Huawei Watch Ultimate 2 Review – O nouă generație, la fel de frumoasă, de robustă și de rezistentă, dar cu senzori mai performanți și cu funcții eSim
Se estimează un număr de peste 500 de milioane de utilizatori de smartwatch-uri la nivel mondial în 2025, popularitatea acestor gadget-uri purtabile fiind în continuă creștere. Și nu este de mirare, pentru că aceste dispozitive nu se mai adresează strict doar pasionaților de tehnologie ci au devenit parte din rutina zilnică pentru aproape oricine.
Nu mai sunt doar o simplă extensie a telefonului pentru afișarea notificărilor în timp real, ci sunt capabile să monitorizeze sesiunile sportive, devenind chiar un antrenor personal virtual, ba chiar și supervisor pentru starea generală de sănătate, 24 ore din 24, 7 zile din 7.
Așa cum telefonul nu mai are doar rol de comunicare verbală, smartphone-ul actual fiind un adevărat computer de buzunar cu funcții de cameră foto tot mai performante, și ceasul analogic s-a transformat într-un mini-computer pus la încheietura mâinii, totul grație avansului tehnologic.
Chiar dacă nu mai ticăie, ceasul arată în continuare cu succes trecerea timpului, aducând acum funcții de monitorizare tot mai complexe. Și, din câte am constatat, este un gadget ajuns la maturitate, atât prin prisma caracteristicilor hardware cât și a funcțiilor și ecosistemelor asociate.
Și într-o lume în care smartwatch-urile devin din ce în ce mai asemănătoare, cum se întâmplă și pe piața telefoanelor, primul Huawei Watch Ultimate a ieșit cu siguranță din tipare, atât prin construcția premium cât și prin funcțiile puse la dispoziția utilizatorilor, fiind cel mai frumos și mai mișto ceas inteligent pe care personal am avut ocazia să-l port la încheietura mâinii.
Iată, Huawei Watch Ultimate 2 vine cu același look deosebit, premium, robust, dar cu tehnologii și mai actuale, mai precise, pretabile atât unei ținute elegante cât și aventurilor extreme, din adâncurile mărilor sau oceanelor și până pe crestele ascuțite ale munților. la pachet cu un ecosistem Huawei Health, în aceeași măsură, matur, cu funcții și caracteristici potrivite oricărui stil de utilizare.

Așa cum mă așteptam, Huawei Watch Ultimate 2 are un design de lux, cu un aspect sportiv dar și elegant în aceeași măsură. Este disponibil în două variante de culoare, neagră și albastră, fiecare cu detalii distincte și finisaje de cea mai bună calitate, ca ale unui ceas de lux. După cum se observă, am avut la dispoziție modelul în variantă albastră, care îmi este mai pe plac, de ce să nu o recunosc.
Are o carcasă din metal lichid pe bază de zirconiu, extrem de rezistentă și de durabilă, potrivită activităților în aer liber dar și scufundărilor. Nu-i lipsește rama ceramică în jurul ecranului, în două nuanțe, cu gradații, care-i conferă un look mai sportiv.
Nu este de neglijat nici faptul că superbul și luminosul ecran OLED este protejat cu sticlă din safir, rezistentă chiar și la șocurile unor lovituri directe, după cum mi-a demonstrat-o modelul anterior care și-a încasat-o accidental poate chiar zilnic, ba de vreun colț de masă, ba de vreo balustrată metalică, de multe mânere ale ușilor, ba de vreun colț de stâncă la turele montane, este întreg și nevătămat după o purtare intensă, pe stradă, la serviciu, acasă, pe munte sau la plajă. Așa că nu mă îndoiesc că și acest Huawei Watch Ultimate 2 se va comporta ca atare, fiind la fel de rezistent.
Cert este că nu există schimbări semnificate în design, Ultimate 2 fiind oarecum asemănător modelului anterior, cu minore elemente estetice modificate, unul de natură funcțională, dacă ne referim la noul senzor X-Tap prezent între butoanele de pe muchia dreaptă. După cum se poate observa mai jos.




Cam acestea sunt diferențele constructive între cele două modele Ultimate, după cum se observă, doar noile elemente tehnologice le diferențiază.

Modelul pe care l-am avut la dispoziție pentru review vine la pachet și cu o curea din fluorolelastomer albă cu dungă albastră, extrem de comodă la purtare, dar prea opulentă vizual pentru gustul personal, așa că am înlocuit-o cu cea metalică, care mi se pare mai elegantă. Și mai potrivită stilului meu personal.

Pe partea dreaptă sunt prezente butonul cu rotiță pentru controlul meniului principal, mai jos cel pentru meniuri suplimentare (apeluri, health glance si sesiuni sportive) și care la modelele anterioare avea și rol de electrod pentru ECG. Iar între acestea este prezent, ca și în cazul modelului Watch 5, setul de senzori X-Tap.
Practic, acest X-Tap aduce capacitatea de detectare a parametrilor fiziologici la nivelul vârfului degetelor, pentru o precizie mai bună. Pentru că zona vârfului degetelor este mai subțire și mai dens vascularizată, astfel măsurătorile sunt mai exacte față de cele luate la încheietură, unde pot apărea diverse erori de citire din cauza poziției ceasului sau a părului din acea zonă. Astfel că X-Tap promite măsurători punctuale mai exacte pentru puls, volumul de oxigen din sânge sau pentru electrocardiogramă.


Butonul din stânga permite accesarea funcțiilor mai speciale ale ceasului, pentru scufundări, golf sau explorare. Practic, chiar dacă ceasul a venit presetat cu modul de scufundare în prim-plan, am reușit din setări să îl modific cu cel de explorare, mai potrivit mie. Nu că aș fi vreun explorator înrăit dar cu siguranță scufundător nu voi fi niciodată. Deși, never say never, cine știe ce pasiuni mă mai apucă la bătrânețe… când o să mă mut pe vreun mal grecesc… 😀

Normal, pe spatele ceasului este prezent setul de senzori pentru colectarea informațiilor parametrilor fiziologici gen puls, temperatură sau volumul de oxigen din sânge în permanență. Setul de senzori care monitorizează 24 din 24 și care oferă periodic rapoarte despre calitatea somnului sau starea generală de sănătate.
La nivel comparativ, detaliile tehnice ale celor două ceasuri inteligente sunt următoarele:
| Specificații | Huawei Watch Ultimate 2 | Huawei Watch Ultimate |
| Dimensiuni | 47,8 mm × 47,8 mm × 12,9 mm | 48,5 mm × 48,5 mm × 13 mm |
| Greutate | 80.5 grame, fără curea | 76 grame (fără curea) |
| Ecran | AMOLED LTPO 2.0 de 1,5 inchi, 466 × 466 pixeli, luminozitate 3500 nits | AMOLED LTPO de 1,5 inchi, 466 × 466 pixeli, 1000nits luminozitate |
| Impermeabilitate | 20 ATM + IP68 + IP69, scufundare (adâncime maximă 150 metri) | Nivel de rezistență la apă 10 ATM (adâncime maximă 100 metri) |
| Bluetooth | BT5.2, BR + BLE | BT5.2 și BR + BLE |
| GPS | L1: GPS + GLONASS + GALILEO + BeiDou + QZSS L5: GPS + GALILEO + BeiDou + QZSS | Da |
| NFC | Da, nu acceptă plăți | Da, nu acceptă plăți |
| WI-Fi | Wi-Fi 6: 2.4 GHz + 5 GHz | Nu |
| E-sim | Da | Nu |
| Comunicare | Comunicare subacvatică prin sonar – primul smartwatch care permite mesaje sub apă fără accesorii externe | Nu |
| Microfon, Difuzor | Da | Da |
| Baterie | 867mAh, încărcare wireless | 530mAh, încărcare wireless |
| Autonomie | Mod standard cu funcția AOD activată, 3 zile de utilizare tipică, fără AOD 4.5 zile | Mod standard cu funcția AOD activată, 8 zile de utilizare tipică, fără AOD 14 zile |
Toate specificațiile noului ceas sunt disponibile pe site-ul producătorului.
Dacă din punct de vedere estetic nu sunt diferențe majore între cele două modele lansate la doi ani distanță unul de celălalt, din punct de vedere tehnologic lucrurile nu mai stau la fel. Ba din contră, noul Ultimate 2 vine cu capacități eSim, spre bucuria anumitor utilizatori, cu impact major asupra autonomiei de utilizare, în ciuda integrării unui acumulator cu o capacitate mai mare.
De asemenea, noul Ultimate 2 aduce în premieră comunicare subacvatică prin sonar, fără nevoia altor accesorii externe, practic o noutate în această industrie. Practic, un grup de astfel de ceasuri pot comunica între ele prin intermediul unor mesaje predefinite, în adâncul apelor.
De remarcat că și ecranul lui Ultimate 2 este tot un Amoled dar cu o luminozitate cu mult mai mare, astfel că se vede excelent chiar și în plin soare.
Iar Ultimate 2 poate fi scufundat la adâncimi mai mari, de până la 150m, adică face față unor presiuni extrem de mari. Cert este faptul că acest ceas inteligent dispune de tehnologii structurale și active de rezistentă care detectează presiunea apei și îl sigilează complet, împiedicând pătrunderea apei prin diversele orificii. De asemenea, microfonul are un design stratificat care permite sunetului să treacă, rămânând în același timp rezistent la apă sub presiune ridicată.
Nu este de neglijat faptul nici integrarea unui sistem GPS mai performant și mai exact, precum și a noilor senzori, la fel, mai preciși în măsurarea parametrilor fiziologici.
Pe scurt, dacă ar fi să alegeți între cele două modele, țineți cont de următoarele:
- Ambele au un design asemănător, premium, de lux, ambele sunt rezistente la șocuri
- Ultimate 2 integrează tehnologii mai performante, set noi de senzori, plus X-Tap, nou sistem de GPS, ecran mai luminos
- Ultimate 2 poate fi scufundat la adâncimi mai mari
- Ultimate 2 are sistem de comunicare subacvatic prin sonar
- Ultimate 2 are eSim
- Ultimate nu are esim dar are o autonomie mai bună
- Ultimate are acum un preț mai bun acum
- Ultimate 2 are mai multe funcții sportive de monitorizare la încheietură, dacă mă pot exprima așa, care încă nu sunt disponibile printr-un update pe modelul anterior (ceea ce mă cam deranjează).
Cu plăcere, sper să vă fie de folos. 😀

Ce am mai constatat în perioada de utilizare pentru review?
Că ecranul Amoled de 1.5 inchi este cu adevărat superb, este capabil să afișeze imagini cu o paletă coloristică vibrantă iar luminozitatea asigură lizibilitatea acestuia chiar și în plin soare. Astfel că rămâne lizibil ;i vizibil atât pe o plajă exotică cât și în vârful munților.

Și cam așa arată cadranele virtuale ale ceasului, unele mai colorate, altele în stil mai clasic, toate se văd la fel de bine pe acest ecran. Normal, unele au diverse animații și permit minime customizări la nivel coloristic al elementelor sau al informațiilor afișate în timp real. De asemenea, toate au și mod de salvare a energiei, în sensul că estompează luminozitatea ecranului și nivelul coloristic. Ora fiind în continuare afișată cu AOD activ.
Normal, orice alt cadran digital poate fi descărcat din aplicația Huawei Health, unele contra cost.

Cât despre autonomia de utilizare, era cum mă așteptam pentru un ceas cu e-sim integrat, deși nu cred că e-sim-ul este cu adevărat de vină. Practic, la stilul meu de utilizare, cu funcție AOD activă în permanență, autonomia de utilizare a fost de trei sau de patru zile, în funcție de câte exerciții fizice a monitorizat, atât la interior cât și cu GPS activ în aer liber. Nu perfect, dar chiar decent pentru un ceas cu esim integrat.
Trebuie să remarc totuși că la încheietura mâinii mele senzorii aferenți au prea puțin timp de hodină, pentru că mai nou fac cam 30000 de pași zilnic, merg destul de mult (nu mai folosesc aproape deloc mijloacele de transport în comun), plus sesiuni de antrenament cam de o oră, la interior sau în parc la alergare, timp în care monitorizează tot ce poate, are GPS activ etc.

Personal nu am dorit să folosesc funcția de economisire a energiei, care poate duce autonomia până la 11 zile, pentru că dezactivează și conexiunea bluetooth cu telefonul, așa că informațiile colectate în timp real nu mai sunt disponibile imediat și pe ecranul mare al smartphone-ului.
Modelul actual afișează și cine consumă mai multă energie. Din câte am observat, în perioada în care l-am avut la dispoziție pentru review, ecranul consumă cel mai mult din baterie, practic utilizarea modului AOD. Pesemne că dacă l-aș fi utilizat la o tură pe munte de exemplu, altfel ar fi arătat raportul, GPS-ul fiind cel mai consumator dintre toate.
Sincer să fiu, aș fi preferat să existe două modele, unul cu esim și altul fără, pentru că din punct de vedere personal știu cu siguranță ce aș fi ales. În aceeași măsură, nu contest faptul că sunt utilizatori care preferă și funcțiile asociate unui esim. Dar fără esim și cu bateria asta imensă, cred că autonomia de utilizare ar fi fost chiar de invidiat, chiar și cu funcția AOD activă.
Nu trec cu vederea peste tehnologia NFC, ce ar putea fi utilă la plățile contactless, fără suport după cum se știe pentru Google Pay sau Apple Pay. Pe smartphone-ul personal pot plăti prin intermediul Curve direct prin NFC, iar pentru ceasuri auzisem despre un parteneriat între Huawei și Quicko, cu teste pentru moneda Euro, dar momentan nu știu dacă a fost implementat la scară largă și habar nu am când va fi funcțional și pentru moneda noastră națională.

Ca la toate celelalte ceasuri inteligente ale acestei mărci, l-am conectat în câțiva pași simpli cu aplicația Huawei Health, care permite administrarea funcțiilor acestuia. Cadranele virtuale, aplicațiile instalate și drepturile acestora la notificări în timp real, update-urile software, hărțile offline, tot ceea ce trebuie să faci cu acest ceas poate fi controlat prin intermediul acesteia.
Și cum am tot prezentat în cadrul review-urilor ceasurilor Huawei, Huawei Health este un ecosistem complet, matur, centralizator și cronicar personal, unde pot fi vizualizate rapoartele activitităților sportive, cât și cele ale factorilor fiziologici, de când este utilizată. Plus sesiunile video de antrenament, muzică pentru meditație sau planuri Stay Fit, cu monitorizarea caloriior consumate.
Am tot detaliat despre Huawei Health de când utilizez ceasuri ale acestei mărci, în toate review-urile, cam la ce tip de informații centralizate ai acces prin intermediul Huawei Health, acest cronicar personal cum îmi face plăcere să o alint. Practic, orice am făcut cu acest ceas și orice a măsurat, este prezentat aici, descrieri, cifre și grafice pe înțelesul oricui.

Câți pași am făcut de când folosesc device-uri Huawei, ce sesiuni de antrenament (alergare, mers, forță, fitness etc), cât au durat, câte calorii am consumat, când am alergat cei mai mulți kilometri, în ce zi am făcut cei mai mulți pași, când am alergat cel mai repede, când am fost pe munte și unde, cu toți parametrii colectați, atât cei ai traseului (distanță, timp, diferență de nivel, harta traseului) dar și câte calorii am consumat, ce puls am avut. Chiar mai răsfoiesc din când în când aceste rapoarte, pentru a revizui anumite trasee pe care doresc să le refac.

De exemplu, așa arată pe cadranul ceasului monitorizarea în timp real a unei sesiuni Strenght.

Și așa raportul final în aplicație.

La fel, la o sesiune de mers pe jos, așa arată informațiile afișate în timp real pe ecranul ceasului. Puls, cadență, viteză, nivelul de stres al antrenamentului, altitudine, calorii consumate, harta traseului.

Și așa raportul final în aplicație. Complex, după cum am remarcat de fiecare dată.

Mai sus și raportul unei sesiuni active combinate de mers rapid cu alergat ușor în parc, practic și cam ultima din această toamnă. Pentru că momentan am luat o pauză, nu prea mă mai țin balamalele… 😀
Mai mult, pentru a susține un stil de viață activ, utilizatorul are la dispoziție rapoarte săptămânale și lunare referitoare la activitatea fizică – pași făcuți, exerciții fizice, calorii consumate. De asemenea, este recompensat cu tot felul de medalii virtuale, normal, atunci când merită. Personal mai am multe medalii de adăugat în panoplia mea virtuală, de exemplu poate vreodată voi alerga un semi-maraton, dacă picioarele mi-o vor permite, că de mers pe munte astfel de distanțe am făcut-o de câteva ori.

De asemenea, monitorizează calitatea somnului. Cam așa arată un raport complet, pe care-l vei primi în fiecare dimineață dacă-l porți la mână pe timpul nopții. La cât de confortabil este în purtare, personal îl dau jos de la mână doar când îl pun la încărcat, nu mă deranjează să dorm cu el, m-am obișnuit.

Și nu omit faptul că orice utilizator de smartwatch Huawei are la dispoziție planurile video de antrenament. Cursuri video pentru începători sau avansați, de fitness, yoga, definire musculară, săritură cu coarda, cardio, pe grupe musculare, cu diverse grade de dificultate și durate de timp, pentru diverse activități sportive. Cursuri video pentru menținerea unui echilibru sănătos al vieții.
Fac parte din planurile VIP care costă cam 40 de lei pe lună. Merită fiecare bănuț din punctul meu de vedere, este chiar mișto să practici diverse activități fizice în intimitatea propriului cămin, la interior sau la exterior, așa cum poți, mai stângaci poate, fără să te deranjeze privirile străinilor.

După cum am tot spus-o, ceasurile Huawei pot monitoriza o grămadă de activități fizice și sesiuni sportive, peste 100. Desfășurate în aer liber sau la interior, în apă, cu mult sub apă sau pe apă, pe iarbă, pe tartan, pe zăpadă sau gheață, cu minge, fără minge, cu crosa, cu greutăți, cu crosa de golf, cu bicicleta, în barcă sau chiar pe cal etc.
Monitorizare de la simplul și banalul mers pe jos prin oraș sau pe cărări de munte, la alergat, în parc sau pe munte, ciclism, înot, schi, snowboarding etc, orice sport sau activitate fizică ai face, ai de unde alege.
Personal nu mă folosesc chiar de toate funcțiile unui astfel de ceas și ale ecosistemului său Huawei Health, fiind practic peste limitele mele personale. Da, îmi place să monitorizez exercițiile fizice, de orice gen ar fi acestea, mers, alergare, hiking, să văd cum stau cu pulsul sau cu nivelul de oxigen din sânge, cât de bine am dormit, să urmez planuri video de antrenament, să admir statisticile personale colectate în atâția ani de utilizare. Atât se poate în cazul meu. Dar nu contest faptul că la mâna unor sportivi sau aventurieri adevărați, un astfel de ceas ar fi și mai împlinit, mai bine și mai mult pus în valoare.
Însă nu contest faptul că îmi place să port la mână un astfel de ceas, care arată foarte bine și în aceeași măsură este foarte rezistent, pregătit pentru orice aventură personală, conform nivelulului posibilităților mele fizice și mentale.
===============================================

Huawei Watch Ultimate 2 nu este doar un simplu ceas, cu un look premium, design rafinat, de lux, frumos dar și robust, un accesoriu de purtat ca o bijuterie prețioasă la încheietura mâinii.
Este martorul pașilor tăi zilnici, dar și al urcușurilor pe crestele munților și al scufundărilor în adâncurile apelor, al sesiunilor de antrenament, din orice sport ai practica și în aceeași măsură al tăcerilor din momentele de relaxare și de hodină.
Un ceas care deși nu ticăie, pulsează digital, transformă mișcarea și rutina personală în informație, înregistrează, consemnează, raportează, recomandă. Un partener polivalent care te însoțește necondiționat oriunde te-ar duce pașii și scopurile personale, orice ai face, gata oricând pentru orice gen de aventură.
Oferta de lansare din HUAWEI Store Romania:
– HUAWEI WATCH Ultimate 2 Amorphous zirconium Case + Black Fluoroelastomer – 3999 lei
– HUAWEI WATCH Ultimate 2 Amorphous zirconium Case + Dual-color Fluoroelastomer – 4999 lei (acesta are si curea de titanium in pachet) – https://consumer.huawei.com/ro/wearables/watch-ultimate-2/buy
– Vine la pachet cu HUAWEI FreeBuds Pro 4 gratuit
– 10 x HUAWEI Points pentru achizitia produsului, care pot fi folosite pentru cumparaturi ulterioare pe HUAWEI Store cu plata online (100 HUAWEI Points = 1 leu; la un produs obisnuit primesti mereu valoarea produsului in puncte, aici primesti de 10 x valoarea produsului in puncte)