Benq TH670s Review – Proiectează imagini de calitate, clare, cu o paletă coloristică frumoasă

Este clar că experiența vizualizării unei imagini proiectate pe un perete poate fi mai plăcută față de cea oferită de un televizor. Este cu mult mai mare și te simți de parcă ai fi într-un mini-cinematograf, în special dacă redai sunetul filmului pe un sistem audio mai puternic, eventual unul surround.

Am avut ocazia să folosesc în luna mai a acestui an modelul Benq W2000, un proiector foarte bun, care se poate dovedi uti atât în mediile casnice cât și într-o corporație, pentru ședințe și prezentări. Iar în această iarnă am avut la dispoziție modelul Benq TH670s, capabil să proiecteze imagini cu o diagonală de până la 300 inchi și rezoluție 1080p.

Benq TH670s

Din punct de vedere al specificațiilor, Benq TH670s stă în felul umător:

  • Sistem de proiecție – DLP
  • Rezoluție nativă – 1080p (1920 x 1080 pixeli), format 16:9
  • ‎Luminozitate – 3000 ANSI Lumeni
  • Dimensiune diagonală proeictată – 60″~120″ / 300″ (1.5m – 3.1m / 7.62m)
  • Compabilitate HDTV – 480i, 480p, 576i, 576p, 720p, 1080i, 1080p‎
  • Contrast – 10000:1
  • Lentile – F=2.55 ~ 2.76 f=22.3 ~ 26.76
  • Zoom – 1.2:1‎‎
  • Conectori – PC (D-Sub) x 2, Composite Video In x 1, 1xRCA, HDMI 1.4a x 1, Audio In x 1, Audio L/R In x 1, Audio Out x 1, USB A x1, miniUSB x 1
  • Sistem audio integrat 10W x 1
  • Greutate – 3 kg
  • Zgomot de fundal – 31/29 dBA
  • Suport 3D – Da

Specificațiile complete sunt disponibile pe site-ul oficial Benq România.

Benq TH670s

Benq T670s este un videoproiector care arată bine, are o construcție de calitate, așa că poate fi așezat fără reținere într-o sufragerie, un spațiu dedicat vizionării filmelor sau chiar într-o sală de consiliu. Ca mai toate proiectoarele are o carcasă din plastic, ]n cazul de față finisată în două nuanțe -gri și alb, cu forme rotunjite.

Benq TH670s

La capitolul conectică are cam tot ceea ce trebuie pentru afișarea imaginilor din aproape orice sursă, prin HDMI, VGA, RCA. De asemenea permite preluarea sunetului prin RCA sau prin conector auxiliar dacă vizionarea nu se face prin HDMI, ci prin conectorul Dsub sau prin intermediul celor compozite.

Totuși, parcă aș fi preferat să aibă mai mult de un conector HDMI, pentru că într-un mediu casnic sursele video pot fi diverse (player video, consolă de gaming etc) și parcă nu aș vrea să conectez firul HDMI de fiecare dată la player-ul folosit.

Benq TH670s

Meniul de control poate fi accesat și prin intermediul butoanelor de pe capacul superior. Tot acolo există și rotițele de control pentru dimensiunea și claritatea imaginii.

Meniul de control este unul destul de stufos, cu setări pentru luminozitate, contrast, saturație, claritate, temperatura de culoare, corecția culorii peretelui pe care se proiectează. De asemenea, poate fi aleasă rapid sursa video și poate fi corectată geometria imaginii proiectate dacă modul automat nu și-a făcut eficient treaba.

Există mai multe moduri de afișare – Cinema, Bright, Football, Football Bright dar proiectorul permite și presetarea imaginii în funcție de preferințele fiecăruia. Modurile Football supra-saturează culorile (în special pe cea verde) dar eu l-am preferat pe cel Cinema.

Benq TH670s

Acest proiector Benq TH670s are un singur speaker, poziționat în partea sa stângă (privit din spate). Care redă un sound destul de puternic dar fără pretenții de high-fidelity. Dacă pentru o sală de consiliu poate fi ok, pentru vizionarea unui film în condiții optime nu este de ajuns. Este capabil să redea doar sunetele medii, nicidecum pe cele joase.

Benq TH670s

Iar din punct de vedere al experienței de vizionare pot spune că m-a mulțumit pe deplin, fie că ne-am uitat la un film sau la transmisii live de pe canalele TV.  Am remarcat claritatea imaginilor proiectate, nivelul detaliilor dar și paleta coloristică afișată, chiar dacă peretele pe care au fost redate imaginile nu este vopsit într-o nuanță albă. 

De remarcat totuși luminozitatea sa maximă este de 3000 ANSI Lumen, astfel că poate fi utilizat fără reținere chiar și în camere mai luminate, cum ar fi sala de consiliu a unei firme. Normal, pentru vizualizarea în condiții optime a unui film va trebui să fie întuneric în acea cameră, pentru a beneficia de cea mai bună calitate a imaginilor, cu o paletă coloristică frumoasă și un contrast foarte bun.

Ca la toate proiectoarele pe care le-am văzut la lucru (și nu au fost puține) sistemul de răcire cu ventilatoare își va face simțită prezența la nivel auditiv. Zgomotul acestora devine insesizabil dacă sistemul audio încoporat redă sound-ul la un volum rezonabil sau dacă este utilizat altul extern mai puternic. Iar dacă proiectorul va fi montat pe tavan, așa cum ar trebui să fie poziționat de altfel, zgomotul de fundal nu prea are cum să deranjeze.

Concluzii despre Benq TH670s

Pro

  • Afișează imagini clare, de o calitate foarte bună
  • Conectică abundentă, pentru proiectarea imaginilor din orice sursă
  • Permite corecția culorilor afișate în funcție de cea a peretelui
  • Are sistem audio încorporat

Contra

  • Nu are mai multe porturi HDMI
  • Sistemul audio încorporat nu redă un sound echilibrat
  • Ventilatorul de răcire este destul de zgomotos

 

Benq TH670s este un proiector care garantează imagini de calitate, clare, cu un contrast bun și o paletă coloristică frumoasă, care pot fi vizualizate fără reținere chiar și în medii luminoase, nu numai pe întuneric. Astfel că poate fi util atât pentru divertisment personal cât și în mediile corporate, pentru desfășurarea ședințelor în condiții propice de vizualizare a prezentărilor.

Proiectorul Benq TH670s are un preț aproximativ de 2700 Lei.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *