Panasonic LUMIX TZ300, anunțată oficial, disponibilă în Europa din luna mai
A trecut mult timp de când n-am mai primit un comunicat de presă cu lansarea unei camere foto compacte, practic sunt entuziasmat. Panasonic tocmai ce a prezentat noua compactă de călătorie, Panasonic LUMIX TZ300 pe numele său, practic o cameră foto digitală de buzunar ce se dorește a fi perfectă pentru vacanțe, călătorii și nu doar.

LUMIX TZ300 va fi disponibilă în Europa în variantele de culoare neagră (DC-TZ300E-K) și gri (DC-TZ300E-S) începând cu începutul lunii mai, la prețul de vânzare recomandat de 999 € / 869 £.

LUMIX TZ300 are câteva specificații chiar interesante – un senzor CMOS BSI de tip 1.0” cu o rezoluție de 20.1Mpix, obiectiv certificat LEICA care acoperă o distanță focală de 24–360 mm, adică un zoom optic 15x, dar și cu funcție AF Macro care focalizează de la o distanță de numai 3cm, stabilizare POWER O.I.S, plus filmare 4K sau FHD de mare viteză la 120 fps, cu stabilizare HYBRID O.I.S.+ pe 5 axe.

Fiind o compactă de nouă generație, are Bluetooth și Wi-Fi iar prin intermediul aplicației Panasonic Image App permite partajarea fotografiilor și a videoclipurilor. Bineînțeles, are încărcare prin USB Tip C și poate fi încărcată de la baterie externă.
Chiar sunt curios, să fie aceasta compacta pe care o căutam? Deși prețul său nu este deloc prietenos, dar ce mai e prietenos în timpurile astea?
Este o jucările chiar performantă, compactă, bună pentru realizarea unor instantanee atât de departe, cât și de aproape, rămâne de văzut dacă și în orice condiții de iluminare. Oare compactele actuale permit acum realizarea unor instantanee nocturne fără a mai fi nevoie de un trepied, direct din mână? Ca un smartphone? Rămâne de văzut…
Senzorul de 1 inch e un pas bun fata de ce au smartphone-urile acum. Am testat RX100 VA recent si diferenta la ISO 1600+ e evidenta – compactele cu senzor mare inca au sens pentru cine vrea poze de calitate fara sa care un DSLR dupa el.
Ce ma intrigueaza la TZ300 e zoom-ul 15x pe un senzor de 1 inch – de obicei zoom-ul mare pe senzori mici inseamna compromise la luminozitate. Intrebare: obiectivul cat de luminos e la capatul tele? Pentru ca la 360mm daca e f/6.5+ o sa fie greu in conditii de lumina slaba chiar si cu stabilizarea aia.
999 euro e mult, dar daca face poze bune la 360mm din mana fara trepied, poate merita pentru travel. Astept un review complet.
din ce vad ca scrie pe obiectiv f/3.3 – f/6.4
te asteptai la o diafragma fixa f/2.8? 😀
nu mai e nicio compacta ieftina in ziua de azi, de cand caut si eu una la un pret rezonabil. astea sunt preturile, din pacate. cat despre review, as dori eu, numai sa doreasca si panasonic romania :))))