Canon nu se mai joacă de-a camera mirrorless
În sfârșit, Canon a lansat o cameră mirrorless cu adevărat interesantă, nu una de jucărie gen săpunieră. Modelul Canon EOS M5 este o cameră mirrorless serioasă, bazată pe configurația celei DSLR Canon EOS 80D. Astfel că va fi pe placul și celor pasionați de fotografie sau chiar pe al profesioniștilor.
Canon EOS M5 are un senzor APS-C cu o rezoluție de 24.4 Megapixeli, o capacitate de fotografiere în rafală cu 9 cadre pe secundă sau cu 7cps când autofocusul este activ și are sistem de autofocus performant cu Dual Pixel.
Alte specificații
- Procesor DIGIC 7
- Timp minim de expunere – 1/4000 sec
- Timp maxim de expunere – 30 de secunde
- ISO – 100-25600
- Capacitate fotografiere RAW
- Sistem de focalizare în 49 de puncte cu detecție de constrast și de fază
- Ecran LCD tactil de 3.2 inchi
După cum se observă, Canon EOS M5 arată întocmai ca o cameră DSLR, numai că este mai compactă și mai ușoară. Are un grip sănătos, pentru o prindere eficientă, control manual avansat, vizor electronic, ecran care poate fi rotit în față, pentru selfie-uri, papuc pentru atașarea unor accesorii externe (blitz, microfon etc).
Are rotițe pentru controlul rapid al timpului de expunere și al deschiderii diafragmei (pe muchia superioară), o alta pentru compensarea la expunere și încă una în jurul D-Pad-ului. Ecranul este tactil și permite poziționarea punctului de clar dar și alegerea acestuia în timp ce fotograful privește prin vizorul electronic.
Stă destul de bine și la capitolul filmare, fiind capabilă să înregistreze la rezoluție 1080p cu 60 de cadre pe secundă. Dar nu are implementată funcție de filmare la rezoluție 4K.
Are NFC și bluetooth pentru conectarea la un smartphone sau tabletă și transferul rapid al fotografiilor. Acumulatorul din dotare are o autonomie pentru aproximativ 300 de cadre.
Canon EOS M5 va fi pe piață din luna noiembrie iar corpul camerei va costa aproximativ 1000 de dolari.