la utilizarea îndelungată, să redea un sound echilibrat, cu bași din abundență, puternic neapărat pentru cei mai surzi din născare, printre care mă număr, să anuleze eficient zgomotul ambiental atât pentru audiții de calitate cât și pentru convorbiri telefonice, să se facă utile și în timpul exercițiilor fizice sau chiar a alergatului, să aibă o autonomie pentru câteva zile bune, la stilul meu personal, pentru rutina mea zilnică.

Caracteristici pe care le-am întâlnit și de care m-am bucurat cu adevărat la modelele de top ale Huawei, Huawei Freebuds Pro 4 și chiar Freebuds Pro 3, dacă ar fi să mă refer la cele mai recente pe care le-am avut la dispoziție pentru review. Dar, pe lângă gama de top a căștilor wireless, Huawei aduce în atenția noastră și modele mai ieftine, dar care sunt tot mai bune și mai performante de la o ediție la alta.

După cum este și cazul acestor Huawei Freebuds 7i, recent lansate și pe piața noastră, practic a treia generație pe care am avut ocazia să o folosesc din această gamă. Și care, după aproape două săptămâni de utilizare, pot spune că este mai bună față de orice altă precursoare, având destule atuuri pentru a se potrivi aproape oricui.

Și încă de la început vă pot spune că HUAWEI FreeBuds 7i sunt disponibile în HUAWEI Store Romania în variantele White, Black și Pink, la prețul de 499 lei. Pentru achizițiile din magazinul oficial, utilizatorii beneficiază de un cupon de reducere de 50 de lei și de serviciul HUAWEI Loss Care – gratuit timp de 1 an.

Specificațiile tehnice ale modelului pe care l-am avut la dispoziție pentru review sunt următoarele:

  • Driver dinamic cu patru magneți de 11mm
  • Certificare Hi-Res Audio Wireless
  • Frecvență de la 20Hz la 40Hz
  • Suport LDAC
  • Compatibilitate Bluetooth BT 5.4
  • ANC tehnologie de atenuare a zgomotului ambiental – Intelligent Dynamic ANC 4.0
  • Baterie – per cască 55mAh, carcasa de încărcare 510mAh
  • Autonomie promisă – 5 ore cu ANC activat, 8 ore cu ANC dezactivat (per cască), 20 ore cu ANC activat și 35 de ore cu ANC dezactivat (Redare muzică cu carcasă de încărcare)
  • Timp de încărcare – aproximativ 40 de minute pentru căști (în carcasa de încărcare), aproximativ 60 minute pentru carcasă de încărcare fără căști (cu fir)
  • Greutate căști aprox. 5.4 grame
  • Greutate carcasă aprox. 36.5 grame
  • Certificare IP54, de rezistență la apă

Toate informațiile sunt disponibile pe site-ul Huawei România.

Din punct de vedere al aspectului exterior, al construcției și design-ului, nu prea sunt diferențe majore față de modelul precedent, Huawei Freebuds 6i. Cel puțin la căști, pentru că au cam același design, sunt la fel de micuțe, acoperite într-un plastic lucios și cu dopuri din silicon. Pentru a se potrivi oricui cât mai bine în ureche, la pachet sunt disponibile nu mai puțin de 4 mărimi ale dopurilor din silicon – large, medium, small și ultra-small, perechea de mărime medium fiind atașată implicit.

Schimbări în design a suferit însă cutiuța de transport, într-o formă tot ca de piatră șlefuită, dar rotundă acum, nu ovală. Pe exteriorul acesteia sunt prezente un led de stare al bateriei, bine camuflatul butonaș pentru sincronizare și conectorul usb-c pentru încărcare.

Rămâne la fel de compactă, facilă la transport chiar și într-un buzunar de pantaloni. În schimb, la prima utilizare, a se înțelege prima scoatere a căștilor de la interiorul cutiuței, m-am chinuit un pic. Pentru că prinderea magnetică este destul de fermă și trebuie să te obișnuiești cu mișcarea necesară operațiunii cu pricina. După câteva scoateri, m-am obișnuit. Pentru că poziția acestora la interior, cu tijele dispuse central și camerele acustice în exterior, face detașarea acestora cumva peste mână, în sensul că trebuie apoi să le rotești pentru a le introduce în ureche, operațiune non-necesară la căștile din gama Pro.

Și rămân la părerea, eterna părere de altfel, că parcă arătau și căștile mai bine dacă aveau finisare mată, nu lucioasă. Dar poate că există un motiv pentru care specialiștii de la Huawei insistă să le facă așa. Un motiv pe care aș fi și eu curios să-l aflu.

Pentru mine s-au dovedit perfecte dopurile din silicon mărimea M, cele gata montate, acestea au stat fix și cum trebuie chiar și în timpul sesiunilor de alergare din parc. Căștile sunt confortabile și le pot purta perioade lungi fără să mă deranjeze, ceea ce este un atuu incontestabil.

Conectarea acestora la telefon se realizează prin intermediul aplicației AiLife. Aici se pot face toate setările necesare, arată nivelul de încărcare al bateriilor căștilor și al cutiuței, sunt prezente opțiunile pentru activarea/dezactivarea funcției de anulare a zgomotului (Noise Cancelling, Off și Awarness), acum și ci mod pentru o singură cască purtată, de setare a calității sunetului redat, funcții EQ de egalizator gen Default, Bass Boost, Voices, Hi-Fi Live, Symphony și Treble Boost, dar în cazul de față și cu egalizator manual pe 10 canale de frecvențe, preferatul meu de altfel.

Există funcție de găsire a căștilor, pentru update precum și pentru comenzile tactile de play/pause, acceptare și anulare convorbire telefonică, ajustarea volumului (fiind explicat vizual modul de interacțiune cu aceste comenzi tactile) care, din câte am constatat, funcționează corespunzător. De asemenea, o funcție care personal o folosesc, este cea prin care recunoaște mișcările capului – clatini din cap în rol de negație, respingi un apel, dai afirmativ, preiei apelul, totul fără să mai apeși pe ceva, fie pe căști, fie pe telefon.

Sunt disponibile setări suplimentare pentru activare/dezactivare Call Audio, Media Audio, Wear Detection, Dynamic Latency, sincronizarea volumului de redare cu cel al telefonului precum și pentru alegerea codec-urilor audio (LDAC de la Sony sau L2HC de la Huawei), ambele capabile de latențe scăzute și sunet Hi-Res. Eu le-am folosit pe L2HC și am fost mulțumit de calitatea audio oferită.

Ca și la ediția precedentă, am aceeași plângere referitoare la presetările de sunet, Bass, Voices, Egalizator manual etc. În sensul că orice am ales, orice setare predefinită sau manuală, nu am sesizat o schimbare majoră la stilul de redare, ori schimbările sunt prea fine pentru urechile mele. În continuare cred că mai trebuie lucrat la acest capitol. În schimb, setările de sunet spațial funcționează fără probleme, creează aceaa senzație de hală de concerte, dacă se dorește.

Dar, așa cum am spus-o de atâtea ori, mai important la o pereche de căști este calitatea sound-ului redat. Oricât de frumușele ar fi, din aur să fie, dacă nu sunt capabile de un sound peste nivelul decenței, pentru audiții la o calitate cât mai bună, atunci nu sunt pentru mine.

Iar aceste Huawei Freebuds 7i nu dezamăgesc, ba din contră, mi-au dovedit în perioada de utilizare că sunt capabile să redea un sound puternic și de o calitate peste nivelul decenței, ba chiar aproape, foarte aproape, de ce oferă modelele mai scumpe. O pereche de căști care m-au mulțumit aproape pe deplin din acest punct de vedere.

Sunt căști capabile să livreze un sunet puternic, echilibrat, spațial, plăcut, în care sunt reprezentate corect atât înaltele, cât și frecvențele medii și bașii. Da, chiar și sunetele joase sunt acolo, poate că nu atât de puternic pe cât mi-aș fi dorit, dar nu lipsește prea mult să fie așa. Vocile sunt clare, instrumentele se disting fiecare în parte, este chiar o plăcere să asculți aproape orice stil de muzică la acestea.

Normal, predominant am ascultat muzică rock, și am fost chiar mulțumit de cum se aude, poate un pic cam stridente mediile la volum maxim, dar nu la toate melodiile, nu la toate stilurile de rock, în aceste cazuri tind să dau mai degrabă vina pe calitatea înregistrării.

În schimb, pe ritmuri și acorduri fără distorsul nervos al chitarelor electrice, sound-ul devine mai clar, mai curat, mai plăcut, așa cum este normal de altfel.

Iar dacă vorbim de căști Huawei, nu trebuie să lipsească din discuție și sistemul ANC de anulare activă a zgomotului ambiental, un punct forte al acestora, fie că ne referim la modelele de top cât și la acestea, mai ieftine. Pentră că aceste Huawei Freebuds 7i pun la dispoziția urechiușelor utilizatorilor un sistem chiar performant, ANC 4.0, cu trei microfoane care măsoară nivelul zgomotului exterior și încearcă să-l estompeze pe cât se poate de eficient. Și o face chiar foarte bine din câte am constatat în perioada în care le-am avut la dispoziție pentru review.

Personal prefer să folosesc ANC activ pe Ultra, adică estomparea totală (pe cât posibil) a zgomotului ambiental. Normal, dacă folosesc acest mod, trebuie să fiu atent în permanență pe unde și cum traversez, pentru că doar sirenele salvărilor și zgomotele foarte puternice mai sunt perceptibile în timpul utilizării.

De exemplu, imediat ce le pun în urechi, fără a da drumul la muzică, zgomotul roților mașinilor pe asfalt devine un fășâit slab, pentru ca odată ce dau play acesta să dispară aproape în totalitate, doar zgomotele foarte puternice trecând prin zidul sonic creat de către cele trei microfoane. La fel, cu muzica pornită, nu aud anunțurile următoarelor stații la metrou, așa că trebuie să belesc ochii ca să nu pierd coborârea, mă rog, pe tronsoanele care nu-mi sunt familiare. Nici hurducăielile tramvaiului, pe care le simt în picioare și în corp, nu le aud.

Principalul beneficiu al acestui sistem atât de eficient fiind cu siguranță creșterea calității audiției muzicale la mersul pe stradă sau în mijloacele de transport în comun. La birou, trebuie să mă bată colegul pe umăr ca să le dau jos, când dorește să comunice cu mine, așa că le folosesc foarte rar, oricum job-ul nu-mi permite să fie retras într-o lume acustică.

Dar acest sistem de anulare al zgomotului ambiental nu este util doar pentru audiții muzicale, ci și în timpul convorbirilor telefonice, situații în care este ajutat și de un al patrulea microfon, pe bază de conducție osoasă care captează vocea cu o precizie mai bună. Ce înseamnă asta? Că interlocutorul va auzi doar vocea purtătorului căștilor, nu și zgomotul ambiental, chiar dacă acesta dansează la o petrecere sau aplaudă ca nebunul la un megaconcert pe stadion.

Ca și la căștile Freebuds Pro 4, primele care au venit cu un astfel de sistem ANC atât de eficient, am testat această facilitate și în cazul de față. Spre disperarea vecinilor, cred, am dat drumul la sistemul audio din sufragerie la un volum mare, ca de concert, de nu te înțelegi om cu persoană. Și am efectuat apeluri telefonice.

Persoanele de la celelălalt capăt al firului mi-au confirmat că mă aud doar pe mine, mai înfundat ce-i drept, dar nu și ritmurile drăcești de pe fundal. Ceea ce este chiar extraordinar, acum poți discuta cu cine ai nevoie și de pe stadion, de la concertul Metallica. 😀 În caz că este chiar necesar să răspunzi și să nu te bucuri de show-ul metaliștilor. Sau de la o nuntă unde boxele zdrăngăne peste nivelul decenței. Nah, mai sunt și situații d-astea, unde e musai să vorbești.

Confort în utilizare, sound de calitate, funcție de anulare a zgomotului ambiental eficientă, ce mai trebuia pentru un adevărat careu de ași? Autonomia de utilizare, care întregește lista de calități a acestor căști. Producătorul spune că autonomia de utilizare pentru tot pachetul, căști și cutiuță, este de până la 20 de ore cu funcția ANC activă.

Și nu este deloc departe de ceea ce am constatat eu în teren, la stilul meu de utilizare. Cu ANC pe Ultra și volum la maxim, că așa îmi place mie, aceste căști îmi pot fi de folos cam patru zile, poate și a cincea dar când am văzut că led-ul este portocaliu le-am pus imediat la încărcat, pentru că detest să nu fie funcționale când am nevoie de serviciile lor. De ce nu cinci zile, cum se întâmpla la orice altă pereche de căști Huawei? Pentru că acum le-am folosit cu cel puțin o oră în plus zilnic, adică 4 ore în loc de 3 ore, practic 16 ore curate de utilizare, ceea ce mă mulțumește pe deplin. Atenție, plus încă vreo 2 ore de rezervă.

Concluzii despre Huawei Freebuds 7i

Pro

  • Calitate auditivă foarte aproape de modele Pro
  • Sistem ANC de anulare a zgomotului ambiental chiar eficient, util și pentru convorbiri telefonice
  • Autonomie foarte bună, pentru multe ore de utilizare
  • Confortabile în purtare, vin la pachet cu 4 mărimi de dopuri de silicon

Contra

  • În continuare cred că ar fi de preferat niște reglaje al algoritmii presetărilor de sunet

Huawei FreeBuds 7i nu sunt căști pentru audiofili, dar sunt pe cât se poate de potrivite scenariilor zilnice, fiind dedicate utilizatorilor care doresc un sunet clar, plăcut și echilibrat, la pachet cu un sistem eficient de anulare a zgomotului ambiental și o autonomie foarte bună, pentru multe ore și chiar zile de utilizare.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *