BenQ EW2770QZ – Imagini de calitate și care nu sunt obositoare pentru ochii utilizatorului

BenQ anunță monitorul LED de 27 de inchi EW2770QZ, cu o matrice IPS QHD (2560×1440 pixeli) şi cu noua tehnologie BenQ Brightness Intelligence Plus (B.I.+). Practic, folosind un senzor care detectează luminozitatea ambientală și nivelurile de temperatură ale culorii, această tehnologie B.I + este capabilă să optimizeze semnalul video transmis de către ecran, pentru imagini de cea mai bună calitate și protejarea privirii utilizatorului.

Mai mult, senzorii monitorului BenQ EW2770QZ detectează și intensitatea conținutului afișat, ajustând automat luminozitatea scenelor luminoase, evitând supraexpunerea şi îmbunătăţind detaliile din zonele întunecate, totul pentru un nivel optim de claritate. Chiar şi atunci când luminozitatea ecranului este redusă, B.I.+ reuşeşte să îmbunătățească nuanţa şi saturaţia culorilor, oferind o reproducere precisă a culorilor.

EW2770QZ este un monitor conceput special pentru sesiunile de vizionare a filmelor și pentru divertisment multimedia. Are un design atrăgător, cu un ecran cu rame subțiri, astfel că ar arăta bine pe orice birou, acasă sau într-o companie.

Are sistem de montare VESA, două boxe de 2W precum şi conectică pe HDMI sau pe DisplayPort. BenQ EW2770QZ este disponibil la distribuitori, cu un preț de aproximativ 2200 Lei.

 

 

 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *